Untdelemn în vase.

„Atunci Împărăția cerurilor se aseamănă cu zece fecioare. Cinci din ele erau înțelepte, iar cinci nechibzuite. Cele înțelepte, când și-au luat candelele, și-au luat și untdelemn în vase...” În caz contrar, la ce ți-ar folosi o candelă fără untdelemn? Undelemnul aflat în ardere produce lumină. Și cât de dificil ar fi să te găsești în „miezul nopții” fără nici o sursă de lumină. Însă, „Cuvântul Tău este o candelă cu lumină pe cărarea mea.” (Ps. 119/105) Candela luminează doar dacă este alimentată cu untdelemn. Tocmai de aceea „untdelemnul” a devenit un subiect supralicitat, insistându-se în predicare asupra necesității lui. Aceasta ne determină să ne punem întrebarea: Ce este untdelemnul? De regulă, nu este obligatoriu să spiritualizăm fiecare element dintr-o pildă. Numai că în cazul de față untdelemnul constitue esența pildei. Pentru unii untdelemnul reprezintă pe Duhul Sfânt. Da așa este, în unele situații din Biblie, dar nu în toate... De ex: untdelemnul turnat peste rănile celui jefuit de tâlhari, tot Duhul Sfânt simbolizează? Eu cred că nu. Atunci când Învățătorul a rostit această pildă, în auzul evreilor, oare despre Duhul Sfânt a avut El în vedere să vorbească? Se consideră că Duhul Sfânt nu poate fi cumpărat așa cum au fost sfătuite fecioarele nechibzuite. Dar nu despre aceasta vreau să vorbesc. Ci vreau să subliniez faptul că nu este posibil ca Duhul Sfânt să se găsească la unii într-o măsură mai mare, iar la alții în una mai mică. Nu. Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură. Poți accepta însă dogma aceasta cu condiția să accepți doctrina care spune că Duhul Sfânt nu este decât o putere sau o energie. Dar în condițiile în care noi credem că Duhul sfânt este o persoană, El nu poate fi fragmentat, sau pe înțelesul tuturor, dat într-o anumită măsură sau cantitate. În acest context este o singură posibilite; există Duhul Sfânt într-o persoană sau nu există...?! Totuși, cum se explică plinătatea Duhului Sfânt evidențiată la unii oameni a lui Dumnezeu? Simplu. Atunci când discutăm despre plinătatea Duhului luăm în calcul dacă Duhul Sfînt a umplut și stăpânește întrega noastră ființă. Apostolul Pavel îndeamnă în acest sens: „...duhul, sufletul și trupul vostru să fie păzite în întregime...” - pentru Dumnezeu. La ce ți-ar folosi ca Duhul Sfânt să fie în inimă (minte), iar „mădularele trupului puse în slujba păcatului”. În casa (mintea) noastră pot să-și facă loc, dacă sunt acceptate și alte duhuri. De exemplu: În Fapte 2/4 ni se spune despre apostoli că s-au umplut cu Duhul Sfânt, dar fiind amenințați din pricina Cuvântului propovăduit în inima lor a pătruns un duh de frică, care le-a diminuat curajul de a mai predica. Există duh de frică? Da. „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci unul de putere.” Dar în urma rugăciunii, au fose eliberați de acest duh străin „...s-a cutremurat locul unde erau adunați, toți s-au (re)umplut cu Duhul Sfânt și vesteau Cuvântul cu îndrăzneală.” Atunci când ești „plin doar de Duhul Sfânt” se poate spune că ai ajuns să fii „ plin de toată plinătatea lui Dumnezeu.” (conf. Efes. 3/19) Este dificil ca omul care nu este decât „carne păcătoasă” să atingă această performanță din moment ce Mântuitorul i-a atenționat chiar pe unii din ucenicii Săi „Nu știți de ce duh sunteți însufleți-ți.” Puțini sunt cei care, în dreptul lor, au fost scise cuvintele „plin de Duhul Sfânt.” În concluzie: Duhul Sfînt nu poate exista „cantitativ” mai mult sau mai puțin, ci El este un „întreg” în inima celui ce L-a acceptat. Rămâne de văzut, dacă nu cumva inima este împărțită (conf. Iacov 4/8)între Duhul Sfânt și alți „musafiri”, care ocupă loc în „casa” noastră. Revenim pentru a stabili ce este untdelemnul și care este importanța lui. Răspunsul îl găsim în epistola către „Evrei”. Este um mesaj de avertizare adresat la timpul potrivit char „fiicelor Ierusalimului„ (fecioarelor) „...dar lor, Cvântul propovăduit nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credință la cei ce l-au auzit.” Ordinea este bine stabilită: Întâi Cuvântul (candela), apoi credința ( untdelemnul): „Credința vine în urma auzirii Cuvântului.” Toată învățătura, cât și minunile săvârșite de către Mântuitorul, au avut scopul de a promova credința. „Acest început al semnelor l-a făcut Isus în Cana din Galileie și ucenicii Lui au crezut în El.” Este deja bine cunoscut faptul că „fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui.” Tocmai de aceea Domnul Isus s-a rugat pentru ucenicul Său Petru „să nu se piardă credința Lui. Ai pierdut credința, te-ai pierdut și tu... Duhurile de îndoială luptă pe toate fronturile” să distrugă credița copiilor lui Dumnezeu. Necredința este „sămânța cu puf de păpădie” ce este purtată peste tot de vânturile îndoielii, ce suflă din toate direcțiile. Tocmai de aceea, apostolul Iuda observă pericolul și trimite semnale de avertizare și încurajare pe frontul de luptă: „Continuați lupta pentru credință...” Din cauza pierderii credinței, unii au devenit „batjocoritori plini de batjocori întrebând unde este făgăduința venirii Lui? Cu referire la vremea din urmă, Domnul Isus a pus întrebarea care ar trebui să ne preocupe: „Va găsi Fiul Omului credință pe pământ la venirea Sa?” Concluzie: Este bine să măsurăm periodic nivelul de untdelemn din vasele noastre. Dacă consideri că este suficient - păstrează-l „și să păstrezi credința și un cuget curat, pe care unii l-au pierdut...”. Dacă consideri că nu este suficient, roagă-te ca și ucenicii „Doamne, mărește-ne credința”. Fă aceasta, începând chiar din ziua de azi. „Atunci”, va fi prea târziu...