„... adu-Ți aminte că am umblat înaintea feței Tale cu credincioșie...”

Credincioșia este una dintre cele mai înalte virtuții omenești și nu numai... Ea se manifestă în cuvânt („nu-și ea vorba înapoi dacă face un jurământ...”) dar mai ales în faptă și este vitală, deoarece credincioșia promovează încrederea într-o relație. Nu se poate discuta de încredere între părți, până nu te-ai convins în primul rând de credincioșie...


Dar ce înseamnă credincioșie? Credincioșie înseamnă: fidelitate sau loialitate (devotament). Este „piatra de căpătâi” a unui legământ. Legământul este convenția (înțelegerea) dintre două sau mai multe părți, ce se leagă verbal sau scris că vor respecta anumite clauze. Nu există o relație temeinică cu Dumnezeu, sau între soți, fără credincioșie. NU. Este imposibil să pretinzi că ești credincios Domnului și să nu-i fii credincios soțului, sau soției. Raționamentul este biblic: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri este și în cele mari și cine este nedrept în cele mici, este nedrept și în cele mari.” (Luca 16/10) (Sunt dezgustat de ipocrizia unui lider a biserici adventiste ce dă lecții de moralitate pe internet, când de fapt el și-a anunțat divorțul de soție fără nici un pic de rușine chiar în biserică invocând incompatibilitatea. A fost „felicitat” din moment ce a primit flori în urma anunțului, a divorțat de soție și s-a recăsătorit cu fast și în scurt timp, cu femeia ce îi lua interviurile.... O femeie cu 20 de ani mai tânără, după modelul vedetelor. Acum înțeleg de ce a invocat incompatibilitatea cu soția sa...) Are dreptul un asemenea om să vorbească de Dumnezeu și de credincioșie? Și câți sunt ca el...(?)

Strigătul lui Dumnezeu a fost și este împotriva acestor nenorociri ce a pătruns și-n biserici: „Iată acum ce mai faceți: acoperiți cu lacrimi altarul Domnului cu plânsete și gemete, așa încât El nu mai caută la darurile voastre de mâncare și nu mai poate primi nimic din mâinile voastre. Și dacă întrebați: Pentru ce? Pentru că Domnul a fost martor între tine și nevasta din tinerețea ta, căreia acum îi ești necredincios măcar că este tovarășa ta de viață cu care ai încheiat legământ.” (Mal. 2/13,14) Nimic nou...

Dumnezeu a gustat El însuși din amărăciunea necredincioșiei. În repetate rânduri El a făcut legământ cu diferiți oameni, cât și cu poporul Său. Toate clauzele legământului au fost scrise într-o carte numită „Cartea Legământului” Cu toate acestea făptura mâinii Sale decăzută a fost neputincioasă de ași duce cu credincioșie legământul până la capăt, părăsindu-L și îndreptându-se către alți dumnezei pe care nu-i cunoștea. (Fapte17/23) Însă Dumnezeu rămâne neschimbat: „Dacă suntem necredincioși, El rămâne credincios, căci nu se poate tăgădui singur.” (2Tim. 2/13) Totuși (deși puțini), au fost și oameni ce au dovedit loialitate față de El. Împăratul Ezechia fiind bolnav L-a implorat pe Dumnezeu pentru vindecare vorbindu-I tocmai de credincioșia sa:„Adu-Ți aminte că am umblat înaintea feței Tale cu credincioșie și cu inimă curată și am făcut ce este bine înaintea Ta!” Ce frumos! Loialitatea este totdeauna însoțită de o inimă curată. Umblarea este totdeauna „înaintea feței” și nu „în spate”, pentru că nu are nimic de ascuns.  Am rămas pe gânduri la mărturia acestui om. Oare putem spune și noi la fel? Ar trebui, deoarece pretindem sus și tare că suntem botezați cu Duhul Sfânt. Iar una din roada Duhului este credincioșia. Avem noi credincioșia ca roadă, sau avem doar „vorbe”?
Dar mai concret, ce înseamnă credincioșie în relația cu Dumnezeu? Înseamnă să rămâi lângă El și să-i slujești în toate circumstanțele vieții. Atunci când ești bogat, dar și atunci când ajungi sărac. Atunci când ești sănătos, dar și atunci când ajungi bolnav (Iov 1/1-22; 2/1- 10) Atunci când ești acasă, dar și atunci când ești departe de casă (Daniel) Nimic să nu te poată despărți de dragostea lui Dumnezeu. Nici necazul sau strâmtorarea, nici prigonirea sau foametea, nici primejdia sau sabia - nu vor putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu. (Rom.8/35-39)
Faptul că Iuda L-a vândut pe Isus este un subiect de predică amplu discutat în biserici. Dar mai puțin se vorbește cât de ușor îl putem noi „vinde” pe Isus pentru o ciorbă de linte. Și nu trebuie să-L părăsești ca Dima, este suficient să împarți inima la doi stăpâni. De altfel suntem avertizați: „Să nu mai dați în stăpânirea păcatului mădularele voastre ca niște unelte ale nelegiuirii...” O inimă împărțită între două iubiri: Iubirea de Dumnezeu și iubirea de lume (1Ioan 2/15) sau iubirea de sine (2Tim 3/2) sau iubirea de bani (1Tim 6/10) Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci va urî pe unul și va iubi pe celălalt, sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt...” (Matei 6/24)

Da, credincioșie înseamnă să rămâi lângă  El în toate circumstanțele vieții. Isus a spus ucenicilor săi: „Voi sunteți prietenii Mei.” Mai târziu le-a apreciat loialitatea: „Voi sunteți aceia care ați rămas necontenit cu Mine în încercările Mele.” Însă a venit ziua cea mare a „examenului” în care prietenii l-au părăsit, iar promisiunile celui ce i-a promis că va merge cu el până la moarte n-au mai fost respectate întrucât s-a lepădat de El. Aceste lucruri au fost scrise pentru învățătura noastră, în scopul de a înțelege neputințele omului de a rămâne statornic.

 Da, prietenia are nevoie de credincioșie: „...și sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David și Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el.” (1Sam. 18:1) O prietenie în condiții deosebit de vitrege, în care Ionatan ar fi putut să spună - Nu mai putem continua pentru că tatăl meu te urăște. Dar nu a spus-o...

Iov avea foarte mulți prieteni datorită poziției sale sociale. Dar în momentul în care s-a îmbolnăvit, doar trei au stat lângă el, ceilalți prieteni (partea majoritară) au venit să stea la masă când s-a făcut sănătos - prieteni doar la mâncare. 

Îndemnul din ultima carte a Bibliei spune astfel: „Fii credincios până la moarte și-ți voi da cununa vieții.” De fapt așa am promis atunci când am încheiat legământ în apa botezului, „până la moarte”,credincioși în așteptarea celui ce va răsplăti credincioșia.

 


Credincioșia este una dintre cele mai înalte virtuții omenești și nu numai... Ea se manifestă în vorbă (cuvânt) dar mai ales în faptă și este vitală într-o relație deoarece credincioșia promovează încrederea într-o relație. Nu se poate discuta de încredere între părți, până nu te-ai convins în primul rând de credincioșie...


Dar ce înseamnă credincioșie? Credincioșie înseamnă: fidelitate sau loialitate (devotament). Este „piatra de căpătâi” a unui legământ. Legământul este convenția (înțelegerea) dintre două sau mai multe părți, ce se leagă verbal sau scris că vor respecta anumite clauze. Nu există o relație temeinică cu Dumnezeu, sau între soți, fără credincioșie. NU. Este imposibil să pretinzi că ești credincios Domnului și să nu-i fii credincios soțului, sau soției. Raționamentul este biblic: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri este și în cele mari și cine este nedrept în cele mici, este nedrept și în cele mari.” (Luca 16/10) (Sunt dezgustat de ipocrizia unui lider a biserici adventiste ce dă lecții de moralitate pe internet, când de fapt el și-a anunțat divorțul fără nici un pic de rușine în biserică invocând incompatibilitatea. A fost „felicitat” din moment ce a primit flori în urma anunțului, a divorțat de soție și s-a recăsătorit cu fast... Cu cine? Cu o femeie cu 20 de ani mai tânără după modelul vedetelor - cea ce îi lua interviurile...) Are dreptul un asemenea om dreptul să vorbească de Dumnezeu și de credincioșie? Și câți sunt ca el...(?)

Strigătul lui Dumnezeu a fost și este împotriva acestor nenorociri ce a pătruns și-n biserici: „Iată acum ce mai faceți: acoperiți cu lacrimi altarul Domnului cu plânsete și gemete, așa încât El nu mai caută la darurile voastre de mâncare și nu mai poate primi nimic din mâinile voastre. Și dacă întrebați: Pentru ce? Pentru că Domnul a fost martor între tine și nevasta din tinerețea ta, căreia acum îi ești necredincios măcar că este tovarășa ta de viață cu care ai încheiat legământ.” (Mal. 2/13,14) Nimic nou...

Dumnezeu a gustat El însuși din amărăciunea lipsei de credincioșie. În repetate rânduri El a făcut legământ cu anumiți oameni, cât și cu poporul Său. Toate clauzele legământului au fost scrise într-o carte numită „Cartea Legământului” Cu toate acestea făptura mâinii Sale decăzută a fost neputincioasă de ași duce cu credincioșie legământul până la capăt, părăsindu-L și îndreptându-se către alți dumnezei pe care nu-i cunoștea. (Fapte17/23) Însă Dumnezeu rămâne neschimbat: „Dacă suntem necredincioși, El rămâne credincios, căci nu se poate tăgădui singur.” (2Tim. 2/13) Totuși (deși puțini) au fost și oameni ce au dovedit loialitate față de El. Împăratul Ezechia fiind bolnav L-a implorat pe Dumnezeu pentru vindecare vorbindu-I tocmai de credincioșia sa:„Adu-Ți aminte că am umblat înaintea feței Tale cu credincioșie și cu inimă curată și am făcut ce este bine înaintea Ta!” Ce frumos! Loialitatea este totdeauna însoțită de o inimă curată. Nu are nimic murdar și ascuns... Am rămas pe gânduri la mărturia acestui om. Oare putem spune și noi la fel? Ar trebui, deoarece pretindem sus și tare că suntem botezați cu Duhul Sfânt. Iar una din roada Duhului este credincioșia. Avem noi credincioșia ca roadă, sau avem doar „vorbe”?
Dar mai concret, ce înseamnă credincioșie în relația cu Dumnezeu? Înseamnă să rămâi lângă El și să-i slujești în toate circumstanțele vieții. Atunci când ești bogat, dar și atunci când ajungi sărac. Atunci când ești sănătos, dar și atunci când ajungi bolnav (Iov1