Anturaje nepotrivite (!)

        Suntem ființe sociabile și ca atare nu putem trăi izolați. Însuși Creatorul a constatat că „...nu-i bine ca omul să fie singur”. Viața în singurătate este tristă și neîmplinită. Așa că suntem nevoiți să căutăm tovărășia celor din jurul nostru. Cei cu care ne întovărășim ne devin prieteni.
Chiar și Domnul Isus deși era (și) Fiu de Dumnezeu - natura Lui umană l-a determinat să-și aleagă câțiva prieteni. Însă mai târziu unul din ei l-a vândut pe 30 de arginți. Aceasta ne „obligă” să dăm o atenție și mai mare celor din anturajul nostru. Prietenia la întâmplare poate deveni prietenia cu lumea, iar prietenia cu lumea este vrăjmășie cu Dumnezeu. Am intrat deja într-o „ecuație” greșită. Trebuie limitate și chiar evitate tovărășiile cu persoane care au un mod de viață dubios care ar putea periclita conduita noastră creștină. Apostolul Pavel pune câteva întrebări la care ești chemat să răspunzi:
Ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înțelegere este între Hristos și Belial? Cum se împacă templu lui Dumnezeu cu idolii?
Dacă ai răspuns onest la aceste întrebări înseamnă că ți-ai făcut o percepție clară despre incompatibilitate. Ideea pe care apostolul dorește să o promoveze este că nu putem și nu trebuie să ne înjugăm la un jug care nu ni se potrivește...
Când a dorit Dumnezeu să rezolve problema singurătății primului om din grădina Edenului, El a spus: „ Am să-i fac un ajutor potrivit”. - după șablonul  sau tiparul lui - ceva care să fie deopotrivă cu el. În dorința noastră de asociere putem ajunge prea departe.
(O publicație scria despre un ofițer de armată pensionar și văduv care a încercat să-și rezolve singurătatea cumpărând un pui de jaguar. Călătoreau împreună, dormeau în aceiași cameră și serveau masa împreună. Jaguarul a crescut mare și a devenit puternic. Într-o zi i-a lins o zgârietură de pe mână și a dat de sânge. Sfârșitul a fost tragic...) Dar cum să locuiești în casă cu o felină? Eu cred că locul ei era în junglă și nu în casă.
Sunt oameni și nu puțini, care în loc să înfieze un copil necăjit de la creșă, preferă să aducă în casă un câine și să investească sume mari de bani și timp pentru confortul lui. O mentalitate bolnăvicioasă, dar ,justificată”: trăsături comune.
În funcție de cât de apropiate sunt legăturile cu cei din jur vrând - nevrând suntem învăluiți de valurile lumii. Nu întâmplător apostolul Pavel scrie: „Tovărășiile rele strică obiceiurile bune”. Nu e de mirare că tineri care s-au născut și crescut în familii de credincioși au devenit interesați mai mult de cluburi și baruri decât de casa de rugăciune, devenind consumatori de băuturi alcoolice și tutun persistând într-un anturaj periculos.
Când scriu aceste rânduri mă gândesc la un astfel de tânăr care este judecat pentru complicitate la furt. El se consideră nevinovat deoarece n-a furat nimic, doar a condus mașina în care se găseau hoții și lucrurile furate. Dar din moment ce te-ai amestecat cu „tărâța” la ce poți să te mai aștepți?
Eu cred că este și de datoria părinților de ai preveni pe tineri și ai feri de eventualele „accidente” ce pot avea consecințe grave asupra vieții lor, deoarece nu totdeauna poți evalua de unul singur riscul la care te-ai supus...
(Unchiul mamei mele a plecat în America înainte de 1989. Mezinul familiei a început să învețe la liceu având 17 ani. A fost ademenit de persoane care comercializau în preajma liceului droguri în scopul de a fi racolat ca și comerciant... În scurt timp a fost prins. A fost eliberat din închisorile americane la vârsta de 40 de ani și expulzat în România. A ajuns ocazional și în Biserica noastră. L-am compătimit: 23 de ani de închisoare și o tinerețe ratată din imprudență. )
Atenție mărită la cei  care ne însoțesc. De fapt spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești.  
„Tu, spune că tinerii trebuie să fie cumpătați și dă-te tu însuți pildă de fapte bune”...