...să nu dați crezare oricărui duh.

          Un avertisment dat ucenicilor de Învățătorul lor, a fost consemnat în Evanghelia după Matei 24/4,11: „Băga-ți de seamă să nu vă înșele cineva, fiindcă vor veni  mulți prooroci mincinoși și vor înșela pe mulți.” Ioan constată, că cuvintele Domnului Isus s-a împlinit și scrie la rândul lui:

„Preaiubiților să nu dați crezare oricărui duh ci să cercetați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu căci în lume s-au ridicat mulți prooroci mincinoși.”

Așadar cuvintele Domnului Isus au devenit realitate...
Însă, cu toate aceste înștiințări, nu se recunoaște existența lor, ca și când cuvântul n-ar fi adevărat. Dar chiar dacă negăm existența lor, Biblia ne vorbește insistent de 2 categorii de prooroci falși:

O primă categorie sunt „proorocii” insuflați de un duh de minciună. (Conf. 1Împ. 22/23)
Deci, conținutul proorociilor este doar minciună și nimic adevăr. Dumnezeu a condamnat permanent această categorie de „slujitori” din pricina faptului că ei își rosteau cuvintele în Numele Domnului. Deci, era folosită expresia clasică: „Așa vorbește Domnul.” Dumnezeu se detașează de astfel de „prooroci” și spune: „Ei proorocesc minciuni în Numele Meu, dar nu Eu i-am trimis și nu le-am dat nici o poruncă.” (Ier. 14/14a) Scopul acestor „prooroci” este de a te îndruma într-o direcție greșită.

 (Ex: După  4 ani de căsnicie, divorțează de nevastă, doar pentru că cineva i-a spus în „numele domnului” că „aceasta nu-i partea lui, ci e alta”,acest mod de gândire mi se pare o absurditate. Este clar că acolo a fost un duh de minciună pentru a distruge o familie, și nu duhul lui Dumnezeu.)


Dacă totuși, ne găsim aici ar fi bine să stabilim în termeni biblici care este diferența dintre proorocul adevărat și cel mincinos.

Proorocul adevărat: Ier. 23/22: „Dacă ar fi fost la sfatul Meu, ar fi trebuit să spună cuvintele Mele poporului Meu și să-i întoarcă de la calea lor cea rea.”  Deci slujirea se face pe 3 principii:
1) este sfătuit de Dumnezeu. 2) spune cuvintele lui Dumnezeu. 3)scopul cuvintelor este de-ai întoarce  din calea cea rea.

Proorocul fals: Ier. 14/14: „Proorocii lor proorocesc minciuni în Numele Meu, nu Eu i-am trimis, nu le-am dat nici o poruncă, nu Eu le-am vorbit, ci ei vă proorocesc niște vedenii mincinoase, proorocite deșarte, înșelătorii și închipuiri scoase din inima lor.”
Scopul urmărit: „Ei rătăcesc pe poporul Meu cu minciunile și îndrăzneala lor.” (Ier. 23/32)


A doua categorie sunt „proorocii” care proorocesc din îndrăzneală. (Ier. 23/32)
Când ceia ce va spune proorocul acela în Numele Domnului nu va avea loc și nu se va întâmpla, proorocul acela l-a spus din îndrăzneală. (Deutr. 18/22)
Este cea mai veche formă de proorocie răspândită, și pe care o întâlnim și în ziua de astăzi. „Proorociile din îndrăzneală” au scopul de a impresiona pe alții, folosind tot felul de generalități și nimic concret. Dumnezeu însă, îi condamnă și scrie: „Am necaz pe proorocii care i-au cuvântul lor și îl dau drept cuvântul Meu” (Ier 23/31) Deci, și în acest caz se începe cu: „Așa vorbește Domnul”
Scopul urmărit: „Ei vă leagănă în închipuiri zădarnice și spun vedenii ieșite din inima lor.”

Am considerat unicat modul de slujire într-o Biserică cu sute de membri. Aproximativ o oră era destinată pentru „mărturisiri”: vise, vedenii și așa numitele „cunoștințe din partea Domnului”, până și copii erau angrenați în acest mod „de slujire”. Nu știai pe care să le mai crezi și pe care nu.... Nici cu darul deosebirii duhurilor nu puteai face față la „avalanșa de descoperiri” din acea Biserică. Liderul îndemna: „Să dăm bun venit lucrării Duhului Sfânt”...
Dar în felul acesta s-au împlinit cuvintele lui Pavel:

„Va veni vremea când oamenii își vor întoarce urechea de la adevăr și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite” (2Tim. 4/4) Nu întâmplător Dumnezeu a scris în Cuvântul Său încă din Vechiul Testament: „Ei vă proorocesc vedenii neadevărate și închipuiri scoase din inima lor.” (Ier. 14/14b) Iar Iuda actualizează: „Oameni mânați de visările lor”...(Iuda vers.8)

Este necesar în contextul acesta de împrejurări să luăm poziția lui Toma - deoarece atitudinea lui a fost scrisă pentru învățătura noastră - ca apoi să putem spune ca și ucenicii:
 „Ce am văzut și ce am auzit și ce am pipăit cu mâinile noastre cu privire la Cuvântul vieții aceea vă voi spune și vouă”

Oamenii sănătoși în credință au tratat în mod responsabil și nu copilăresc, momentul când într-un fel sau altul le-a vorbit Dumnezeu.
Un exemplu în acest sens este Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul.
Un înger îi vestește nașterea unui copil în familia lui. Ne-am fi așteptat ca din momentul ce a discutat cu un înger să-i dea crezare fără nici o urmă de îndoială. Dar nu...
Zaharia a zis îngerului: „Din ce voi cunoaște lucrul acesta?” Care este semnul?
Dar nu erau demne de crezare cuvintele îngerului?

Dacă Zaharia n-a fost lese încrezător în cuvintele unui înger, eu și tu, de ce să ne grăbim și să dăm bun venit atunci când vorbește un om?  Chiar și atunci când se predică Cuvântul lui Dumnezeu,  este recomandat să fii prudent  și să urmărești dacă are ca sursă Biblia - după exemplu celor din Berea. (Fapte 17/11)

Mai mult decât atât...
Avraam stă de vorbă personal chiar cu Dumnezeu care cândva îL crezuse pe cuvânt. Dar atunci când Dumnezeu îi vorbește de lucruri mari precum că-i va da o țară, Avraam nu se mai grăbește să creadă și insistă: „Din ce voi cunoaște?” Care este semnul? Putea Dumnezeu să-i spună: „Nu-i suficient că ți-am vorbit Eu? Nu sunt cuvintele Mele demne de crezare?” Dar Dumnezeu îi dă un semn...(Gen 15/8)

Așadar, a intervenit în procesul de „verificare și cunoaștere” ceva suplimentar: semnul - care poate însoți un cuvânt de proorocie pentru a-l face valid.
Dar nu e posibil să se supere Dumnezeu dacă îi cerem un semn? Nu. Dimpotrivă, El îi încurajează pe creștini să ceară.
În Isaia 7/11 citim că Dumnezeu i-a recomandat lui Ahaz să ceară un semn. Dar el a refuzat, pentru că nu știa ce semn să ceară pentru a nu-L ispiti pe Dumnezeu.

În acest sens avem un exemplu în Cartea Judecători:
Îngerul Domnului i se adresează lui Ghedeon: „Domnul este cu tine, viteazule.” Ce cuvinte frumoase! Dacă eram noi în locul lui Ghedeon, această întâmplare era publicată la rubrica „Mărturii”. Dar Ghedeon este reținut deoarece spusele îngerului nu se potriveau cu realitatea. Mai mult decât atât, el este trimis cu puterea pe care o avea să izbăvească pe Israel. El însă, nu știa să aibă nici o putere de nici un fel.
Și atunci a fost nevoit să ceară un semn - „semnul cu lâna”. Și Dumnezeu i-a dat... Nu a fost mulțumit doar cu unul și a mai cerut un semn Și Dumnezeu i-am mai dat unul...

Toate acestea, au fost scrie pentru învățătura noastră ca noi s învățăm din ele. Semnele sunt foarte importante doar atunci când ținem cont de ele.
(O familie s-a hotărât să plece în America. Baza de pornire a formalităților a fost o „înștiințare din partea Domnului”. Numai că au mers de 10 ori pentru „viză” și încă nu reușise. Dacă înștiințarea era cu adevărat din partea Domnului și viza trebuia să fie tot din partea Domnului - la prima încercare... )

Una dintre cele mai interesante confirmări din partea lui Dumnezeu a fost investirea lui Saul ca și împărat a lui Israel. Samuel l-a uns împărat, apoi i-a vorbit despre evenimentele care se vor desfășura în călătoria lui. Rezultatul:
De îndată ce Samuel a întors spatele, Dumnezeu i-a dat o altă inimă și toate semnele s-au împlinit în aceiași zi. 

Trecând în Noul Testament, Dumnezeu folosește aceeași modalitate:
Îngerul îi înștiințează pe păstori de nașterea unui Mântuitor, apoi le dă un reper: „Iată semnul după care veți cunoaște... (Luca 2/12)

Într-o lume atât de necunoscută, semnele sunt „indicatoarele” după care ne putem orienta în anumite situații din viață. Imaginați-vă un oraș aglomerat cu un „furnicar” de mașini dar fără nici un semn de circulație... Ar fi posibilă fluidizarea traficului? Și noi suntem în călătorie pe „drumul vieții”...

Ucenicii s-au rugat Domnului: „...întindeți mâna să se facă minuni și semne în numele robului Tău.”

Avem nevoie de semne...

Unul dintre cei mai mari prooroci ai tuturor timpurilor a fost proorocul Ilie. De regulă, un prooroc era puternic în fapte și în cuvinte. (Luca 24/19) Însă, cuvintele lui Ilie n-au fost așa convingătoare ca și ale lui Iona.
Împuternicit să întoarcă națiunea Israel de la idolatrie, la Dumnezeu, el ar fi putut să transmită poporul mesajul lui Dumnezeu în mod verbal. Dar el a găsit altă formă de convingere mai puternică decât vorbele: semnele.
 A făcut o convocare generală pentru toate categoriile de slujitori, cât și pentru popor în întregime. După care a zidit un altar, a pus jertfă pe el și s-a rugat scurt: „Ascultă-mă, Doamne, pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu ești adevăratul Dumnezeu.” Atât...
Rezultatul: Focul căzut de la Domnul a mistuit arderea, iar poporul a recunoscut: „Domnul este adevăratul Dumnezeu.”

Deci cum  cunoaștem cuvintele unui prooroc? Doar pentru că ne vorbește?
Ilie n-a fost recunoscut astfel...
Unul dintre cele mai frumoase exemple îl găsim în 1Împărați 17/22,24:
„Domnul a ascultat glasul lui Ilie și sufletul copilului s-a întors în el.”

Și femeia a zis lui Ilie:
„Cunosc acum că ești un om a lui Dumnezeu și cuvântul Domnului în gura ta este adevăr”...