Văduve... cu adevărat văduve.

     „Era o zi mohorâtă de toamnă.
Sora Elisabeta împreună cu cei 9 copii își petrecea pe ultimul drum pe soțul ei drag. Au rămas doar amintiri frumoase din anii căsniciei care au trecut ca un vis. Viața a fost parcă nedreaptă condamnând-o la singurătate. La cei 47 de ani ea va trebui de aici înainte să lupte cu greutățile vieții pentru a-și crește singură copii. Viața este o luptă. Speranța ei este legată de Dumnezeu care a promis că este apărătorul văduvei și tatăl orfanului.Dar cum o va face? Cu siguranță prin intermediul oamenilor. Oamenii sunt ochii lui Dumnezeu cu care El privește în această lume. Oamenii sunt picioarele lui Dumnezeu cu care El umblă în această lume. Și tot oamenii sunt mâinile cu care Dumnezeu lucrează în această lume. Dar vor fi dispuși oamenii să stea la dispoziția lui Dumnezeu pentru a se folosi de ei la nevoie?
Despre Ana citim că a rămas văduvă după doar 7 ani de căsnicie. A ales să rămână la Templu și să-și petreacă restul vieții în post și rugăciune. Dar se pare că Ana nu avea nici un copil. Asemenea dedicare nu se potrivește unei văduve cu 9 copii.
Apostolul Pavel scrie în acest sens: „Dacă nu poartă cineva grijă de cei din casa lui s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios.” (1Tim. 5/8) Singură este dificil dacă nu cumva imposibil să te îngrijești, așa că singura alternativă este Biserica care este sau ar trebui să fie ca o familie. Aici vei găsi ajutorul necesar. Dar pentru aceasta există un „cadru legal” în care sunt menționate condițiile care ar trebui să le îndeplinească o văduvă pentru a fi ajutată.
În primul rând văduva trebuie să fie cu adevărat văduvă. (1 Tim. 5/16) Aceasta presupune că ea trebuie să figureze pe lista văduvelor existentă  în Biserică.
La vremea respectivă existau multe văduve datorită faptului că bărbații cădeau uciși în frecventele războaie ce aveau loc. Însuși Domnul Isus a confirmat: „Multe văduve erau în Israel...”
După această listă se făcea ajutorarea. În Faptele Apostolilor citim că exista o stare de nemulțumire în biserica primară din cauză că  o anumită categorie de văduve erau trecute cu vederea la împărțirea ajutoarelor. Pentru rezolvarea problemei a fost necesar să fie aleși 7 diaconi care să fie plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune. Dar oare și la împărțirea ajutoarelor este nevoie de plinătatea Duhului și înțelepciune? Sigur că da... Sunt factorii care te vor ajuta să vezi bine nevoile fiecăruia și să iei decizii corecte și nepărtinitoare.

Oprimă condiție pentru a figura pe această listă era vârsta care nu trebuia să fie mai mică de 60 de ani. Dar sora Elisabeta are doar 47 de ani. Ea nu îndeplinește condițiile cerute. Dar are 9 copii...
Ca și-n biserica primară există o stare de nemulțumire deoarece sora Veronica se găsește pe listă pentru că are 65 de ani dar nu mai are nici un copil cu ea - toți fiind plecați la casele lor.
Cineva a intervenit în favoarea sorei și a cerut să se treacă peste acest punct la următorul.
Dar situația se complică și mai tare. Sora Elisabeta n-a practicat primirea de oaspeți datorită casei care a fost ani buni în construcție. Multă vreme familia a locuit într- o singură cameră. În aceste condiții primirea oaspeților a fost imposibilă.
S-a făcut propunerea să se treacă și peste aceasta dar îi stătea împotrivă punctul privitor la spălarea picioarelor sfinților musafiri. Dacă în casa ei în cursul anilor, datorită împrejurărilor n-a poposit nici un oaspete este clar că n-a existat nici spălarea picioarelor.
Cât privește spălarea picioarelor aproape toate văduvele (ca să nu spun chiar toate) nu se încadrează aici și datorită faptului că această practică era legată de cultura evreilor și nu a românilor. Eu nu cunosc în zonă nici o văduvă care să fi practicat spălarea picioarelor musafirilor. Poate și din cauză că Pavel menționează: „...picioarele sfinților...” Este greu să deosebești un musafir sfânt de unul nesfânt.