„Dați-ne din untdelemnul vostru căci ni se sting candelele!”

           Pilda celor zece fecioare prezintă un interes deosebit în predicare. Dintre toate pildele, ei i se alocă spațiu cel mai mare, fiind „întoarsă” pe toate părțile de către predicatori. Fiind tâlcuită după priceperea fiecăruia,  este imposibil să nu-și facă loc și interpretările eronate.                                                           De regulă  teologia nu se face după pilde. Pilda fiind o vorbă cu tâlc. (Ezec. 17\2) ce are nevoie de tâlcuire și nu toate elementele dintr-o pildă pot primi o interpretare spirituală, multe idei dintr-o pildă fiind ”schela”  ce ajută  la construirea unei idei  spre care trebuie îndreptată toată atenția.

Pilda începe cu expresia „Atunci”. Modul acesta de exprimare ne determină parcă să credem că toate evenimentele menționate în pildă vor avea loc „atunci” - la venirea Mirelui - ceea ce nu va fi  întocmai. Timpul viitor „atunci” - face referire doar la posibilitatea intrării fecioarelor pregătite în odaia de nuntă.  Adormirea, strigătul de la miezul nopții, deșteptarea fecioarelor, pregătirea candelelor,   are loc acum.                                        

Miezul duhovnicesc al pildei este ultimul verset: „Vegheați căci nu știți ziua și nici ceasul în care va veni Fiul omului!” Se insistă pe necesitatea vegherii, deoarece nici o fecioară nu a respectat această cerință. „Fiindcă mirele zăbovea au ațipit toate și au adormit.” Vegherea nu se poate face nici într-un caz în stare adormită. De aceea ni se cere: „Fiți treji și vegheați!” (1Petru 5\8) (Era strict interzis pentru cineva ca santinelă în armată să fi adormit. Inamicul te putea foarte ușor dezarma și apoi să-ți ia viața. Îmi amintesc cât de vigilent trebuia să fiu ca nu cumva să adorm) Din punct de vedere spiritual când oamenii au adormit vrăjmașul a compromis toată recolta semănând neghină. Și din acest punct de vedere suntem mereu și mereu îndemnați: „Vegheați!”

Fecioarele au adormit toate. (fără excepție) Singurul ce a rămas treaz să vegheze și să anunțe venirea mirelui a fost străjerul ce a și strigat în miez de noapte: „Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare!            Chiar dacă au adormit, ele au auzit strigarea, s-au trezit și au pregătit  candelele. Ne-am fi așteptat ca în calitate de „domnișoare de onoare” să-și fi pus la punct mai întâi podoaba de afară.  Dar nu...        Lucrul cel mai de preț a fost pregătirea candelei. Dar ce era candela și de ce era atât de importantă? Cine le-a spus că trebuie pregătită? Străjerul a strigat: „DEȘTEPTARE” și tot el le-a cerut pregătire. Dar cine era străjerul: Străjerul era Duhul Sfânt ce a strigat pregătire încă de pe vremea prorocului Amos: „Pregătește-te să întâlnești pe Dumnezeul tău Israele!” 

Foarte important de știut: Avertismentul cu privire la venirea Mirelui nu va fi „atunci”, ci este făcută acum, și nici pregătirea candelelor nu se va face „atunci” ci se face acum. „I-am dat vreme să se pocăiască...” (Apoc.\2\21 

În timp ce Mirele zăbovește poți „adormi”- căzând într-o stare de nepăsare (indiferență) Dar ai încă posibilitatea să te trezești la strigătele străjerului: „Preaiubiților aceasta este a doua epistolă pe care o scriu, în amândouă caut să vă trezesc mintea sănătoasă prin înștiințări.” (2Petru 3\1)

Fecioarele aud strigarea, se trezesc și își pregătesc candelele  în așteptarea Mirelui.    Ne-am gândit  noi măcar o dată: Ce sunt candelele de există nevoia pregătirii lor?                                                         Cei mai mulți (ca să nu spun toți) consideră căci ea este Cuvântul. Spun aceasta inspirați în grabă din  psalmul 119\105) „Cuvântul Tău este o candelă cu lumină...” Dar ce legătură are versetul acesta cu candela din pilda în discuție? Cum să „pregătesc” Cuvântul? E lipsit de sens...

Candela este viața creștinului (fecioarei) în care trebuie să ardă necontenit „făclia„ ce produce lumină. Scopul venirii Mântuitorului a fost tocmai acesta: să aprindă lumina în candelele noastre. „În El era viața. iar viața era lumina oamenilor.”  Încă de pe vremea prorocului Isaia suntem chemați să viețuim în  lumină: „Veniți să umblăm în lumina Domnului.” (Isaia 2\5)  Având în vedere venirea Mirelui suntem îndemnați ca grija noastră să fie făcliile aprinse: „Mijlocul să vă fie încins și făcliile aprinse. Și să fiți ca niște oameni care așteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă pentru nuntă...” (Luca 12\35, 36) Doar în baza acestor făclii va posibilă răpirea.  Ca să înțelegi mai bine care este rostul luminii produsă de făclie, va trebui să ieși noaptea afară și să privești cerul înstelat. Sunt ca niște îngeri ce veghează pământul. Acum imaginați-vă că Dumnezeu privește pământul din cer. Arată precum  cerul... Milioane de luminițe sunt aprinse pe tot pământul. Sunt fecioarele cu „candelele” aprinse în așteptarea Mirelui. Răpirea va fi destinată doar pentru fecioarele cu candela (viața) în lumină  Ce se va întâmpla cu cei ce nu mai au lumina în viața lor?  „Lumina celor neprihăniți arde voioasă, dar candela celor răi se stinge.” (Prov. 12\9) 

Însă candela nu arde fără untdelemn. Fecioarele nechibzuite au constatat că untdelemnul e puțin, iar candelele se pot stinge în orice moment. Au dorit să caute la cei din jur, dar untdelemnul nu-l dau oamenii și nici nu-l moștenim de la bunici sau părinți, ci e darul lui Dumnezeu. (Efes. 2\8) Totul e după „măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia.” (Rom. 12\3)  De la El trebuie cerut.   El știe de cât avem nevoie, dar depinde de noi dacă îl păstrăm sau îl risipim: „...să păstrezi credința și un cuget curat pe care unii l-au pierdut și au căzut...” (1Tim. 1\19)  Chiar și un fitil care abia mai fumegă, El nu-l va stinge. Fecioarele au plecat în căutarea untdelemnului. Dar pe drum candele lipsite  de untdelemn, s-au stins. Viața fără nici o lumină în „miez de noapte” e doar întuneric: „fiindcă măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu i-au mulțumit, nici nu l-au proslăvit, ci s-au dedat la gândiri deșerte și inima lor fără pricepere s-a întunecat.”

De pe această poziție, cu candelele stinse au devenit „...batjocoritori plini de batjocoră, trăind după poftele lor. Ei vor zice: Unde este făgăduința venirii Lui, că de când au adormit părinții noștri toate au rămas așa cum erau de la începutul zidirii.”  (2Petru 3\3,4) Mirele nu mai vine. Așa se manifestă  necredința acum. Totuși, „atunci”, mai târziu „bâjbâind prin întuneric” vor veni și celelalte fecioare „Doamne, Doamne, deschide-ne!” Răspunsul a fost poate neașteptat: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!” Era prea târziu... De aceea suntem atenționați: „... nici unul din voi să nu fie venit prea târziu.” Nu există intrare în odaia de nuntă eșalonat, ci toți în același timp.

Strigarea străjerului rămâne aceeași: „Pregătire!” „Iată, Mirele ieșiți-i în întâmpinare!”                          Cu ce să-l întâmpinăm? Cu viața trăită în lumină în care arde făclia credinței. Versul cântecului spune astfel: \Este vremea să ne ridicăm\ Flacăra credinței să-nălțăm\ Ochii să ne fie ridicați în sus\ Căci curând, cu slavă, va veni Isus. Una din temerile manifestate de Isus a fost legată tocmai de lipsa credinței (untdelemnului) în preajma venirii Sale: „Dar când va veni Fiul omului va găsi credință pe pământ? (Luca 18\8) Dar este ea atât de importantă? Cu siguranță, da. Fără ea este cu neputință să fim plăcuți lui Dumnezeu. Fără ea candela se stinge...                                                                                        Strigarea nu va  „atunci”, ci este  făcută „acum”: „Iată, El vine pe nori !  

Ce rămâne de făcut?                                                                                                                         Periodic trebuie verificat nivelul untdelemnului din vase. Este suficient? Păstrează-l! (1Tim. 1\19)   Este puțin încât fitilul abia mai fumegă? E momentul potrivit să alergi la Cel ce „vinde” untdelemn fără bani și fără plată doar să-L rogi cum l-au rugat și ucenicii Săi: „Doamne, mărește-ne credința!” Fă aceasta astăzi!

„Atunci” va fi prea târziu...

Fiți binecuvântați!

.

„Tu să vorbești lucruri care se potrivesc cu învățătura sănătoasă...!”

          Apostolul Pavel impune ucenicului Tit să folosească o vorbire care să fie deopotrivă cu vorbirea sănătoasă. Apostolul n-a spus „ar trebui să vorbești”, ca și când ar fi fost o opțiune, ci a spus; „să vorbești”! Sigur că în condițiile cerute, Tit ar fi trebuit să dețină învățătura sănătoasă după care să-și ghideze învățătura sa.

Dar de unde ar fi putut să o ia dacă canonul biblic nu fusese finalizat și publicat?                                                Este adevărat  că în scrisoarea adresată de apostol sunt incluse câteva noțiuni generale pe care Pavel îi cere să le spună, dar acestea nu erau suficiente pentru un slujitor ce predica permanent în Biserică. Nu poți predica aceeași învățătură la fiecare slujbă deoarece devine obositor.

Doar pentru cei ce nu știu, este bine să menționez că printre cei mai apropiați colaboratori în slujirea de pe teren ai apostolului se numără Tit și Timotei. Ca să înțelegem cât de apropiat era ucenicul Tit de mentorul său, vom cita din 2Corinteni 2\12: „Când am ajuns la Troa pentru Evanghelia lui Hristos, măcar că ni se deschise-se acolo o ușă de cuvânt, n-am avut liniște în duhul meu, fiindcă n-am găsit pe fratele meu Tit. De aceea mi-am luat ziua bună de la frați și am plecat în Macedonia,” (1Cor.2\12,12) Oare Pavel trebuia să-l caute pe Tit, sau invers? O relație deosebită de prietenie...

 În scrisoarea scrisă lui Timotei (pentru că acesta era modul lor de comunicare de la distanță) apostolul îi scrie câteva cuvinte de mare însemnătate:                                                                               „Dreptarul învățăturilor sănătoase pe care le-ai auzit la mine...” Foarte interesantă precizarea... Acum înțelegem că învățătura cerută pentru promovare, Tit o avea direct de la sursă, și nu doar citită, ci o învățătură auzită și chiar „văzută” pentru că sunt predici pentru urechi și sunt predici și mai convingătoare făcute pentru ochi. Cineva chiar dorea: Nu mai vreau predici pentru urechi, ci de acum vreau doar predici pentru ochi.  Apostolul Pavel a fost îndreptățit să se dea exemplu personal și apoi să spună: „Ce ați învățat, ce ați primit și ați auzit de la mine și ce ați văzut la mine - faceți!” 

Foarte important: Învățătura sănătoasă” a fost „testată” în primul rând în viața apostolului cu rezultate remarcabile. În caz contrar, Tit ar fi avut dreptul să spună: eu n-am văzut practicată această învățătură  de către învățătorul nostru. Însă apostolul nu se dă în lături în ce privește exemplul personal și insistă: „Tu însă ai urmărit de aproape învățătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credința mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea, prigonirile  și suferințele ce au venit peste mine...” (2Tim. 310, 11)

De pe această poziție înaltă,  Pavel îi cere lui Tit să fie exemplu personal,  apoi învățătura:  „...și dă-te pe tine însuți de fapte bune în toate privințele, Iar în învățătură dă dovadă de curăție, de vrednicie, de vorbire sănătoasă și fără cusur, ca protivnicul să rămână de rușine și să nu poată spune nimic rău de noi.” (Tit 2\7,8)

Iar apare cerința: învățătură sănătoasă. Însă tocmai această învățătură este respinsă. „...va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute și își vor da învățători după poftele lor. Își vor întoarce urechea de la adevăr și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” ( 2Tim. 3,4)  Dar ce numește Biblia istorisiri închipuite?  Este o întrebare...  „Dar Domnul mi-a răspuns: Prorocii lor prorocesc minciuni în Numele Meu. Eu nu i-am trimis, nu le-am dat poruncă și nu le-am vorbit, ci ei vă prorocesc niște vedenii mincinoase, prorocii deșerte, înșelătorii și închipuiri scoase din inima lor.”  (Ier. 14\14)                                                                 Hrana sănătoasă are ca rezultat o creștere sănătoasă. Am citit un slogan afișat într-un loc public; „Mănâncă sănătos, ca să crești sănătos.” Creșterea nu o pot face prorociile, nici vedeniile și nici cunoștințele - „din partea Domnului”, ci suntem îndemnați: „...ca niște prunci născuți de curând să doriți laptele duhovnicesc și curat, ca prin el să creșteți spre mântuire...” (1Petru 2\2)  Toate „darurile spirituale” folosite de credincioșii bisericii din Corint nu a favorizat cu nimic creșterea lor, ei rămânând la statura de prunci în Hristos.  Creșterea este foarte importantă. Imaginați-vă acum o familie cu zece copii în care nici unul nu dă semne de creștere. Ar fi o tragedie. Imaginați-vă acum o biserică în care toți sunt „prunci” și nici un „om mare” Iar o tragedie. E important să mănânci sănătos și să crești sănătos, dar nu-i totul să crești, ci contează cum crești, deoarece ni se spune: „Ce a crescut strâmb, nu mai poate fi îndreptat.” Un pom tânăr dacă ia o direcție greșită îi pui alături urgent un tutore cu posibilitate de îndreptare. Pomul bătrân și strâmb în veac nu mai poate fi îndreptat. Dacă e ciotoros și câlțos doar focul îl mai poate îndrepta.                  

  O hrană sănătoasă rezultă negreșit o minte sănătoasă. Mintea sănătoasă - o adevărată „fabrică” de gânduri - va produce gânduri sănătoase. Isus a spus; „Ochiul (gândirea, judecata) este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos tot trupul tău va fi plin de lumină, dar dacă ochiul tău este rău tot trupul tău va fi plin de întuneric.” (Matei 6\22,23) Vorbele rostite de noi sunt rezultatul gândurilor noastre. Când noi deschidem gura, gândurile prind a glăsui. Este foarte ușor să ne dăm seama de starea mintală a cuiva în funcție de ceea ce spune. Tocmai de aceea apostolul Petru ne vrea oameni cu mintea sănătoasă: „Prea iubiților, aceasta este a doua epistolă pe care o scriu. În amândouă caut să vă trezesc mintea sănătoasă prin înștiințări.” (2Petru 3\1) Mintea sănătoasă, nu numai că se trezește dar este înnoită de Duhul Sfânt. (Tit 3\5)

Teama apostolului Pavel pentru biserica din Corint era îndreptățită: „Dar mă tem că după cum șarpele a amăgit-o pe Eva cu șiretlicul lui, tot așa și gândurile voastre să se strice de la curăția și credincioșia care este față de Hristos.” (2Cor. 11\3) Dar înainte de a se strica gândurile, s-a stricat mintea: „...oameni aceștia se împotrivesc adevărului, ca uni ce sunt stricați la minte și osândiți în ce privește credința.” (2Tim. 3\8) Înainte de a se strica gândurile, s-a stricat mintea. Iar înainte de a se strica mintea, s-a stricat învățătura (hrana): „Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu cum fac cei mai mulți, ci vorbim cu inimă curată din partea lui Dumnezeu - ca înaintea lui Dumnezeu.” (2Cor. 2\17)

În concluzie: Sănătatea omului lăuntric (mintea) este tot atât de importantă, sau chiar mai importantă ca sănătatea omului din afară (trupul) Este bunul cel mai mai prețios. Din păcate mulți nu vor să o mai prețuiască. De aceea sunt mulți neputincioși, bolnavi și nu puțini dorm. ( O soră din biserica noastră se ruga permanent: ”Doamne ține-mi mintea cuminte”!

Dar e nevoie și de contribuția ta...

Fiți binecuvântați!

        

Să nu vi se tulbure inima!

           Uneori îi compătimim pe cei ce au tulburări mintale. Este vizibil cum își pierd liniștea și devin irascibili. Asociem tulburările mintale cu unele boli psihice, dar scăpăm din vedere că tulburarea este specifică oricărui om. Poate spune cineva că nu a trecut prin această stare? Nu cred...

Dar ce înseamnă tulburare?

Nu este nevoie să consultăm dicționarul pentru a înțelege că tulburarea înseamnă ceva lipsit de limpezire. Discutăm aici de tulburare psihică ce se manifestă printr-o stare de neclaritate, incertitudine. confuzie.

Mintea poate fi asemănată cu un vas cu apă curată. Ori cât ai agita vasul ea rămâne neschimbată. Curăția și implicit limpezirea se păstrează câtă vreme vasul este închis. În cazul în care l-ai deschis în mod inevitabil și de multe ori invizibil, pătrund în interior particule străine ce favorizează tulburarea. Imaginați-vă acum că mintea este închisă și deconectată de lumea exterioară doar câtă vreme trupul este în stare adormită. În momentul în care ne trezim s-a deschis și mintea. Prin intermediul ochilor și a urechilor. mintea este invadată cu tot felul de informații.                                                                            Orice informație ce nu este compatibilă cu felul nostru de gândire produce tulburare. Ea poate fi una ușoară sau una gravă în funcție de situația creată. 

Cea mai mare tulburare consemnată în Biblie a fost determinată de vestea adusă de magi împăratului Irod despre „Împăratul de curând  născut a iudeilor”, cât și dorința lor de a i se închina. „Când a auzit împăratul lucrul acesta, s-a tulburat mult și tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el.” (Matei 2\3) Ar fi putut să ignore. dar vestea nașterii unui alt împărat, cât și dorința magilor de închinare înaintea unui prunc erau informații incompatibile cu felul său de gândire. Dar să revenim la viața noastră cotidiană. De câte ori veștile ce au ajuns la urechea noastră nu a produs tulburare? Fie că cineva drag a fost diagnosticat cu o boală, fie a fost implicat într-un accident, sau a plecat la cele veșnice. (Tatăl meu a murit la vârsta de 74 de ani. Nu a fost niciodată bolnav. Seara s-a așezat în pat pentru somn și a făcut infarct. Nu are rost să încerc să vă explic cât de mult m-a tulburat vestea aceasta neașteptată în toiul nopții...)

Nu trebuie să surprindă faptul că deși le-a cerut ucenicilor Săi să nu fie tulburați, Isus - Fiu de Dumnezeu s-a tulburat în câteva împrejurări. Da, tulburarea este iminentă, dar este important de observat care sunt factorii ce produc tulburarea și care este frecvența lor. Domeniul spiritual în care ne găsim este și el o sursă în plus de tulburare dacă nu suntem  suficient de vigilenți. Însă în acest domeniu mijloacele sunt bine definite, iar din moment ce Isus a cerut ucenicilor Săi să nu accepte tulburarea înseamnă că există o posibilitate de a fi blocată.        În biserica primară sursa multor tulburări  era învățătura. Fără o doctrină scrisă era dificil, dacă nu chiar imposibil de procesat avalanșa de învățătură de la vremea respectivă. Apostolul Pavel mâhnit de apariția multor învățători falși a rostit cuvinte grele: „Schilodească-se o dată cei ce vă tulbură...” iar Biserica din Roma îi recomandă: „Vă îndemn fraților să vă feriți de cei ce fac dezbinări și tulburare împotriva învățăturii pe care ați primit-o,” Recomandarea nu întârzie: „Depărtați-vă de ei!” (Ro,.16\17) Acum când avem la îndemână Sfânta Scriptură, mintea noastră nu mai poate fi tulburată de nici o învățătură, ci doar ne poate nemulțumi. Atât... (Eram în una din zile într-o Biserică în care un predicator vorbea cu patos încercând să explice de ce interzice Dumnezeu băutura și tutunul: Sufletul omului este sângele. Alcoolul și tutunul pătrund în sânge și fac imposibilă mântuirea lui. Înseamnă că este necesar ca Dumnezeu să dețină un purgatoriu - un laborator pentru dializa sângelui - m-am gândit eu în timp ce vorbea. Dar cum. sângele este sufletul omului? Pentru el slujim? Noi am citit deja:  carnea și sângele nu pot moșteni Împărăția lui Dumnezeu.) Sigur că exemplul acesta și multe alte asemănătoare cu acesta ne pot nemulțumi, dar nici într-un fel tulbura.

O altă sursă de tulburare sunt duhurile de ceartă. Ele au menirea să agite „apa” iar dacă este amestecată cu un bulgăraș de pământ (fire pământească) tulburarea este imposibil de evitat. Cine poate ieși dintr-o ceartă cu mintea limpede? Tocmai de aceea Iacov avertizează: „Căci acolo unde este duh de ceartă este tulburare și tot felul de fapte rele.  (Iacov 3\16) Așadar: tulburarea poate atrage după sine o mulțime de fapte negative. Poate că ar trebui să amintim aici că stările de tulburare diminuează capacitatea de discernere. Este mai ușor de pescuit în ape tulburi, decât în ape limpezi. Duhurile rele știu lucrul acesta, tocmai de aceea aruncă momeala: să tulbure apa... Mai târziu când mintea se limpezește apar și părerile de rău, însă săgețile au fost aruncate și nu mai pot fi întoarse din drum...

O altă sursă de tulburare sunt lăstarii de amărăciune ce provin din firea pământească. E suficient  puțin aluat ce dospește toată plămădeala. Parte destul de mare din faptele firii pământești menționate de apostolul Pavel, atrag atenția asupra apariției corpurilor străine: vrajbele, certurile, zavistiile, mâniile, neînțelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele s.a.m.d. Toate aceste manifestări  firești sunt surse de tulburare și de întinare.                                                                                                        Soluția: Vegheați să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut.” (Evrei 12\16) Totdeauna, când se amestecă firescul cu duhovnicesc - rezultă starea de tulburare.

Care este soluția?

Ea este exprimată în același context: ”Aveți credință în Dumnezeu, aveți credință în Mine!” - a cerut Isus ucenicilor Săi. Credința în Dumnezeu este cea ce poate aduce liniște sufletească pentru fiecare când este tulburat. Iar credința nu-i doar un simplu crez, ci e forță ce te propulsează pe o treaptă superioară numită încredere. (Evrei 11\1) Atunci împrejurările vieții tulbură frecvent mintea noastră să ne prindem  de ancora credinței cu gândul la promisiunea lui Dumnezeu:                                                                  „În liniște și odihnă va fi mântuirea voastră. În seninătate și încredere va fi mântuirea voastră.” (Isaia 30\15)

Fiți binecuvântați!