Dragostea... apoi darurile duhovnicești.

           „Cât privește darurile duhovnicești, nu vreau să fiți în necunoștință”- scrie apostolul Pavel corintenilor. (1 Cor. 12/1).
Dar la ce se referă această „necunoștință” deoarece în Biserica din Corint, darurile duhovnicești se foloseau deja din abundență. Numai că erau folosite fără rânduială.

De regulă se spune, că teoria trebuie asociată cu practica. Dar aici lucrurile sunt invers: practica trebuie armonizată cu teoria. Adică trebuie folosită ca la orice produs „cartea tehnică”
Pavel nu-i îngrădește pe corinteni în folosirea lor, ci dimpotrivă, îi încurajează să le dorească și apoi să le folosească. Așa că citim în 1 Cor. 14/1b:
Urmăriți dragostea. „Umblați și după darurile duhovnicești”.


Dar de ce este necesară,dragostea înaintea darurilor?
Deoarece darurile sunt în folosul altora(conf. 1Cor.12/7) iar când e vorba de folosul altora suntem reținuți...
(Imaginați-vă că lunar ați primi un cadou  pe adresa d-voastră. În momentul când deschideți cutia, găsiți o notă deasupra: „Nu-i pentru d-voastră, ci pentru alții”. Te-ai bucura? L-ai mai dori? Dar dacă ar fi dragoste lucrurile ar trebui să se desfășoare altfel...

În 1Cor. 14/i2 citim: „Tot așa și voi fiindcă râvniți după darurile duhovnicești să căutați să le aveți din belșug în vederea zidirii sufletești a Bisericii”

Cineva întreba: Dacă darurile sunt un „dar”, de ce trebuie să umblu eu după ele? Am fost nevoit să-i spun: Conf. Proverbe 9/14 și nevasta este un dar, însă n-am primit-o cadou prin colet poștal și nici nu ne-am trezit cu ea la ușă ci am căutat-o... I-am cerut o mână iar ea generoasă le-a întins pe amândouă...

Tot așa și cu darurile - având în vedere că sunt pentru noi, avem dreptul să le căutăm și să-l întrebăm pe Dumnezeu: Unde este darul meu? sau: Ce dar îmi dai mie?
Și aceasta datorită faptului, că darurile nu sunt „monopolul” unei confesiuni religioase. Nu.
Ele sunt „proprietatea Duhului Sfânt. El dă cum voiește El și nu cum voiesc eu. El dă pe care voiește El și nu pe care voiesc eu. Duhul Sfânt știe cel mai bine ce dar mi se potrivește...
Pavel doar spune că trebuie să umblăm după darurile cele mai bune (1 Cor. 12/31).
Dar sunt și daruri mai puțin bune?

Trebuie să reținem că există o „scară valorică” a darurilor. În 1 Cor. 12 ne este prezentată lista în funcție de valoarea lor. Primul pe listă este darul înțelepciunii care este și cel mai important dar.
Toate celelalte daruri trebuie să fie însoțite de darul înțelepciunii. Pentru unii, cel mai important „dar” este darul vorbirii în alte limbi. Credincioșii sunt indoctrinați, că e absolut necesar și trebuie urgent rezolvată problema.
Însă, nu știu de ce dorim noi numaidecât acest dar după „gustul” nostru și nu lăsăm la libertatea Duhului Sfânt de a ne da un dar care voiește El și nu care voiesc eu.

Să nu uităm că fecioarele din pilda rostită de Domnul Isus în Matei 25, au fost acceptate în odaia de nuntă, nu pentru că ar fi făcut minuni sau ar fi proorocit sau ar fi vorbit în alte limbi, ci pentru că au avut darul înțelepciunii care le-a fost de mare folos pentru a-și chibzui viața...
Poate de un asemenea dar am nevoie eu și tu. Umblă după el.... caută-l și nu renunța până nu-l vei căpăta...

Atunci când vorbim despre darurile duhovnicești nu trebuie să scăpăm din vedere că însuși Duhul Sfânt este un dar. În Fapte 2/38b „...veți primi darul Duhului Sfânt”.
Însă, nici acest dar nu se primește dacă cineva nu-l acceptă în inimă.
Apoc. 3/20 „Eu (Duhul Sfânt) stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul meu voi intra la el și voi cina cu el” 

Revenind la darurile duhovnicești citim în 1 Cor. 14/1:
„Urmăriți dragostea și apoi darurile duhovnicești”.
Dar de ce este necesară dragostea în slujirea cu darurile?
Deoarece , dragostea este baza (temelia) pe care se zidește:
Efes. 4/16: „Din El tot trupul își primește creșterea...și se zidește în dragoste”
În 1Cor 3/10 Pavel atenționează: „...fiecare să ia seama cum zidește și nu cât zidește”
Deci întâi calitate și apoi cantitate. Cantitatea să nu fie în detrimentul calității

În Matei cap. 7/22 citim: Mulți îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, n-am proorocit noi în Numele Tău, n-am scos noi draci în Numele Tău și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”
Răspunsul a fost: „Niciodată nu v-am cunoscut, depărtați-vă de la mine voi toți care lucrați fărădelege”

Important: Au venit „lucrătorii” să primească răsplata. Dezamăgirea a fost neașteptată și neprevăzută. Stăpânul nu-i cunoștea pe lucrători...
Cum e posibil așa ceva? Care este cauza? Doar au lucrat la zidirea împărăției lui...
Unii susțin că lucrătorii aceștia au fost cândva „lucrători” dar nu până la capăt, deoarece „au căzut”... Dar,  Domnul Isus nu spune așa ceva, ci doar spune că au lucrat fără-lege.
Au lucrat fără forme legale.
De ce? Deoarece au lucrat fără dragoste- doar din interese personale.
Dragostea este împlinirea legii- dragostea este lege.
Cadrul legal este dragostea. Fără dragoste este „lucru la negru”...
Stăpânul nu le-a contestat „lucrul”, ci „legalitatea” în care au lucrat.

Nu întâmplător Domnul Isus în momentul în care l-a investit în slujire pe apostolul Petru l-a întrebat: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât ceilalți?”
Trei întrebări cu același conținut ca și când n-ar mai fi fost alte întrebări. Dar ele au fost foarte importante.
Astăzi, investirea într-o slujbă se face pe baza multor întrebări dar  nu mai sunt legate de dragoste ca și când n-ar mai fi nevoie de ea...

În  acest sens, Pavel scrie:
„Chiar dacă a-și vorbi în limbi omenești și îngerești și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare și un chimval zăngănitor”.
„Chiar dacă aș avea darul proorociei și aș cunoaște toate tainele științei și dacă aș avea toată credința încât să muți munții și n-aș avea dragoste nu sunt nimic”

Tu nu trebuie să fii un nimic...
Tu trebuie să fii luptătorul care se luptă după rânduieli... Tu trebuie să fii plugarul care așteaptă cu răbdare rodurile.

2Tim.2/7:Înțelege ce-ți spun, Domnul îți va da pricepere...