Vorbirea în alte limbi-în chip cuviincios și cu rânduială.

    Ce este această rânduială și la ce se referă apostolul Pavel?
Poate ne-am sesizat în diferite situații, când am văzut o ținuta vestimentară necuviincioasă; dar de câte ori ne-am autosesizat când am văzut că lipsește buna rânduială și chipul cuviincios în ceea ce privește vorbirea în alte limbi?

Mesajul apostolului Pavel, se adresează unei Biserici considerată ca fiind lumească (1 Corinteni 3:3) În schimb a fost surprins, să vadă și să audă, că „darurile” se manifestau mai mult poate decât într-o Biserică duhovnicească. Pentru a stopa haosul din Biserica din Corint (cât și din altele din vremea noastră) Pavel folosește în capitolul 14 din 1 Corinteni - 40 de versete pe acest subiect. Absolut deloc întâmplator, în versetul 20, deci exact în mijloc, el introduce un verset de foarte mare însemnătate:

„Fraților, nu fiți copii la minte”- în care face apel la maturitate, deoarece ,nu există subiect în Biblie unde să fie folosită mai multă copilărie, decât pe această temă.

Revenind la rânduială: Pavel scoate în evidență 3 reguli de care trebuie să ținem cont atunci când vrem să folosim vorbirea în alte limb:

1)1 Corinteni 12:28-30-Nu toți credincioșii vorbesc, sau ar trebui să vorbească, deoarece vorbirea în felurite limbi, este un dar al Duhului Sfânt (ca și celelalte daruri) pe care le dă Duhul Sfânt după cum voiește El și nu cum voiesc eu (1 Corinteni 12:11).

Așa că Pavel este motivat pe bună dreptate să întrebe: „Toți vorbesc în alte limbi?”    Nu. Dar cine sunt vorbitorii?

a)Numai cei ce-au primit acest dar (1 Corinteni 12:10)

b)Numai cei ce sunt plini de Duhul Sfânt (Fapte 2:4)

2)Nu oricine poate vorbi în alte limbi.

Este posibil ca cineva să fie botezat în apă, să pretindă că are acest dar, însă conform 1 Cor. 13:1 au dreptul să vorbească numai cei ce au dragoste - aceasta înseamnă rânduială.

Dacă nu are cineva dragoste și totuși se aventurează să vorbească, nu-i mai mult decât o aramă sunătoare - adică un om gălăgios care-i place să impresioneze pe alții...

(Cu ani în urmă am fost într-o biserică unde vorbirea în alte limbi ocupa mult spațiu, la urmă un frate îmi spune: nu mai este dragoste în Biserica noastră, dar am fost nevoit să-l întreb: dar vorbirea în alte limbi, este destul de multă? Cum se explică? La care el răspunde: frate, aceasta este lucrarea Duhului Sfânt... - noi nu ne putem amesteca... Dar dragostea, nu-i lucrarea Duhului Sfânt, întreb eu? Întrucât citesc că ea a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt (Romani 5:5). Capitolul 14 din 1 Corinteni începe cu îndemnul „urmăriți dragostea” și nu spune urmăriți vorbirea în alte limbi. De ce? Întrucât vorbirea în felurite limbi și proorocia se vor sfârși dar dragostea este veșnică.

3)Nu oriunde poți vorbi în felurite limbi.

Locul cel mai potrivit, este odăița folosind limbile ca o sursă de zidire sufletească personală. Cât privește folosirea lor în public, Pavel spune astfel:

Care este folosul (sau rostul) dacă eu aș veni la voi, vorbind în alte limbi, dar cuvântul meu, nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunoștință, nici...nimic - atunci parcă aș vorbi în vânt 1Corinteni 14:6,9....Rezultatul?

- vorbirea în felurite limbi fără tălmăcire în mod public, Pavel o numește: vorbire în vânt

Probabil că Pavel a fost condamnat, că el nu vorbește în alte limbi și ca atare îi îngrădește și pe alții. Așă că el face o completare necesară în versetul 18: „eu vorbesc în alte limbi mai mult ca voi toți: dar în Biserică”, repet, dar în Biserică.....este altă rânduială, altă ordine - în Biserică 5 cuvinte cu înțeles...

10.000 de cuvinte nu valorează cât 5 cuvinte înțelese. Raportul 2000/1

Rânduiala continuă: dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în Biserică și să-și vorbească numai lui însuși si lui Dumnezeu. Unde sunt doar eu și Dumnezeu - decât în odăiță.

Este posibil să căutăm tot felul de „portițe” de a trece peste această rânduială, deoarece fanatismul religios este greu de pus la punct, iar tradiția și moștenirea confesională, este deseori mai presus decât învățătura biblică, și să mă justific: eu vorbesc la rugăciunea în comun, dacă la cea individuală nu este posibil...

Constat foarte ușor conform versetului 23 din capitolul 14 că nici acolo nu este posibil. De ce?

Eu vorbesc în felurite limbi și sunt ca o „scânteie”, începe și cel de alături și așa-numitu-l „foc” se aprinde în toată Biserica... Pavel spune: „Dacă s-ar aduna toată Biserica la un loc, și toți ar vorbi în alte limbi și ar intra și de cei fără daruri sau necredincioși n-ar zice ei ca sunteți nebuni?”

   Pavel a fost plăcut impresionat de disciplina ce domnea într-o Biserică și a scris: „Mă bucur de buna rânduială din mijlocul vostru”(Col 2/5) dar el nu s-a oprit aici, ci el dorește însă ca slujirea să fie și în „chip cuviincios”. Dar ce este aceasta?

Această cerință a apostolului mă determină să renunț la:

- gesturi extreme, făcute în timpul rugăciunii (sau a predicii)

- un ton ridicat (strigăte) care au menirea doar să impresioneze sau să îi „acopere” pe alții...

- bătăile din palme...

Toate aceste manifestări „zgomotoase” care vor să scoată în evidență „plinătatea Duhului” nu sunt decât simplă gălăgie sau galerie, nepotrivite pentru un creștin...

Acest comportament nu se încadrează în ceea ce numește Pavel „chip cuviincios”

Concluzie: Dacă crede cineva că este insuflat de Dumnezeu să înțeleagă că este o poruncă a Domnului. Și dacă cineva nu înțelege, să nu înțeleagă (vers. 37,38).

 1 Tim 3/15: Dar dacă voi zăbovi, să știi cum trebuie să te porți în casa lui Dumnezeu...

În rest: Fiți binecuvântați!