„Păcatul care duce la moarte”...

Cu toții știm că păcatele sunt de mai multe feluri: mici, mari, foarte mari, de omitere, de comitere, cu voia sau fără voia ș.a.m.d. Dar nu acesta este scopul acestei teme de a le clasifica, ci de a identifica un păcat care poate „conduce” pe creștin spre „moarte”. Când auzim cuvântul „moarte” suntem  determinați să încercăm să-l descoperim, să-l cunoaștem și să luăm măsurile care se impun.
De regulă toate păcatele duc la moarte dar prin pocăință grabnică și renunțare, mai este o șansă...
 „Păcatul care duce la moarte”, este orice păcat mai mic sau mai mare de care omul nu se pocăiește ci persistă în el... Aceasta este moarte lentă dar sigură...

Pentru început să luăm un exemplu: Minciuna este un păcat mic, aparent nesemnificativ de care Dumnezeu ne iartă dacă ne pocăim. Dar dacă persistăm cineva în ea, Biblia îi numește mincinoși, adică iubesc minciuna și trăiesc în ea. Sfârșitul lor?- moartea a doua (Apoc. 21/8, 22/15)

Ca să înțelegem mai bine cum acționează acest păcat citim în Evrei 12/1:
„...să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne”. Păcatul înfășoară...
(Exemplu practic: Mă uitam într-una din zile la o albină căzută într-o plasă de păianjen. Depunea toate eforturile, să-și scape viața, înainte de a începe „înfășurarea”. Păianjenul (ca și păcatul) nu omoară brusc, ci are răbdare; înfășoară și iar înfășoară...
După înfășurare șansele de viețuire sunt „zero”. Când am văzut că începe înfășurarea am ajutat-o să se salveze, deoarece singură n-ar fi putut să o facă.)
 Atenție la „înfășurare”, deoarece dacă cineva nu te ajută „moartea survine lent dar sigur”!

În psalmul 124/7 citim: „Sufletul ne-a scăpat ca pasărea din lațul păsărarului, lațul s-a rupt și noi am scăpat. Așadar, „lațul s-a rupt”, dar pentru a se rupe și sufletul să scape, a fost nevoie de „forțare”, „zbatere”, „frământare”, pentru a ieși și a ne elibera din „capcanele morții”.
Versetul următor spune: „Ajutorul nostru este Numele Domnului”- dar trebuie și voință proprie...

Concluzie: Dumnezeu intervine deoarece îți vrea viața, dar trebuie să demonstrezi că o iubești și tu (1 Petru 3/10)
În acest sens, citim un cuvânt de învățătură în care creștinul este asemănat cu o oaie (Matei 18/12). Involuntar, ea se rătăcește și apoi se pierde. Nici într-un caz nu se bagă în „mocirlă”,dar dacă se întâmplă să cadă, face tot ce-i stă în putere să iasă...
În 2 Petru 2/22 ni se spune că nu tot așa este și cu „porcul” care se tăvălește în „mocirlă”. Încerci să-l scoți și el nu vrea... Aceste două caractere sunt total diferite...

De cele mai multe ori ne asumăm un risc și ne jucăm cu păcatul iar consecințele sunt devastatoare.
Pavel ne îndeamnă: Fugi...nu sta în calea lui și nici în preajma lui, iar dacă ești prins încearcă să scapi, cere ajutorul altora.

(O publicație scria despre un tânăr care vrând să-și rezolve problema singurătății, „s-a căsătorit” dar nu cu o femeie cum era normal ci cu un pui de jaguar. La crescut mare, dormea în casă cu el, îl iubea și se juca cu el. Din joacă, jaguarul l-a zgâriat pe mână și a dat de sânge. Sfârșitul a fost tragic...)
Dar este locul jaguarului în casă?
De ce este necesar asemenea tovărășie riscantă? Nici păcatul nu-i pentru a te întovărăși cu el...
Trebuie să scapi de el...
Fuga este rușinoasă, dar sănătoasă pentru suflet...
Joaca cu „focul” este joaca cu „moartea”
În Proverbe citim: „Poate cineva să ia foc în sân și să nu se ardă?”

(Cineva îmi mărturisea, că într-una din zile privea pe cer. A văzut zburând în cercuri o pasăre răpitoare. O altă pasăre mică și neastâmpărată și-a găsit joacă cu ea. Se făcea că se izbește în ea apoi trecea pe alături. Fără prea mult efort și profitând de un moment de neatenție, ea a fost prinsă)
Jocuri foarte periculoase care te duc la moarte. Tot așa este și cu păcatul...

Dar cine este păcatul ca să te joci cu el?
El este „personificat” și acționează ca o persoană. El umblă pe stradă, bate la ușă, de multe ori te caută și se ține după tine. De aceea Pavel spune: Fugi...

În Proverbe 7 ni se vorbește despre un tânăr care s-a întâlnit cu „păcatul” deghizat într-o femeie.(nu era o femeie obișnuită) Despre tânăr, ni se spune că era neîncercat, dovada faptului că nu se mai întâlnise cu el niciodată. Era la prima întâlnire. Contextul în care s-a întâlnit a fost unul cum mai rău „în amurg”, apoi „spre seară”, apoi „în noaptea întunecoasă”. A fost luat prin surprindere: vorbe dulci, sărutări, dezmierdări, îmbrățișări și declarații de dragoste între el și un „străin”- păcatul deghizat. Toate acestea nu erau decât „înfășurări”.
Finalul? Păcatul l-a condus pe drumul care coboară spre „locașurile morții” (Prov. 7/27)

Păcatul se deghizează....
El a venit în grădină sub forma unui șarpe și a stricat părtășia celor doi oameni din grădină, provocându-le „moartea” (despărțirea de Dumnezeu). Mai târziu a fost avertizat și Cain: „Atenție, păcatul pândește la ușă!” Nu știu cum o fi înțeles Cain acest avertisment dar știm că nu a reuști să-l stăpânească, ci dimpotrivă a fost biruit.

Păcatul este „urât dar știe să se deghizeze încât să te îndrăgostești de el la prima vedere, fără să-ți dai seama, că vei fi condus pe „drumul morții”
În Matei 16/18 citim, că Biserica nu va fi biruită de „porțile locuinței morților”.
Dar pentru biruință este nevoie de luptă. „Porțile locuinței morților” sunt „lumea și lucrurile din lume” (1  Ioan 2/15)
Aceste „porți” sunt foarte frumoase și atrăgătoare, dar prin ele este intrarea în „moartea veșnică”.

(Am ascultat mărturia unui supraviețuitor al lagărului de la „Auschwitz”:
Trenul „morții” a oprit la porțile lagărului. Spre surprinderea tuturor, porțile erau foarte frumoase, asemănătoare cu a unui palat împărătesc. La intrare era o formație de cântăreți care cântau din diferite instrumente. Însă, cântăreții plângeau....Nu știam de ce plâng, dar mai târziu am aflat:
Deși primirea era una de sărbătoare, în spatele acestor „porți” atât de frumoase era „moartea”...

Fiecăruia îi este pus înainte să aleagă prin voință proprie: „Viața sau moartea”

 Alege viața....