Duhul Sfânt peste orice făptură.

Promisiunea făcută de Dumnezeu prin prorocul Ioel privitor la revărsarea Duhului Sfânt, face parte din „făgăduițele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să ne facem părtași firii dumnezeiești.”(2Petru 1/4) Făgăduița are în vedere turnarea Duhului Sfânt peste orice făptură. Expresia „turnat” scoate în evidență abundența de Duh Sfânt. Dacă la botezul în apă candidații sunt scufundați în apă, în acest caz Duhul Sfânt este turnat peste cei botezați. Este ca și cum ai sta într-o cascadă iar apele s-ar revărsa peste tine. În acest mod spusele lui Ioan Botezătorul devin realitate: „El (isus) vă va boteza cu Duhul Sfânt. Doctrina penticostală ce promovează învățătura privitor la lucrarea Duhului Sfânt, nu este compatibilă cu forma în care a fost făcută făgăduința precum că de ea va beneficia orice făptură. Doctrina amintită are la bază cuvintele lui Petru în ziua „Cincizecimi”: Pocăiți-vă, și fiecare din voi să fie botezat în apă, apoi ve-ți primi darul Sfântului Duh. Aceasta presupune că persoana în cauză trebuie să se pocăiască, să se boteze, apoi va primi „darul Sfântului Duh”... Aceasta presupune ca „eu” să-mi rezolv singur problema pocăinței, după care voi primi și făgăduința Domnului... Dar ar putea cineva să se pocăiască și fără Duhul Sfânt doar prin destoinicie și putere proprie? Impsibil. Auzim mărturiile unora: „Eu m-am hotărât să-L slujesc pe Domnul datorită „fratelu Ionescu, altul datorită lui Vasilescu și altul datorită lui Diaconescu și mărturiile continuă fiind evidențiate anumite persoane. Dar nu aud ( cum ar fi normal) să se spună căci convertirea noastră se datorează Duhului Sfânt care ne-a convins că suntem păcătoși și avem nevoie de pocăință. Dacă totuși convertirea cuiva s-a făcut de un om „sămânța căzută pe piatră nu va putea să prindă rădăcină”. Regula este bine stabilită și rămâne valabilă: „Nimeni nu vine la Tatăl dacă nu este atras de Fiul.” Acum nimeni nu va putea să vină la Fiul dacă nu este atras și convins de Duhul Sfânt. Tocmai de aceea ni se spune că peste orice făptură va fi turnat Duhul Sfânt. (vers.17) Versetul următor spune că vor primi chiar și robii. Ne-am fi așteptat ca mai întâi să primească robii (credincioșii) apoi ceilalți... Dar nu. Prioritatea „0” este orice făptură (adică toată lumea) Foarte important: Cum va primi lumea Duhul Sfânt din moment ce ni se spune că ea nu-L poate primi? (Ioan 16 ) Și de ce nu-L poate primi, pentru că n-ar vrea Dumnezeu? Nu. Pentru că nu-L cunoaște - spunea Domnul Isus. Acesta fiind și motivul respingerii Mântuitorului. „El era în lume și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.” (Ioan 1/10)Este dificil ca cineva să primească în casa lui un „musafir necunoscut”. Pentru că ne vrea cu gelozie pentru Sine, El se așează la ușă și bate. Dacă cineva aude glasul Lui și deschide, El promite că va intra la El și va cina cu El. Fiind în căutarea sufletelor pierdute - continuând lucrarea Mântuitorului - Duhul sfânt vine totdeauna însoșit de sabie care este Cuvântul lui Dumnezeu. O sabie mai ascuțită ca oricare altă sabie și care pătrunde atunci când este acționată. (Fapte 2/37) O primă concluzie: Cum a fost turnat Duhul Sfânt peste orice făptură? Prin Cuvântul Evangheliei care va fi propovăduit în toată lumea la orice făptură. Pentru unii le va fă de mântuire, iar pentru alții de mârturie. Acum înțelegem mai bine cuvintele Domnului Isus: „Dar când va veni El va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul.” Acceptând Cuvântul Evangheliei î-L accepți (primești) pe Duhul Sfânt. Respingi Evanghelia î-L respingi pe Duhul Sfânt. Tocmai de aceea Ștefan i-a mustrat pe evrei: „Voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt”. Dar dacă cineva deschide și î-L acceptă, El intră. Cuvintele auzite de Zacheu sunt valabile și pentru noi: „Astăzi mântuirea a intrat în casa ta.” Primul lucru adus de El în casa ta este lumina. „Cugetul meu luminat de Duhul Sfânt...” - spunea apostolul Pavel. (Rom. 9/1) „Odin

Botezul în apă

La scurt timp după ce a fost botezată în apă, o tânără, „din dragoste de lume”, a continuat drumul pe „calea cea lată”. Mama-sa i-a reproșat: Dacă ai avut acest gând, de ce te-ai botezat? Răspunsul a fost simplu: Dumneata trebuie să-mi explici deoarece eu nu știu pentru ce anume oamenii se botează... Este unul din „accidentele” întâlnite pe teren. Dar este posibil să treci prin apă fără să cunoști însemnătatea botezului? E posibil. Tema de față te ajută să înțelegi care este menirea botezului în procesul mântuirii. Să urmărim câteva repere biblice: - botezul este o poruncă divină dată de Însuși Inițiatorul mântuirii după modelul personal (Matei 3/13,14,15) - este dovada credinței prezentă în inimă, venită în urma auzirii Cuvântului - „mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia, cine va crede și se va boteza va fi mântuit.” - este mărturia publică a unui cuget curat - realizată prin „sângele lui Isus Hristos care ne curățește de orice păcat.” (1Ioan 1/7 - este confirmarea publică de apartenență la familia lui Dumnezeu în calitate de fiu - în condițiile nașterii din nou. (conf. Ioan 3/17) Forma botezului? Botezul în apă este o poruncă inclusă în „legea ceremonială” a Noului Testament. Legile morale nu permit niciun fel de derogări, însă legile ceremoniale, deși au reguli fixe, au și mici excepii. Regula de bază este prin scufundare în apă deoarece termenul botez provine din cuvântul grecesc „baptizo”- care înseamnă scufundare. În unele împrejurări în lipsa apei ( ex: botez în închisorile comuniste) botezul se făcea prin stropire. Important este pe cine botez și mai puțin important este forma în care este botezat candidatul. Să ne reamintim că în urma trecerii evreilor prin mare s-a scris despre ei că au fost botezați (1Cor. 10/2) - dar fără ca ei să atingă apa. Este ca și cum te-ai boteza într-un bazin fără apă... Așadar: nu contează cantitatea de apă din bazin, ci contează calitatea morală a celui scufundat în apă, ce trebuie să dețină semne vizibile a pocăinței. Pentru unii botezul în apă este un refugiu în care se pun la adăpost „fugind de mânia viitoare” dar fără roade vrednice de pocăință. Roadele sunt ocolite invocând faptul că botezul este pentru cei care cred, iar credința este suficientă. Da așa este, dar și „dracii cred și se înfioară.” Și dacă un drac ar cere să fie botezat, ar trebui acceptat? La ce anume i-a folosit botezul lui Simon dacă el nu se eliberase încă de „lanțurile fărădelegii”? Așa că suntem determinați să stabilim și: Ce nu este botezul? - nu este o baie pentru curățirea trupului - după conceptul iudaic. „Icoana aceasta închipuitoare care vă mântuiește pe voi nu este o curăție de întinăciunile trupești...” - nu este o modalitate prin care îți sunt iertate păcatele. Nu. Pentru aceasta este sângele jertfei de la cruce care operează în urma pocăinței. (Fapte 3/19), 1Ioan 1/7) Adventiștii recomandă șapte botezuri, câte unul pentru fiecare păcat „mai grav”. Dar cine stabilește gravitatea păcatului? Adică în urma trecerii prin apă păcătosul să fie absolvit de vină? Este posibil să-i placă „candidatului” aceste ritualuri. Apa nu deține puteri mistice. Deși Naaman a cerut să se scalde în ape mai bune (curate) el nu știa că nu apa îi va aduce vindecare, ci ascultarea. -botezul nu este un mijloc de a-L ispiti pe Dumnezeu și de a scăpa de mânia (judecata) viitoare. Nu știu care este rostul pentru care sunt botezați în apă muribunzii care sunt în ultimele zile din viață. Să fie oare pentru unii o punte de trecere peste prăpastie pentru a ajunge în „sânul lui Avraam”? Nu știu. Dar știu că „Dumnezeu nu se lasă batjocorit, ce seamănă omul aceea va secera.” /De ai semănat în câmpul tău numai neghină/ Nu aștepta la capăt să culegi grâu/ - atenționează versul cântecului. Deci ce este botezul? Este semnul ce însoțește un legământ. Legământul este o mărturisire publică prin care o persoană majoră responsabilă se „leagă” (angajează) printr-un cuvânt dat că îl va sluji pe Dumnezeu. Această legătură este identică cu juruințele pe care oamenii le făceau înaintea lui Dumnezeu - care din momentul ce erau rostite cu gura trebuia să fie împlinite. În caz contrar prin încălcarea cuvântului dat, cel în cauză era și este pasibil de osândă: „Din cuvintele tale vei fi scos fără vină din cuvintele tale vei fi osândit.” Semnul ce însoțește acest legământ (convenție) fiind botezul. Există legământul căsătoriei. Apostolul Pavel recomandă ca femeia să poarte pe cap un semn al acestui legământ. Pe parcurs oamenii au folosit ca semn al legământului căsătoriei -verigheta ce dă posibilitatea și bărbatului să poarte un semn. Legământul nu trebuie amestecat cu semnul ce-l însoțește. Ex: Dumnezeu a zis: „Fac un legământ cu voi că nici o făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului.” Acest legământ (angajament verbal)a fost însoțit de un semn: „Curcubeul pe care l-am așezat în nor va sluji ca semn al legământului dintre Mine și pământ” (Gen.9/13) Este recomandat: „Mai bine să nu faci nici o juruință, decât să faci o juruință și să n-o împlinești. Nu lăsa gura să te bage în păcat. Nu te grăbi să deschizi gura și să nu rostești cuvinte pripite...” (Ecl. 5/2,5) Înainte de a face acest pas fii o fecioară înțeleaptă și chibzuiește bine dacă vei putea duce cu bine până la capăt acest legământ: „...cine dintre voi dacă vrea să zidească un turn nu stă mai întâi să-și facă socoteala cheltuielilor să vadă dacă are cu ce să sfârșească, ca nu cumva să zică: Omul acesta a început să zidească dar n-a putut isprăvi” (Luca 14/28,29) Așadar: „Pomul sădit lângă izvor își dă rodul la vremea lui, iar frunzele nu i se vestejesc. Tot ce începe duce la bun sfârșit.” Fiți binecuvântați!

Necurat sau curat?

„Vor învăța pe poporul Meu să deosebească ce este sfânt de ce nu este sfânt și vor arăta deosebirea dintre ce este curat și ce este necurat.” (Ezec. 44/23) Curăția și necurăția este un subiect amplu discutat în mediu creștin. Este o temă biblică numai că interpretarea este diferită și uneori după placul fiecăruia. Cartea „Leveticul” acordă un spațiu larg acestui subiect făcând diferența dintre ce era curat și ce era necurat. Chiar dacă aveai o ținută morală ireproșabilă, în anumite circumstanțe, absolut involuntar și în mod spontan deveneai necurat. Casa devenea necurată, iar prin atingere și lucrurile din ea. Femeia care dădea naștere, cât și cea care se găsea la soroc. Bărbații deveneau și ei necurați. Animalele erau clasificate: curate și necurate, iar prin sacrificare aveai bucate necurate. Leproșii și lucrurile atinse de ei. Procedeul de curățire pentru a reveni la forma inițială nu era prea simplu necesitând respectarea anumitor reguli într-o anumită perioadă de timp. Nerespectarea regulilor impuse de „legislația” în vigoare era socotită pângărirea Cortului și pedepsită cu moartea (Lev. 15/31) Venirea Domnului Isus avea să schimbe în totalitate acest domeniu atât de complicat. Ajuns într-o lume „murdară” sufletește, a fost revoltat în duhul de modul în care religioșii contemporani se ocupau de curățarea exterioară, în detrimentul celei interioare și a reacționat: „Povățuitori orbi care strecurați țânțarul și înghițiți cămila. Vai de voi cărturari și farisei fățarnici. Voi curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpite și necumpătare.” (Matei 23/24,25) Accentul era pus în totalitate doar pe partea exterioară.(trup) Pentru unii principiul a rămas același și-n ziua de astăzi. Doctrina adventistă adânc înrădăcinată în Lege promovează exact acest procedeu fariseic. Toată literatura acestei organizații este preocupată de „viață și sănătate”. Totul pentru trup - care este considerat suflet. Îngrijindu-te de trup, de fapt te îngrijești de suflet. Însă Învățătorul merge cu învățătura mai departe și recomandă inversarea priorităților: „Fariseu orb, curăță întâi partea din lăuntru a paharului pentru ca și partea de afară să fie curată.” (Matei 23/26) Concluzia este simplă: Curățând interiorul, exteriorul devine curat de la sine. Aceasta fiind cea mai importantă revoluție spirituală: curățarea, renovarea și înnoirea omului lăuntric. (2Cor. 4/16)Este obiectivul ce trebuie atins de fiecare creștin. Urcat pe munte Învățătorul ce promova „legea slobozeniei” a cuvântat în auzul tuturor: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.” Surprinzătoare mutație pentru unii... Dar cum se poate ajunge aici? Nu sunt reguli complicate, ci chiar foarte simple: trecând pe la „curățătorie”. Acesta fiind și mesajul profetului Isaia cu sute de ani în urmă: „Spălați-vă și curățiți-vă!” Spălarea este o operație, curățarea este alta. Poți să te speli dar să nu fii curat. ( Imaginați-vă că cineva ar repara un motor auto. După terminarea lucrului s-ar spăla pe mâini dar nu se produce curățirea. Este necesar folosirea unui detergent deoarece el determină curățirea. Sunt rufe care oricât le-ai spăla nu devin curate. Gospodina știe că este necesar să pună în apă câteva picături de albitor.) Nu întâmplător este fericit cel ce „își spală hainele ca să aibă drept la pomul vieții.” Da, „...sângele lui Isus Hristos ne curășește de orice păcat.” (1Ioan 1/7) Când spune „orice” înseamnă că nu este excepție. Acum suntem curați din pricina cuvântului auzit. În urma înștiințării cugetul nostru conștientizează starea în care se găsește. Botezul în apă nefiind o baie pentru spălarea necurățiilor trupești (după conceptul iudaic) ci este rezultatul unui cuget curat. Vestea bună este că procesul de curățire continuă și este disponibil oricărei persoane interesate: „Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur și de argint, ci și de lemn și de pământ. Deci dacă cineva se curățește, devine un vas destoinic pentru orice lucrare bună.” Care vase sunt cele mai bune, cele de aur? Nu. Cele ce se curățesc... Suntem curați! Nu mai avem case și lucruri necurate și nu mai este necesar să fie stropite cu aghiazmă deoarece locatarii sunt sfinți și ca atare și casa devine sfântă, pentru că omul sfințește locul. Nu mai avem bărbați necurați. Nu mai avem nici animale necurate și nici bucate necurate. „A zis astfel făcând toate bucatele curate.” (Marcu 719) Și de ce să numesc eu spurcat ce a curățit Dumnezeu? El s-a angajat că va face toate lucrurile noi - cele vechi s-au dus. Totuși ce a rămas necurat? A rămas necurată femeia care dă naștere unui copil, cât și cea care se găsește la soroc. (Până acolo că o mamă a fost exclusă din biserică deoarece n-a respectat numărul de zile prevăzut de Lege după nașterea unei fetițe venind cu câteva zile înainte la slujbă. A fost considerat păcat deoarece a spurcat sfântul locaș...) Dar oare cei ce merg la biserică cu gânduri rele ce spurcă pe om )conf. Marcu 7/21) nu spurcă și sfântul locaș? Judecători cu gânduri rele - scrie apostolul Iacov. (2/4) Râvna este bună dar însoțită de pricepere, altfel este dăunătoare pentru mine și pentru alții. Dar cum este posibil ca toată necurăția menționată în cartea „Leveticul” să fie eradicată, numai femeia a rămas exceptată? Răspunsul este simplu, dar biblic: Femeia a fost (și încă mai este în unele situații) cea mai disprețuită ființă. Când omul își iubește religia mai mult decât aproapele se ajunge aici. Religia iudaică a fost cu totul pornită împotriva femeii. Până acolo că i s-a luat dreptul de mamă ce a dat naștere copiilor. Citiți vă rog împreună cu mine: „Adam a născut un fiu... Set a născut... Enos a născut...” Și lista continuă. Dar bărbații nu nasc. Bărbații dispuneau după bunul plac chiar de viața femeii. Dacă Iuda a hotărât ca nora-sa să fie arsă, nimic nu l-ar fi împiedecat să o facă. Dar când i s-a descoperit vinovăția, totul a fost trecut sub tăcere. În cartea „Judecători” este descris sfârșitul tragic a unei femei. Vinovatul n-a dat nimănui socoteală de mișelia săvârșită. O O femeie prinsă în preacurvie a fost adusă ânaintea Mânntuitorului sub pretextul că „asfel de femei după Lege trebuie omorâte cu pietre”. Dar de ce numai femeia? doar nu a păcătuit singură... De ce atâta discriminare? Și dacă ar fi doar atât... S-a ajuns atât de departe încât în favoarea bărbaților nici propriile tale fiice nu mai valorau nimic. (Gen. 19/8) Ultimul capitol din cartea „Proverbe” descrie portretul femeii sclavă care muncește fără încetare ziua și noaptea. Expresia „ea” care le face pe toate apare de 13 ori pe când „el” bărbatul este văzut bine când șade la porți... Oare este fericit un asfel de bărbat? Tot să fii căsătorit... Și dacă tot am amintit de căsătorie, este surprinzător că și apostolul Pavel evreu convins - a fost înfluențat de cultura iudaică și a scris corintenilor „bărbatul să nu se atingă de femeie”. Dar gândul lui Dumnezeu a fost altul: „Omul se va lipi de nevastă-sa și vor fi un singur trup.” Care sunt învățăturile Noului Testament în acest domeniu? În „Hristos” nu mai este bărbat și femeie ei având drepturi egale la mântuire. Trupul credinciosului a devenit sfânt deoarece în el locuiește Duhul Sfânt.(1Cor. 6/19) În aceste condiții femeia care dă naștere, (1) cât și cea care se găsește la soroc (2) nu mai este socotită necurată. Duhul Sfânt nu locuiește decât într-un loc curat. El nu pleacă în funcție de stările normale prin care trece trupul. Totul ține de reguli de igienă, dar nu sunt reguli biblice care i-ar interzice femeii să participe la slujba de la biserică, sau să se împărtășească cu Cina Domnului. Dacă în aceste condiții ar participa la slujba din biserică sau ar fi în părtășie cu Sfânta Cină - nu săvârșește un păcat. Foarte important: Fie că ești acasă, fie că ești în maternitate, fie că mergi la „Casa de rugăciune” tot în Casa lui Dumnezeu te găsești - o casă zidită din pietre vii. „Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta.” Locuință permanentă. Dacă femeia cu hemoragie ar fi trăit în vremea noastră i s-ar fi interzis 12 ani să nu vină la biserică? Dar dacă nu s-ar fi vindecat? Toată viața i s-ar fi luat acest drept? Deși s-a atins de Domnul Isus împotriva Legii, El nu s-a supărat sau să se considere necurat. Dimpotrivă a constatat că femeia și-a însușit o putere ce i-a adus vindecare. Cât privește Cina Domnului „să ne apropiem cu inimă curată, cu credință deplină, cu inimile stropite și curățite de un cuget rău și cu trupul spălat cu apă curată.” (Evrei 10/22) Apa rezolvă totul în dreptul trupului... Se insistă că este necesară o pregătire specială atunci când te apropii de trupul Domnului. Nu știu cât de special trebuie să fii, dar știu că relația dintre un credincios și trupul Domnului nu este una de „atingere” periodică, ci „Hristos locuiește prin credință în inimile noastre” (conf. Efes.3/17) Mai mult decât atât trupul Său (Cuvântul întrupat) trebuie mâncat în fiecare zi, fiind hrana omului lăuntric. (Ioan 6/55) În acest caz despre ce necurăție mai vorbim? Tot atât de contestate sunt și relațiile intime(3)înainte de Sfânta Cină, existând învățătura ce „obligă” la abținerea 3zile înainte de ziua împărtîșirii. Însă nu există nici o poruncă dată în acest sens în învățătura Noului Testament. Apostolul Pavel scrie: „Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.” Tot. Să-i fi scăpat apostolului din vedere acest lucru? Nu vei avea relații în ziua împărtășirii, dar dacă se ajunge aici în ziua precedentă nu este un păcat. În acest context intră în discuție și încredințarea fiecăruia - care trebuie păstrată pentru tine și nu o vei face lege pentru alții. Între soți trebuie să funcționeze „buna învoială” Așadar: Relațiile intime în cadrul conjugal sunt practici normale și nu un lucru păcătos. Dacă venirea Domnului Isus te va surprinde în una din cele trei situații, trebuie să fii sigur că ele nu vor fi o piedică în calea răpirii. Concluzie generală: „Totul este curat pentru cei curați. Dar pentru cei necurați și necredincioși nimic nu este curat, până și mintea și cugetul le sunt spurcate.” (Tit 1/15) Tu din care categorie faci parte?

Alege: harul sau Legea.

Este necesară alegerea deoarece aceste două entități nu pot colabora împreună. Ori una, ori alta. În acest sens citim un cuvânt de învățătură scris de apostolul Pavel:„Voi care voiți să fiți socotiți neprihăniți prin Lege, v-ați despărțit de Hristos, ați căzut din har.” Dar ce înseamnă „Lege”? Legea mozaică cuprindea un set complex de reguli ce trebuia în mod obligatoriu respectate cu strictețe. În caz contrar erai pasibil de pedeapsa cu moartea. Și unde-i lege nu-i tocmeală - spune o vorbă înțeleaptă. Toleranță „o” Dacă o femeie a fost găsită strângând lemne în ziua de Sabat, ia a fost condamnată la moarte. Pericolul consta în faptul că Legea putea foarte ușor fi încălcată iar vinovatul suporta consecințele. Chiar dacă aveai o ținută morală ireproșabilă,în anumite circumstanțe, în mod involuntar puteai deveni necurat. Casa devenea necurată, iar prin atingere și lucrurile din casă. Femeia care năștea, cât și cea care se găsea la soroc. Chiar și bărbații deveneau necurați. Animalele și păsările erau clasificate: curate și necurate. Prin sacrificare aveai bucate necurate. Ignorarea acestor reguli era socotită pângărirea cortului și intervenea pedeapsa cu moartea. (Lev.15/31) Venirea Mântuitorului a avut menirea să ne izbăvească de sub robia Legii, înlocuind Legea cu harul. „Legea a venit prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Hristos. O nouă lege numită „legea slobozeniei”. Dar ce ănseamnă „har”? O cale liberă spre păcat? Nu. Har înseamnă oferta lui Dumnezeu nemeritată: bunătate, milă, dragoste și chiar îngăduință (toleranță) A fost proclamată vestea bună: „Hristos este sfârșitul Legii.” Totuși mulți au rămas încurcați când au citit cuvintele Celui care a fost „sfârșitul Legii”. „„Să nu credeți că am venit să stric Legea sau prorocii, am venit nu să stric, ci să împlinesc.” Cum e posibil așa ceva? A împlinit Domnul Hristos Legea și în ce mod? Dacă El ar fi împlinit-o atunci ar fi trebuit să ia crucea ce i-a fost pusă în spate și aidoma lui Samson cu falca de măgar să nu fi rămas unul pe picioare.- conf. Legii. Dar El s-a rugat pentru cei vinovați...(Isaia 53/12) Ar fi fost îndreptățit să spună celor ce au adus la el femeia ce păcătuise: Eu urăsc păcatul. bine că ați prins-o, aplicați Legea. Dar n-a spus așa. Afost momentul când s-a întâlnit Legea cu harul în același loc. Aruncarea cu pietre și-a avut vremea ei, strângerea pietrelor își are acum vremea ei. Da, Mântuitorul a împlinit Legea și prorocii după cum a spus: „Iată ce vă spuneam când eram încă cu voi că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise. în Proroci și în Psalmi”. Și El a împlinit tot ce a fost scris cu privire la El - nici o iotă n-a rămas neîmplinită. Legea a fost împlinită și eradicată. Ea a fost înlocuită cu legea slobozeniei”.(Iacov 1/25) Unul dintre cele mai însemnate lucruri care le-a adus noua lege a fost abrogarea necurăției trupești - ea putând fi rezolvată prin spălarea cu apă curată”. (Evrei 10/22) Domnul Isus s-a urcat pe munte „să audă” toți: „Ferice de cei cu inima curată căci ei vor vedea Dumnezeu.” Această curățire este posibilă prin sângele jertfei de la cruce. Am primit vestea bună: „...sângele lui Isus Hristos ne curățește de orice păcat.” Când spune „orice” înseamnă că nu extă xceție. Am auzit o altă veste bună: „Voi sunteți curați din pricina cuvântului pe care vi l-am spus. Am fost înștiințați căci cugetul nostru a fost curățit de faptele moarte. Acum suntem curați. În acest context sunt necesare câteva întrebări: Mai este necesar ca femeia în urma nașterii să mai țină un anumit număr de zile înainte de a merge la biserică? Cu siguranță că nu. Intervin reguli de igienă dar nu mai sunt reguli biblice în acest sens. Toate lucrurile s-au făcut noi cele vechi s-au dus. Tu spui că da? Dacă da, cîte zile? Tot 40 pentru băiat și 80 pentru fețiță? Dar dacă dă naștere la gemeni un băiat și o fată cum se procedează? Am întrebat pe cei ce respectă Legea dar pretind că sunt în har. Până acolo că într-o biserică a fost exclusă din pricina nerespectării timpului după naștere. A fost socotită spurcarea sfântului locaș. Dar gândurile rele care ne pot spurca pe noi, n-ar putea spurca și sfântul locaș? Dar gândurile rele din inimă care spurcă pe om, nu pot spurca și sfântul locaș? (Marcu 7/