sâmbătă, 3 februarie 2024

Ce este înțelepciunea duhovnicească?

             Ințelepciunea duhovnicească este cea mai înaltă formă de înțelepciune. Nu poate fi amestecată  cu cea pământească - dobândită în școală, și nici cu înțelepciunea firească, dobândită ereditar, ea fiind de origine divină, venită de „Sus” prin intermediul Duhului Sfânt: „Le-ai dat Duhul Tău cel bun ca să-i faci înțelepți...” (Neemia 9/20)  Cei lipsiți de această înțelepciune,  sunt numiți „fără minte” (Tit 3/3) - indiferent de pregătirea lor pământească.

Dar cum o putem defini?

 Înțelepciunea duhovnicească este „lumina” răspândită de Dumnezeu. Este ca și cum ai rătăci multă vreme într-o pădure întunecată, dar în cele din urmă ai dat de o poieniță luminată de razele soarelui și sufli ușurat că din acel loc ai găsit drumul spre casă... Pe paginile Bibliei este descrisă povestea unui om ce pretindea că este înțelept, dar nu conștientiza că era într-o stare cumplită de rătăcire până într-o zi când „...a strălucit o lumină din cer în jurul lui.” (Fapte 9/3) Lumina aceasta a pus capăt rătăcirii sale...

Dar care este rostul acestei înțelepciuni și cum cunoaștem dacă o deținem? 

Când omul este preocupat cu întrebările despre Dumnezeu, este dovada faptului că este atins de această înțelepciune. Înțelepciunea îl determină pe om să pună întrebarea: „Cine ești Tu Doamne?”          Ce întrebare adâncă! Este o sămânță ce a încolțit și a dat naștere unei dorințe de cunoaștere.                              Așadar: înțelepciunea duhovnicească  nu se evidențiază prin oratorie - spunând multe, ci se evidențiază prin interes de cunoaștere. Cel ce nu are întrebări este o dovadă că nu-l interesează să cunoască. Este bine de știut: „Cariera” Mântuitorului n-a început  cu predicare, ci cu întrebări puse cărturarilor din Templu încă de la vârsta de 12ani, în scopul cunoașterii: „L-au găsit în Templu, șezând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i și punându-le întrebări.” (Luca 2/46) Tocmai acest obiectiv dorește apostolul Pavel să-l atingă și cei din biserica din Efes, când se roagă pentru ei:                         „Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru  Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoaștere Lui și să vă lumineze ochii inimii...” (Efes. 1/17)                                Așadar: Înțelepciunea este  legată de cunoaștere...  Numai că această cunoaștere este posibilă într-un anumit context.  Tatăl este cunoscut în toate detaliile de copiii săi, dar numai de copiii ce locuiesc în aceeași casă cu el. Cei ce locuiesc la „căminul de copii” poate că au multe informații despre tatăl lor dar nu-l cunosc... Cunoașterea se realizează totdeauna în intimitate și înseamnă mai mult decât informații.  (Doi ucenici mergeau pe drum alături de Domnul, dar nu l-au cunoscut. Au început cu întrebările și au sfârșit să-L cunoască când au stat împreună în părtășie la aceeași  masă. Ce lecție frumoasă!) Aici în părtășie poate fi cunoscut cel mai bine.  Îi cunoști bunătatea, dar îi cunoști și asprimea, îi cunoști dragostea, îi cunoști cerințele - îi cunoști caracterul. Iar cunoașterea înseamnă viață veșnică. (Ioan 17/3)

Această înțelepciune te va umple cu siguranță de cunoștință (cunoaștere) în relația cu Dumnezeu.             Apostolul insistă cu rugăciunea în acest domeniu și pentru alte biserici. Iată ce scrie bisericii din Filipi:  „Și mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult prin cunoștință, datorită priceperii, ca să deosebiți lucrurile alese...” (Filip. 1/9)  Pentru aceasta ai nevoie de o inimă aleasă. În caz contrar „sunt mulți între voi care nu cunosc pe Dumnezeu, spre rușinea voastră o spun.” Scriptura ne vorbește de oameni ce au atins această performanță - cunoscându-L,  dar au căzut în altă extremă: „S-au fălit că sunt înțelepți și au înnebunit...”  Dar ce fel de înțelepciune au avut acești oameni căzuți? Tocmai această înțelepciune de care vorbim, întru-cât ni se spune:  „fiindcă măcar că (au fost înțelepți)și L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu i-au mulțumit, ci s-au dedat la gândiri deșarte și inima lor fără pricepere s-a întunecat...” Din ce cauză? N-au continuat până la capăt - păstrându-L  în cunoștința lor. (conf. Rom. 1/28) Ce pericol...!

După ce am dobândit cunoștință (cunoaștere) care înseamnă mai mult decât „a ști”, următorul pas care ar putea fi?                                                  

 „De aceea și noi, din ziua când am auzit aceste lucruri nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să vă umpleți de cunoștința voii Sale, prin orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească, pentru ca astfel să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul...” (Col.1/9)                                                Purtarea - ce înseamnă latura aplicativă. Tocmai aceasta dorește să spună și Iacov în epistola sa când vorbește despre înțelepciune. Se pare că și el a întâlnit frați ce se pretindeau înțelepți, dar la nivel doar teoretic și ca atare este determinat să lanseze întrebarea: „Cine dintre voi este înțelept și priceput? Să-și arate prin purtarea lui bună faptele făcute cu blândețea înțelepciunii.” Așadar purtarea ca rezultat al înțelepciunii duhovnicești este vitală pentru fiecare creștin.   Nu le-ar fi de nici un folos copiilor să știe că tatăl lor are o ținută morală înaltă, iar purtarea lor să nu fie într-un „chip vrednic” de tatăl. 

Dar de unde știm noi dacă deținem această înțelepciune? Cum ne putem verifica? 

Înțelepciunea de Sus are propriile sale rezultate (roade)  făcându-se vizibile. Cel ce o deține este curat, pașnic, blând, ușor de înduplecat, plin de îndurare, plin de rod bun, nepărtinitor, nefățarnic. (Iacov 3/17)   Totul se dovedește cu fapta. În caz contrar ajungi în altă extremă: „Ei se laudă căci cunosc pe Dumnezeu, dar cu fapta îl tăgăduiesc...” (Tit 1/16) Ori cât de bune ar fi notele la partea teoretică, dacă nota de la purtare este scăzută, înseamnă că ai fost un copil „problemă”...

În concluzie:  Ni se cere să fim înțelepți deoarece doar fecioarele înțelepte au intrat în odaia de nuntă. Înțelepciunea vine la pachet cu toate nevoile noastre. Nu trebuie să ne îngrijorăm de nevoile spirituale, deoarece înțelepciunea  ne va spune care sunt lipsurile noastre. Noi doar trebuie să o cerem în caz căci constatăm lipsa ei și Cel ce este sursa înțelepciunii promite că ne va da-o și vom deveni înțelepți. Înțelepți în ce privește binele și proști în ce privește răul. Da binele se învață făcut în școala lui Dumnezeu: „Învățați-vă să faceți binele, încetați să faceți răul.” Lipsiți de înțelepciunea lui Dumnezeu, binele va înceta să mai fie învățat și practicat. Este un adevăr rostit chiar de gura lui Dumnezeu: „Poporul Meu este nebun, nu Mă cunoaște, sunt niște copii fără minte și lipsiți de pricepere, sunt meșteri să facă răul, dar nu știu să facă binele.” (Ier. 4/22)

Ce descriere nepotrivită pentru un popor numit: „al Domnului”!Poate astăzi nu-i la fel și nu se potrivește descrierea . Eu cred despre poporul Domnului căci e format  doar din oameni înțelepți. 

Iar înțelepții vor fi mântuiți și vor străluci într-o zi ca strălucirea cerului. (Dan.12/3)                              Să ne ajute Domnul să ne găsim și noi printre ei...

Fiți binecuvântați!                                                     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sunt acceptate doar comentariile legate de tema afișată, cât și cele care au un limbaj creștin.