Probabil nu de puține ori ați auzit afirmația unora: „Eu așa sunt încredințat(ă)” Este cel mai bun mod de a justifica unele „apucături” din trăirea noastră spirituală. Aparent este biblic, dar trebuie urmărit cu atenție domeniul în care poate fi aplicată încredințarea.
Dar să stabilim ce numește Biblia încredințare și cum poate fi definită?
Încredințare este un crez ce promovează o convingere strict personală. În acest context apostolul Pavel îi scrie lui Timotei: „Îmi aduc aminte de credința ta neprefăcută, care s-a sălășluit întâi în bunica ta Lois și în mama ta Eunice și sunt încredințat că și în tine.” Nu greșim cu nimic dacă adăugăm că încredințare mai înseamnă și părere personală. Tot Pavel scrie bisericii din Filipeni:„...dar în lucrurile în care am ajuns de aceeași părere să umblă m la fel.” (Filipeni 3\16) La prima vedere pare că ne-am îndreptat într-o direcție greșită. Dacă s-a făcut liberalizarea părerilor, înseamnă că fiecare se poate alătura grupului în care se regăsesc și părerile sale. Înseamnă că mulțimea de organizații religioase după diferite păreri este îndreptățită. Numai că atunci când Pavel pare că a „liberalizat părerile” el a făcut referire la „alergarea spre țintă” - conservatorii nefiind de aceeași părere - ei considerând că din moment ce ai fost mântuit nu mai este nevoie de alergare. Biblia nu se bazează pe păreri, ci pe porunci și rânduieli.
Discutăm aici despre cei ce fac parte din aceeași comunitate, dar cu încredințări diferite. De unde provin aceste încredințări? Din Biblie? Nu cred, deoarece încredințarea este un concept ce se formează în funcție de mediul înconjurător în care ne-am născut, am crescut și trăim. De exemplu: copiii sunt formați de mediul în care își trăiesc copilăria însușindu-și anumite deprinderi specifice copilăriei. Așa stau lucrurile și pe plan spiritual. Numai că apostolul Pavel scrie bisericii din Corint că în momentul în care s-a făcut om mare a lepădat ce era copilăresc. Nu mai umblăm cu babețică și nici nu ne mai hrănim cu pufuleți și pufarine. Gata, suntem oameni mari! Din păcate unii trăiesc „copiăria ” până la ultima suflare din viață...
Da, încredințarea se formează în funcție de familia în care te-ai născut, cât și din biserica din care faci parte. (M-am născut într-o familie în care părinții se împărtășeau cu Sfânta cină seara. O practică moștenită de la bunicii mei. Un virus pe care și bunicii l-au luat și ei de la alții. Ar fi trebuit ca și nepoții și strănepoții să aibă aceeași încredințare. Dar nu, pentru că am renunțat la această moștenire. Ba încă toată familia a intrat în normalitate... Familia sau biserica este cea ce formează încredințările și nu Biblia. Te-ai născut într-o familie sau biserică penticostală? Vei fi convins până în străfundul inimii că penticostalismul e cel mai bun. Te-ai născut într-o familie sau biserică adventistă? Vei considera că adventismul este desăvârșit, iar ceilalți sunt pierduți din pricina încălcării Sabatului. De regulă apa când îngheață ia forma vasului în care se găsește. Chiar dacă s-ar sparge vasul, forma rămâne aceeași. Anturajul în care te învârți favorizează și el convingerile unora. (Un tânăr s-a botezat în apă, fiind singur din familie ce s-a hotărât să slujească pe Domnul. Deși toată biserica se împărtășea ziua, el a cerut păstorului să fie împărtășit seara. Păstorul l-a întrebat: de ce vrei astfel? Așa sunt încredințat. De unde ai luat această încredințare? Dându-și seama că e o influență la mijloc, păstorul l-a sfătuit să renunțe: „Eu sunt păstorul bisericii. Dacă te voi împărtăși greșit, eu sunt responsabil, așa că mergi pe mâna mea!”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Sunt acceptate doar comentariile legate de tema afișată, cât și cele care au un limbaj creștin.