Prorocia însoțită de disciplină

Comunicarea omului cu Dumnezeu a fost posibilă încă de la facerea lumii. Această practică a fost numită „prorocie”, iar vorbitorul a fost numit „proroc”. Deși această calitate i s-ar putea atribui omului din grădina „Edenului”, primul în dreptul căruia s-a scris acest nume a fost Avraam. De aici înțelegem că prorocia nu este doar o conversație ci descoperirea unor necunoscute (taine). Prorocia a fost actualizată în Noul Testament făcând parte din darurile Duhului Sfânt. În rânduiala așezată de apostolul Pavel în biserica din Efes, sunt menționați ca slujitori și prorocii. Aceasta însă nu obligă ca în fiecare „bisericuță” să fie și proroci. Dacă într-o anumită perioadă de timp, în tot Israelul exista un singur proroc, în vremea noastră în ficare cătun există cel puțin unul, iar în Comunitățile mari chiar zeci de proroci. Dar ce-i rău în asta? Să dea Domnul ca toată biserica să fie formată din proroci - a încuviințat omul lui Dumnezeu, Moise. Numai că atunci când crește cantitatea cu siguranță scade calitatea. Apostolul Pavel pune accentul pe calitate și atenționează: „Fiecare să ia seama cum clădește” (1Cor. 3/10) și nu cât clădețte. Creșterea numerică a fost alimentată de „goana” publicului după senzațional - deși conținutul unei prorocii seamănă cu o predică având mereu același „descoperiri”: iubiți-vă, iertați-vă, uniții-vă, învățături care le auzim și de la amvon fiind scrise în Cuvântul lui Dumnezeu. De regulă producătorii scot la vânzare produsele cele mai căutate. Un cuvânt profetic rostit de apostolul Pavel cu privire la vremurile din urmă, atinge și acest domeniu în care „oamenii își vor întoarce urechea de la adevăr și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” Este „hrana” care li se potrivește cel mai bine. În apărarea acestei charisme cineva mi-a vorbit de importanța ei: „Pe mine prorocia m-a ținut pe calea Domnului”. Da, dar aceasta este casa zidită pe nisip. În unele biserici, Evanghelia a fost înlocuită în mare parte cu prorocia. De ex: Adventiștii alocă un spațiu larg pentru dezbaterea profețiilor lui Ellen White, în detrimentul Scripturii. Această practică a prins contur și-n unele biserici penticostale. Prorocul este chemat la amvon pentru „recapitularea” descoperirii, când timpul respectiv era destinat Evangheliei. Există biserici în care te poți împărtăși cu Cina Domnului doar după ce primești o confirmare din partea unui proroc. Dacă prorocul are o părere negativă despre tine, este posibil să nu mai vină confirmarea niciodată... Se consiideră că prorociii sunt foarte importanți deoarece ei sunt „detectivii” ce scot la iveală păcatul, ca și când biserica ar fi formată din oameni ce dețin tot felul de ascunzișuri și ca atare ei trebuie să treacă prin fața detectorului pentru a fi desconspirați. Argumentul este biblic: „Fără descoperire dumnezeiască poporul este fără frâu”. Dar din moment ce ni se spune: „calea vieții celui înțelept duce în sus.” (Prov.15/24) ar însemna că nu mai e nevoie de frână și la urcare...Dealtfel noi nu trebuie să fim „ca un cal sau ca un catâr care îl strunești cu un frâu”. (Ps. 32/9) Descoperirea a fost fîcută prin Duhul Sfânt - prin Cuvântul Evangheliei. (1Cor, 12/10, 15/1) Așadar: Înfrânarea trebuie să existe în interior fiind una din roada Duhului Sfânt - și nu din exterior. Foarte puțin a vorbit Domnul Isus despre proroci, dar a ținut să ne avertizeze că „vin la noi îmbrăcați în haine de oi. , dar lăuntric sunt niște lupi răpitori” iar în vremea de pe urmă vor fi mulți proroci mincinoși. Deși acceptăm că ne găsim în vremurile din urmă, nu recunoaștem existența acestei categorii de proroci, ca și când cuvîntul profetic rostit de către Mântuitorului n-ar fi adevărat. Sigur că nu avem voie să generalizăm, fără rețineri trebuie să acceptăm că printre cei falși există și cei adevărați. Însă nu știu care este raportul. Oare să fie valabil și astăzi cel menționat în cartea „1Împărați” 22/6:1/4oo? Nu știu... Atunci când vorbim despre disciplină în exercitarea slujbei de proroc ne așteptăm la responsabitate care înseamnă asumare. Este cineva care nu știe că prorocii Vechiului Testament proroceau cu mare teamă? Frica era determinată de porunca din Lege care prevedea ca prorocul să fie pedepsit cu moartea dacă spusele lui nu se adevereau. Un asemenea proroc a vorbit din îndrăzneală și nu din partea Domnului. (Deut. 18/20,21, 22) Am luat noi în calcul câtă împotrivire manifestă Dumnezeu ca cineva să-și rostească propriu cuvânt folosind numele Său? Cine mai dă, sau cine mai cere astăzi socoteală de cele rostite? Diferența dintre prorociii menționați în Biblie și cei de astăzi este foarte mare. Cei de atuncii erau siliți să slujească, cei de astăzi trebuie să-i silești să se oprescă și nici așa nu acceptă. Cauza? Lipsa de responsabilitate pentru cele afirmate. Dacă ar exista aceiași pedeapsă și-n ziua de astăzi, ar mai fi dispus cineva să prorocească? Nu știu. Având în vedere căci un cuvîntl profetic se adresează unei persoane cu sentimente trebuie eliminată cu desăvârșire „joaca dea prorocia”. Ex real: Nu poți striga în public: „Tu care ai preacurvit”, ca mai apoi cînd se dovedește că nu-i adevărat - să te justifici că te-ai referit de fapt la preacurvia spirituală (prietenia cu lumea). Nu poți opri păstorul să oficieze Sfânta Cină pe motiv că ți s-a descoperit că are mâinile murdare, fără să-i spui de ce anume. Și iar nu poți să-i prorocești cuiva că-i împovorat de păcate și tu să nu-i spui niciunul. Având în vedere că prorocia se manifestă în Adunare, ce este formată din musafiri, copii, „prunci” și alte categorii dornice de „noutăți” este bine să ai o conduită înțeleaptă și să nu strigi în publuc ceea ce ai putea spune cuiva personal. Ce ar fi însemnat ca Mântuitorul să-i fi dezvăluit trecutul femeii samaritene printr-o strigare publică? Intimitatea femeii a fost discutată între „4 ochi” Femeia a reacționat pozitiv: „Văd că ești proroc”. Avantajul discuției în particular va simplifica „rezolvarea problemei” în cazul în care „descoperirea” a dat greș... (Un păstor cunoscut din zona noastră a mers ocazional cu slujirea în altă biserică din diaspora. Spre surprinderea lui cineva i-a spus la urmă personal că Domnul i-a descoperit că el consumă băuturi alcoolice. Păstorul mărturisea: după ce l-am convins că nu-i adevărat și că trebuie să fie mai atent, m-am bucurat că o avut totuși înțelepciunea să-mi spună personal și nu o strigat neadevărul acesta în public - era dificil de demontat... ) Atunci când spunem „cuvânt profetic” se înțelege că face referire la „o necunoscută” (taină) ce avea loc în viitor. Această profeție trebuie în mod obligatoriu să conțină un reper după care eu să-i pot urmări împlinirea. (Deut. 18/22) Dar din moment ce ele s-au transformat în predică, la ce reper să ne mai așteptăm? Tocmai din această pricină Dumnezeu se detașează de această categorie de slujitori deghizați în prorocii Domnului: „Eu n-am trimis pe prorocii aceștia și totuși ei au alergat.” (Ier. 23/21,22) În aceste condiții est absolut necesar să respectăm instrucțiunile Cuvântului care este mai presus decât cuvântul profetic: „Preaiubiților să nu dați crezare oricărui duh, ci să cercetați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, pentru că în lume s-au ridicat mulți proroci mincinoși. ” (1Ioan 4/1) Sunt oameni lumești) dar activează în Adunare. Cuvântul de ordine rămâne „cercetați” Eu n-am avut prilejul să întâlnesc oameni dispuși să cerceteze duhurile, cu excepția unui păstor care a plecat la cele veșnice. Nu era împotriva prorociei ca manifestare, dar trebuia să dai socoteală de cele rostite. În ziua de astăzi ce avem? Doar graba „să cercetăm” ce-a fost din „partea Domnului”... Mereu și mereu aceiași expresie rostită în mod ușuratic „din partea Domnului” Pentru unii cercetare înseamnă repetere. Aici intervine întrebarea: De unde știi că toate prorociile sunt din partea Domnului? Pentru a te pronunța cu așa mare grabă punându-le pe seama Domnului, trebuie să ai darul deosebirii duhurilor. Acest dar este o conbinație între darul înțelepciunii duhovnicești și darul cunoștinței. (cunoașterea Scripturii) 1Cor. 12/8 Fără aceste virtuții este dificil dacă nu cumva imposibil să faci deosebirea. Cu intenții bune au fost cuvintele rostite de ucenicul Petru: „Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu ți se întâmple așa ceva” Cine ar fi putut cunoaște că aceste cuvinte au o provienență străină? ( Matei 16/22,23) Cel mai mult și mai ușor se greșește în vorbire. Este recomandat să nu ne grăbin să deschidem gura. De multe ori duhurile rele dau buzna în inimă înfluențând vorbirea noastră. Nu-i de mirare că Mântuitorul i-a atenționat chiar pe ucenicii Săi: „Nu știți de ce duh sunteți însufleți-ți.” Satana este în măsură să se prefacă în înger de lumină. Aceasta înseamnă că e capabil să-și aducă lucrările sale de rătăcire atît de aproape de lucrările lui Dumnezeu - încât să nu le deosebești: Ex: „Pe când ne duceam la locul de rugăciune ne-a ieșit înainte o roabă care avea un duh de ghicire. Ea s-a luat după noi și striga: Oamenii aceștia sunt robii Dumnezeului Preaînalt și ei vă vestesc calea mîntuirii. ” ( Fapte 16/16,17) Ce adevăr curat! Nici o urmă de neadevăr. În mijlocul predicilor femeia introducea un „spot publicitar”. Este posibil ca nici Pavel sau Sila să nu fi cunoscut de la început de unde vine această confirmare de „oameni a lui Dumnezeu”, dar când strigarea a devenit supărătoare și insistentă „înțelepciunea de sus” face diferențața. Foarte important: În slujirea din biserica din Corint, Pavel constată că prorocia și vorbirea în alte limbi, erau „piatra de căpătâi”. Însă aceste charisme nu i-a maturizat, ei rămânând la statura de „prunci în Hristos”. În această situație apostolul le îndreaptă atenția spre Evanghelia propovăduită pentru a fi cunoscută. (1Cor. 15/1) Ce este de făcut? Rugăciune. Ca Dumnezeu să ne dea un duh de chibzuință (2Tim. 1/7) care ne va îndruma pe mijlocul cărării neprihănirii. Nu „alerga” mereu după descoperiri care ar substitui descoperirile din Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă ești la curent cu toate descoperirile „prorocilor” îgnorându-le pe cele biblice deja ai luat o direcție greșită. Nu pune pe seama lui Dumnezeu toate „descoperile” (să cercetăm ce-a fost din partea Domnului) Chiar și un adevăr poate să aibă o provienență străină (con. Fapte 16/) Nu fă subiect de predică o anumită prorocie. Biblia are 66 de cărți. Nu disprețui prorociile și nici sfaturile pe acest subiect considerându-le în mod grăbit și ușuratic hulă la adresa Duhului Sfânt... Cercetează toate lucrurile și păstrează ce ți se pare bun. În final: Rugăciunea apostolului Pavel să fie rugăciunea noastră: „Și mă rog ca Dumnezeu să ne dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui, și să ne lumineze ochii inimii ca să pricepeți... ” Fiți binecuvântați! Autorul nu face polemică pe subiecte biblice. Așa că „dacă cineva iubește cearta de vorbe, noi nu avem un asfel de obicei.”

Duhul Sfânt peste orice făptură

Lucrarea Duhului Sfânt a început odată cu facerea lumii. (Gen. 1/2) Este „mijlocul” prin care unii oameni comunică cu Dumnezeu. (Gen. 3/8,9; 12/1) Pe parcurs Duhul Sfânt și-a desfășurat lucrările Sale în interiorul poporului Israel (Neemia 9/20) doar cu mici excepții și între neamuri (Num. 23/7) Este bine de știut că darurile Duhului Sfânt menționate în Noul Testament, operau și în perioada Vechiului Testament, fără darul vorbirii în felurite limbi și a tălmăcirii. Cu aproximativ 800 de ani înainte, Dumnezeu a trimis vestea bună prin profetul Ioel precum că Duhul Sfânt va ajunge la întrega suflare omenească. Această promisiune face parte din „făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să ne facem părtași firii dumnezeiești”.(2Petru 1/3,4) Făgăduința are în vedere turnarea Duhului Sfânt peste orice făptură. Expresia „turnat” nu se referă la o cantitate mai mare de Duh Sfânt, ci face trimitere la faptul că Duhul Sfânt va depăși granițele Israelului, ajungând la neamuri - orice făptură. Este „ploaia târzie” care va cădea peste cei buni, (evrei) cât și peste cei răi,(neamuri) iar Soarele neprihănirii va răsări peste cei drepți și peste cei nedrepți. Această promisiune, devenită realitate odată cu sărbătoarea „Cinzecimi”, nu este compatibilă cu doctrina unora privitor la părtășia omului cu Duhul Sfânt, care are la bază cuvintele rostite de Petru cu acest prilej: „Pocăiți-vă și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh”. (marele adevăr rostit de apostol îl vom înțelege imediat) Așadar - după această doctrină: Omul trebuie să se pocăiască, să fie botezat, apoi va primi, ca dar, Duhul Sfânt. Dar pot eu sau tu, sau oricare altul să se pocăiască independent de Duhul Sfânt, prin forțe și destoinicie proprie? Este foarte posibil ca noi să nu știm ce înseamnă „pocăință”. Simpla hotărâre de a frecventa o biserică nu înseamnă pocăință, ci înseamnă schimbare, sau în termeni biblici înnoire, care numai Duhul Sfânt împreună cu voința omului o poate face. Deseori auzim mărturiile celor convertiți evidențiind anumite persoane „eu m-am întors la Domnul datorită lui Ionescu, și altul a lui Vasilescu”, dar n-am auzit ca cineva să spună așa cum ar fi fost normal: „eu m-am întors datorită Duhului Sfânt, care m-a convins că sunt un om păcătos”. Dacă cineva este născut „din voia unui om și nu din Dumnezeu”, nu știu cât de departe poate ajunge. Noi însă credem că suntem rezultatul lucrării Duhului Sfânt de la „A la Z”. „Nimeni nu vine la Tatăl dacă nu este atras de Fiul”, tot așa nimeni nu vine la Fiul dacă nu este atras și convins de Duhul Sfânt - continuatorul procesului de mântuire - omul neavând capacitatea de a se mântui singur. Tocmai în acest sens a vorbit și Domnul Isus: „Dar când va veni El (Duhul Sfânt) va dovedi lumea vinovată în ceea ce privește păcatul ...” (Ioan 16/8) Așadar: obiectivul Său este lumea. De aceea citim în Fapte 2/17: „Voi turna Duhul Meu peste orice făptură” (fără excepție). Versetul 18: „Da, chiar și peste robii Mei voi turna din Duhul Meu”. Dar nu era corect după concepția noastră să se spună că, în primul rând vor primi robii (credincioșii), apoi orice făptură? Nu. Prioritatea „0” este lumea (orice făptură). Însă aflăm că lumea nu-L poate primi. Dar de ce? Pentru că n-ar vrea Dumnezeu? Nu - ci pentru că nu-L cunoaște. Aceeași situație a fost și în ceea ce-L privește pe Domnul Isus. „A venit la ai Săi, dar ai Sai nu L-au primit” - pentru că nu L-au cunoscut (Ioan 1/ 10-11). Dar a fost de dorit ca El să fie primit. Aceeași interpretare trebuie să o avem și în ceea ce privește persoana Duhului Sfânt: El vrea să fie acceptat de orice făptură, deoarece „ne vrea cu gelozie pentru Sine” (Iacov 4/5). În dorința de a mântui, El este în căutarea sufletelor pierdute. Biserica nu se poate înmulți decât cu ajutorul Duhului Sfânt (Fapte 9/31). Cum ajunge Duhul Sfânt la orice făptură? Prin Cuvântul Evangheliei, care este propovăduit în toată lumea - la orice persoană. (Matei 24/14). Duhul Sfânt are întotdeauna asupra Sa „sabia”, care este Cuvântul lui Dumnezeu (Efeseni 6/17). Când El acționează sabia, ea pătrunde: „Ei au rămas străpunși în inimă” (Fapte 2/37). Prin Cuvântul Evangheliei, El bate la „ușa” oricărui muritor: „Iată ce zice bisericilor Duhul: Eu stau la ușă și bat, dacă aude cineva glasul Meu, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine” (Apocalipsa 3/14-20). Acceptând Cuvântul, îl acceptăm pe Duhul Sfânt, respingând Cuvântul, îl respingem pe Duhul Sfânt. Ștefan le-a reproșat evreilor: „voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt”. Din momentul deschiderii, mântuirea a intrat în casa ta, ca și în cazul lui Zacheu. Primul lucru pe care îl aduce Duhul Sfânt este lumina „Cugetul meu luminat de Duhul Sfânt” (Romani 9/1). Apoi, începe curățenia „Măturați aluatul cel vechi, ca să fiți o plămădeală nouă” (1 Corinteni 5/7). „...ca unii care prin ascultarea de adevăr v-ați curățit sufletele prin Duhul.”(1Petru 1/22) ”Casa” intră într-un proces de renovare și înnoire. Înnoirea lucrată de Duhul Sfânt (conf. Tit 3/5). Dacă procesul de înnoire este dus cu bine până la capăt, casa devine ca și nouă - totul cu voința omului, dar sub călăuzirea Duhului Sfânt. În acest mod s-a realizat „nașterea din nou” - fără de care nimeni nu va vedea Împărăția lui Dumnezeu. Casa a fost înnoită cu scopul de a fi locuită. Apostolul Pavel confirmă acest adevăr scriind bisericii din Roma: „Voi sunteți duhovnicești dacă duhul lui Dumnezeu locuiește în voi.” „Locuiește” înseamnă domiciliul stabil. Este foarte important ca ea să fie locuită de Duhul Sfânt. În caz contrar se va găsi altcineva interesat să locuiască în ea. „Duhul necurat zice: Mă voi întoarce în casa mea de unde am ieșit. Și când vine o găsește goală, măturată și împodobită. Atunci se duce și ia cu el alte șapte duhuri mai rele decât el. Intră în casă, locuiesc acolo și starea omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi.” *Matei 12/43/44,45) Foarte important: Este absolut necesar ca ea să nu rămână goală, ci să fie locuită, aceasta fiind și dorința Duhul Sfânt întrucât „ne vrea cu gelozie pentru Sine” (conf. Iacov 4/5) Dar trebuie să fie și dorința noastră. El nu ocupă casa în mod abuziv. În caz că I-ai închis ușa și L-ai lăsat afară, El stă și bate așteptând să-I deschizi și să-L inviți intre pentru a rămâne în ea. „...El s-a făcut că vrea să meargă mai departe. Dar ei au stăruit de El: Rămâi cu noi căci e spre seară și ziua aproape a trecut. Și a intrat să rămână cu ei...” Ce rugăminte scurtă și frumoasă! Nu este nevoie să transpiri, rugăndu-L să accepte. Nu este necesar personal suplimentar care să te ajute să-L convingi. Nu. Suntem de acord că trebuie să ne rugăm unii pentru alții, dar aici nu este cazul. Relația ta cu Duhul Sfânt este personală și nu are nevoie de intermediari. (Au fost situații și excepții când părtășia unora cu Duhul Sfânt a fost intermediată, dar aceasta în condițiile necunoașterii. „nici n-am auzit că a fost dat un Duh Sfânt.”(Fapte 19/2) Dar în condițiile cunoașterii relația ta cu Duhul Sfânt va fi ca între doi prieteni. (Ioan 15/14) El a fost meșterul, lucrănd la înnoirea casei noastre - găsindu-și plăcerea în noi - fii oamenilor. (Prov. 8/30,32) În acest mod s-au împlinit spusle apostolului Petru: Acceptând pocăința (înnoirea) veți primi darul Duhlui Sfânt. El este un dar, care la rândul Său are alte daruri frumoase care le dă după buna plăcere a voii Sale. (1Cor. 12/1-11) De aici înainte El te va învăța și va avea privirea îndreptată spre tine. (Ps. 32/8; 1Cor. 2/13) El îți va descoperi lucruri noi. (1Cor. 2/10) Tot El te te va călăuzi pe calea cea nouă și vie cu condiția să te lași cârmuit de El și să nu mai împlinești faptele firii pământești (Gal.5/16) În caz de „cădere”, specifică omului care nu este decât „carne păcătoasă”, Duhul Sfânt va mijloci pentru reabilitarea ta. De unde știu eu că El mi-a acceptat rugămintea de a rămâne să locuiască în viața mea? Ce dovezi sau ce semne am? Dacă El ți-ar da darul vorbirii în limbi noi, cine ar fi împotrivă? Dar aceasta nu-i suficient și nici nu este pentru toți. (conf. 1Cor. 12/30) Vorbim aici de semne care trebuie să-i însoțească pe toți fără excepție: Oameni: „Simion, Andrei, Mirela și Susana - duc o viață sfântă, și Duhul Sfânt este peste ei.” (conf. Luca 2/25) Ce dovadă credibilă!Sfințirea este podoaba casei locuită de noul proprietar. „...sfințirea lucrată de Duhul Sfânt.” (1Petru 1/2)Avem posibilitatea să punem în contrast trecutul cu prezentul: „Și ce roade aduceați atunci? Roade de care acum vă este rușine. Dar acum, aveți ca rod sfințirea, iar ca sfîrșit viața veșnică.” (Rom. 6/21/22) Vrei ceva mai mult? Da, „orice pom se cunoațe după rodul lui”. Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândeța, înfrânarea poftelor.” (Gal 5/22) Tocmai de aceea Dumnezeu a avut în vedere să toarne: „Duhul Sfânt peste orice făptură”.

Untdelemn în vase.

„Atunci Împărăția cerurilor se aseamănă cu zece fecioare. Cinci din ele erau înțelepte, iar cinci nechibzuite. Cele înțelepte, când și-au luat candelele, și-au luat și untdelemn în vase...” În caz contrar, la ce ți-ar folosi o candelă fără untdelemn? Undelemnul aflat în ardere produce lumină. Și cât de dificil ar fi să te găsești în „miezul nopții” fără nici o sursă de lumină. Însă, „Cuvântul Tău este o candelă cu lumină pe cărarea mea.” (Ps. 119/105) Candela luminează doar dacă este alimentată cu untdelemn. Tocmai de aceea „untdelemnul” a devenit un subiect supralicitat, insistându-se în predicare asupra necesității lui. Aceasta ne determină să ne punem întrebarea: Ce este untdelemnul? De regulă, nu este obligatoriu să spiritualizăm fiecare element dintr-o pildă. Numai că în cazul de față untdelemnul constitue esența pildei. Pentru unii untdelemnul reprezintă pe Duhul Sfânt. Da așa este, în unele situații din Biblie, dar nu în toate... De ex: untdelemnul turnat peste rănile celui jefuit de tâlhari, tot Duhul Sfânt simbolizează? Eu cred că nu. Atunci când Învățătorul a rostit această pildă, în auzul evreilor, oare despre Duhul Sfânt a avut El în vedere să vorbească? Se consideră că Duhul Sfânt nu poate fi cumpărat așa cum au fost sfătuite fecioarele nechibzuite. Dar nu despre aceasta vreau să vorbesc. Ci vreau să subliniez faptul că nu este posibil ca Duhul Sfânt să se găsească la unii într-o măsură mai mare, iar la alții în una mai mică. Nu. Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură. Poți accepta însă dogma aceasta cu condiția să accepți doctrina care spune că Duhul Sfânt nu este decât o putere sau o energie. Dar în condițiile în care noi credem că Duhul sfânt este o persoană, El nu poate fi fragmentat, sau pe înțelesul tuturor, dat într-o anumită măsură sau cantitate. În acest context este o singură posibilite; există Duhul Sfânt într-o persoană sau nu există...?! Totuși, cum se explică plinătatea Duhului Sfânt evidențiată la unii oameni a lui Dumnezeu? Simplu. Atunci când discutăm despre plinătatea Duhului luăm în calcul dacă Duhul Sfînt a umplut și stăpânește întrega noastră ființă. Apostolul Pavel îndeamnă în acest sens: „...duhul, sufletul și trupul vostru să fie păzite în întregime...” - pentru Dumnezeu. La ce ți-ar folosi ca Duhul Sfânt să fie în inimă (minte), iar „mădularele trupului puse în slujba păcatului”. În casa (mintea) noastră pot să-și facă loc, dacă sunt acceptate și alte duhuri. De exemplu: În Fapte 2/4 ni se spune despre apostoli că s-au umplut cu Duhul Sfânt, dar fiind amenințați din pricina Cuvântului propovăduit în inima lor a pătruns un duh de frică, care le-a diminuat curajul de a mai predica. Există duh de frică? Da. „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci unul de putere.” Dar în urma rugăciunii, au fose eliberați de acest duh străin „...s-a cutremurat locul unde erau adunați, toți s-au (re)umplut cu Duhul Sfânt și vesteau Cuvântul cu îndrăzneală.” Atunci când ești „plin doar de Duhul Sfânt” se poate spune că ai ajuns să fii „ plin de toată plinătatea lui Dumnezeu.” (conf. Efes. 3/19) Este dificil ca omul care nu este decât „carne păcătoasă” să atingă această performanță din moment ce Mântuitorul i-a atenționat chiar pe unii din ucenicii Săi „Nu știți de ce duh sunteți însufleți-ți.” Puțini sunt cei care, în dreptul lor, au fost scise cuvintele „plin de Duhul Sfânt.” În concluzie: Duhul Sfînt nu poate exista „cantitativ” mai mult sau mai puțin, ci El este un „întreg” în inima celui ce L-a acceptat. Rămâne de văzut, dacă nu cumva inima este împărțită (conf. Iacov 4/8)între Duhul Sfânt și alți „musafiri”, care ocupă loc în „casa” noastră. Revenim pentru a stabili ce este untdelemnul și care este importanța lui. Răspunsul îl găsim în epistola către „Evrei”. Este um mesaj de avertizare adresat la timpul potrivit char „fiicelor Ierusalimului„ (fecioarelor) „...dar lor, Cvântul propovăduit nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credință la cei ce l-au auzit.” Ordinea este bine stabilită: Întâi Cuvântul (candela), apoi credința ( untdelemnul): „Credința vine în urma auzirii Cuvântului.” Toată învățătura, cât și minunile săvârșite de către Mântuitorul, au avut scopul de a promova credința. „Acest început al semnelor l-a făcut Isus în Cana din Galileie și ucenicii Lui au crezut în El.” Este deja bine cunoscut faptul că „fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui.” Tocmai de aceea Domnul Isus s-a rugat pentru ucenicul Său Petru „să nu se piardă credința Lui. Ai pierdut credința, te-ai pierdut și tu... Duhurile de îndoială luptă pe toate fronturile” să distrugă credița copiilor lui Dumnezeu. Necredința este „sămânța cu puf de păpădie” ce este purtată peste tot de vânturile îndoielii, ce suflă din toate direcțiile. Tocmai de aceea, apostolul Iuda observă pericolul și trimite semnale de avertizare și încurajare pe frontul de luptă: „Continuați lupta pentru credință...” Din cauza pierderii credinței, unii au devenit „batjocoritori plini de batjocori întrebând unde este făgăduința venirii Lui? Cu referire la vremea din urmă, Domnul Isus a pus întrebarea care ar trebui să ne preocupe: „Va găsi Fiul Omului credință pe pământ la venirea Sa?” Concluzie: Este bine să măsurăm periodic nivelul de untdelemn din vasele noastre. Dacă consideri că este suficient - păstrează-l „și să păstrezi credința și un cuget curat, pe care unii l-au pierdut...”. Dacă consideri că nu este suficient, roagă-te ca și ucenicii „Doamne, mărește-ne credința”. Fă aceasta, începând chiar din ziua de azi. „Atunci”, va fi prea târziu...