„Pilda fiului risipitor” are ca protagoniști, doi fii. Pe marginea „identificării” lor s-a făcut discuții interminabile. Dar oare chiar este necesar să știm, cine erau cei doi fii? Diversitatea de păreri, ne determină să cercetăm cu atenție Sfânta Scriptură. De regulă, nu trebuie spiritualizat fiecare element dintr-o pildă și chiar ar fi dăunător să facem supoziții pe marginea unor aspecte ce au fost rostite pentru a formula o pildă, dar fără esență spirituală. Dar în cazul de față „cei doi fii” fac obiectul parabolei rostite de către Domnul Isus. Famenul etiopian a întrebat pe Filip: „Rogu-te, despre cine vorbește prorocul astfel, despre sine, sau despre altul”? Cine este personajul la care s-a făcut referire?
Este bine de știut că cei doi fii erau evrei și făceau parte din fii Împărăției. „Iar fii Împărăției (fără pocăință), vor fi aruncați afară” Matei 8/12) Dar de ce sunt doi? Din pricina gândirii și a manifestărilor diferite: „Un om avea doi fii. S-a dus la cel dintâi și i-a zis: Fiule du-te astăzi și lucrează în via mea! Nu vreau - a răspuns el. În urmă i-a părut rău și s-a dus. S-a dus și la celălalt și i-a spus tot așa. Și fiul acesta a răspuns: Mă duc, doamne și nu s-a dus.” (Matei 21/28-30)
Deci cine erau cei doi fii? Când Isus a rostit aceste cuvinte, ei erau amândoi de față - în caz contrar, cuvintele rostite nu-și mai aveau efectul dorit. Este interesant de observat, că sunt cuprinși într-un singur verset, din același capitol: „Tot așa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos, care se pocăiește, decât pentru nouă zeci și nouă de oameni neprihăniți care n-au nevoie de pocăință.” - și o resping. (Luca 15/7) Așadar: Fiul cel mic, era evreul ce s-a întors și a primit pocăința, iar fiul cel mare era cărturarii și fariseii ce protestau față de acceptarea păcătoșilor la „masa” părtășiei. Pilda în care Mântuitorul a rostit aceste cuvinte, îi avea de față pe vameșii și păcătoșii interesați să-L asculte, cât și pe cărturarii și fariseii ce cârteau: „Omul acesta primește pe păcătoși...
Între cei doi „fii„ a fost permanent divergențe, datorită reproșurilor aduse de fratele cel mare. Însă „mânia” sa a atins cota maximă atunci când tatăl l-a reprimit din nou la masa părtășiei. Și nu doar atât, dar a alergat înaintea sa, a căzut pe grumazul său și la sărutat mult. Cum să facă un „tată” a cărui ochi nu pot să privească răul așa ceva? Ce l-a determinat pe tatăl să îmbrățișeze un copil îmbrăcat în zdrențe, nespălat (necurat) ce emana un miros neplăcut de porc? Ascultarea fiului, ca răspuns la îndemnul tatălui de a se întoarce (Ioel 2/13), cât și cuvintele de căință: „Tată am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta.” au deschis nu doar brațele tatălui, dar și inima. Aflăm că nu doar tatăl s-a bucurat de întoarcerea fiului, Cerul este în sărbătoare când „fiul” renunță la porci și se întoarce acasă.
Fiul cel mare se întorcea de la „ogor”. El pretindea că „masa„ ce îl așteaptă acasă este pe merit, deoarece vine de la muncă: postește, se roagă, dă zeciuiala, iar pe deasupra este atât de drept, încât n-a călcat niciodată porunca tatălui. Un geniu... Nu vrea să se compromită intrând în casă și să stea la aceiași masă cu fratele său ce și-a petrecut timpul cu „femeile destrăbălate” (lumea). El nu poate fi părtaș la bucuria tatălui său, chiar dacă-i pricinuită de „învierea” fiului său.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Sunt acceptate doar comentariile legate de tema afișată, cât și cele care au un limbaj creștin.