„Eu fac toate lucrurile noi” - a fost promisiunea lui Dumnezeu pentru toate generațiile odată cu venirea Domnului Isus. Apostolul Pavel constată că acest obiectiv a fost atins și scrie la rândul său: „Cine este în Hristos este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi”.
Așadar: principii de învățătură noi, care au la bază nașterea din nou, îmbrăcați în omul cel nou, slujind într-un duh nou, având o viață nouă, mergând pe calea cea nouă și vie. Și pentru oameni noi Dumnezeu a pregătit un cer nou și un pământ nou. Totul nou... Stâlpii de susținere a vechii orânduiri urmau să fie tăiați (Prov 9/1) iar în locul lor pusă o temelie nouă. (1Cor. 3/ )
Însă trecerea de la vechea orânduire la noile principii a întâmpinat mari dificultăți deoarece evreii erau adânc „înrădăcinați” în ele. Dacă vom citi cu atenție cele 4evanghelii cât și cartea Faptele Apostolilor, vom vedea că ele descriu „lupta” dintre iudaism (Lege) și creștinism (har). „Legea a venit prin Moise însă harul și adevărul au venit prin Isus Hristos”. Dar el (harul) a fost respins...
Deși inițiatorul acestui „proiect” a plătit cu propria-i viață fiind omorât, planul trebuia pus în aplicare și dus cu bine până la capăt. Nimeni din afara „sistemului” nu ar fi putut să izbutească.
Așa că Dumnezeu a ales un om „înaintat în religia iudeilor, însuflețit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoșești”, foarte bine pregătit din punct de vedere teologic.
Chemarea lui a fost similară cu cea a lui Ieremia: „Iată te pun astăzi peste neamuri și peste împărății ca să smulgi și să tai, să dărâmi și să nimicești, să zidești și să sădești”. (Ier.1/10) Deși a fost un „legalist” convins până în adâncul inimii, el s-a declarat mort față de Lege. Acesta a fost mesajul lui pentru evreii ce locuiau în Galatia: „ Căci prin Lege am murit față de lege... și totuși trăiesc, dar numai trăiesc eu ci Hristos trăiește în mine. Așa că îi îmbărbătează și pe iudeii convertiți la creștinism: „Rămâneți tari și nu vă plecați iarăși sub jugul robiei”. Lupta era abia la început. Iudeii l-au urmărit pretutindeni pe cel ce-l considerau un „pericol public”. Nu de puține ori a fost bătut, hărțuit, închis, împroșcat cu pietre, fiind foarte aproape de moarte. „Lupta” a fost atât de dură încât el s-a asemănat cu un gladiator care luptă cu fiarele sălbatice. „...m-am luptat cu fiarele din Efes”.
Și totuși „stâlpii” trebuiau tăiați (dărâmați). pentru a nu se „pune temelia pe faptele moarte”. Lucrarea aceasta înainta atât de greu și din caza faptului că unii zideau înapoi ce s-a dărâmat. (Gal.2/18,19) „Replica” apostolului nu a întârziat să apară și a fost mai dură ca de obicei:
„Iată , eu Pavel vă spun că dacă vă veți tăia împrejur Hristos nu vă va folosi la nimic. Voi care vreți să fiți neprihăniți prin Lege v-ați despărțit de Hristos, ați căzut din har”. Evrei care aveau rădăcini adânci și nu acceptau învățăturile harului. Însă lucrurile nu se opresc aici. Pavel întâlnește în Antiohia niște învățători care promovau această învățătură combătută permanent de apostol. Ei nu predicau mântuirea prin pocăință ci prin tăierea împrejur. După „...un viu schimb de vorbe și păreri deosebite...”. au hotărât să urce la Ierusalim considerând că acolo vor găsi susținere din partea „liderilor”..Însă și aici (spre surprinderea celor doi apostoli) este promovată această învățătură de către fariseii „creștini” care n-au renunțat la principiile vechiului testament. Speranța lor a fost legată de forul decizional format din apostoli și prezbiteri care s-au întrunit separat pentru luarea unei decizii. Cine erau apostolii?
Erau cei 12 ucenici pe care Mântuitorul i-a ales, i-a umplut cu Duhul Sfânt, apoi i-a trimis să scoată afară duhurile necurate, să tămăduiască orice fel de boală, și orice fel de neputință. Dar ei nu erau la curent cu noile rânduieli. Aceasta reiese și din „rezoluția” săracă care a fost elaborată în urma dezbaterilor și care conținea elemente care țineau tot de vechiul așezământ, dar nimic concret legat de subiectul dezbătut...
Cine erau prezbiterii?
Ei făceau parte dintre învățătorii legii - bine pregătiți din punct de vedere teologic după Lege, dar care au trecut în mod voalat la creștinism. Au schimbat „doar cravata dar nu și costumul”.„Hainele” au rămas cele vechi , dar erau „peticite” cu câte un petic nou... Tocmai de aceia ni se spune că „...s-a făcut multă vorbă...”.Dar nu erau toți călăuziți de același Duh? Nu aveau toți aceiași lumină?
Am voie să cred că apostolul a plecat dezamăgit de „dezbaterile” din Conciliul. Dar și mai revoltați au rămas prezbiterii care au constatat că doi slujitori predică pe teren o învățătură care nu este compatibilă cu cea de la „centru”. Așa că au hotărât să disciplineze și să corecteze „deraierea” apostolului: Ajuns din nou la Ierusalim după o perioadă de timp, prezbiterii l-au întâmpinat și i-au spus: „Vezi frate câte mii de iudei au crezut, și toți sunt plini de râvnă pentru Lege”? Problema ești tu deoarece am auzit că înveți pe toți iudeii să se lepede de Moise și le spui să nu- și taie copii împrejur...(Fapte 21/20, 21). Ne așteptam ca apostolul Pavel să riposteze și să spună: „Ce am propovăduit până acum este potrivit cu Evanghelia care am primit-o prin descoperire dumnezeiască... ”Dar n-a spus... I se cere să dea dovezi că nu-i adevărat că propovăduiește împotriva Legii. Și apostolul se conformează... Mai mult decât atât pentru a căpăta bunăvoința oamenilor (liderilor) el însuși începe să practice tăierea împrejur - tăindu- l - împrejur pe Timotei. (Fapte 16/3)
Cauza? - „din pricina iudeilor” (?). Cum s-a ajuns aici? Și cum a fost posibil un „gigant”să cedeze și să lase jos „armele de apărare”? Presiunea psihică în unele cazuri este mai puternică decât cea fizică. Apostolul Pavel a fost un om ca toți oamenii. Acum înțeleg de ce i-a scris lui Timotei să se depărteze de o categorie de oameni în loc să-i disciplineze. (2Tim 3/5)Nu-i singur... Prin situații similare a trecut și Ilie după ce a coborât de pe munte în peșteră, sau Ioan Botezătorul - cel mai mare proroc născut din femeie - când a ajuns în temniță. Trestia clătinată de vânt... Dumnezeu înadins ne dă aceste exemple pentru a ne arăta că făptura omenească este instabilă în unele împrejurări ale vieții.
Concluzie: Este foarte dificil, iar în unele cazuri chiar imposibil de „demontat” doctrina care am practicat-o mai ales dacă ea o rămas moștenire din moși-strămoși. Cum să renunț eu la credința mamei și a tatălui? Cum să nu țin sabatul dacă este atât de clar menționat în vechiul testament? Cum să mănânc orice dacă avem lista cu animalele curate și necurate. Da dar aceasta e în testamentul vechi spun eu... Ce avem noi cu noul? - mi se reproșează. Ba am întâlnit și în alte medii confesionale oameni care au rămas pe stil vechi: O femeie creștină a fost exclusă din Biserică deoarece n-a respectat cu strictețe cele 40 de zile în cazul nașterii unei fetițe, și a venit la Biserică cu câteva zile mai înainte. A fost considerat păcat de moarte... deoarece o spurcat sfântul locaș. Alții consideră că este strict interzis pentru o persoană (doamnă sau domnișoară) să vină la Biserică atunci când sunt în „rânduiala femeilor”. (Gen. 31/35). Alții consideră lege împărtășirea cu Cina Domnului doar dacă soțul și soția sau abținut de la relațiile intime 3zile înainte de ziua împărtășirii după modelul lui David și oamenii săi. ( 1Sam 22/5) Poate nu-i rău, dar de ce să le fac lege și pentru alții? Și dacă ar fi doar acestea dar lista ar putea continua...
Cineva a impus o regulă: „Ce nu găsim scris în noul testament trebuie să căutăm în Vechiul Testament. Dar de unde am luat noi așa ceva?
Foarte important:
Absolut toate nevoile noastre spirituale pentru mântuirea sufletului le găsim în Noul Testament. Dacă unele „reguli” n-au mai fost transferate din Vechiul Testament în Noul Testament, înseamnă că nu mai erau necesare. Apostolul Pavel clarifică:
„Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu” - de mântuire.
În final:
„Încolo frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună și orice laudă aceia să vă însuflețească.
Ce ați învățat, ce ați primit și auzit faceți. Și Dumnezeul păcii va fi cu voi”.
sâmbătă, 29 decembrie 2018
sâmbătă, 15 decembrie 2018
„Tatăl vostru va da Duhul Sfânt celor ce i-L cer”. În ce scop?
Singurul loc din Sfânta Scriptură unde se vorbește despre necesitatea cererii Duhului Sfânt se găsește în Evanghelia scrisă de Luca în capitolul 11 versetul 13 și sunt cuvintele Domnului Isus:
„Deci dacă voi care sunteți răi știți să dați daruri bune copiilor voștri cu cât mai mult Tatăl vostru v-a da Duhul Sfânt celor ce i-L cer”.
Nu ni se spune absolut nimic despre poziția sau opțiunea religioasă a celor celor ce i-L cer. Ci doar „celor ce i-L cer”...
Contextul în care Domnul Hristos a rostit aceste cuvinte vitale pentru viața spirituală capătă un orizont mai larg și mai luminos din moment ce citim că Mântuitorul l-a eliberat pe un îndrăcit de sub stăpânirea demonică. Apoi citim cuvintele Domnului Isus pe aceiași temă:
„Când omul cel tare și bine înarmat își păzește casa averile îi sunt la adăpost, dar dacă vine unul mai tare decât el și-l biruiește... Duhul cel rău iese afară din om...” (Luca 11/21, 22, 24)
Deci vine unul mai tare decât el...
Nu este o noutate pentru nimeni că omul este asemănat cu o casă. Această „casă” este intens disputată în scopul de a fi locuită atât de Duhul Sfânt cât și de duhurile întunericului. Hotărârea aparține fiecărui om... Modalitățile de ocupare a „casei” sunt foarte diferite:
Deși ne vrea cu gelozie pentru sine (conf Iacov 4/5) Duhul Sfânt nu intră în mod abuziv ci se poziționează la „ușă” și bate. El „bate” folosind Cuvântul lui Dumnezeu (Efes.6/17b)Dacă cineva aude este bine dar nu-i suficient, trebuie să deschizi și nu numai atât, trebuie să-L inviți să intre...
Nu tot așa procedează și duhurile întunericului. Ele caută toate posibilățile să intre chiar dacă nu sunt invitate. În 1Petru 5/8 citim un avertisment: „Fiți treji și vegheați, pentru că protivnicul vostru diavolul dă târcoale...” El caută o fisură. Și dacă intră? El pune stăpânire pe inima omului.
Cain a fost atenționat: „Păcatul pândește la ușă dar tu să-l stăpânești” - să nu intre - în caz contrar el te va stăpâni pe tine. Același îndemn îl scrie și Pavel celor din Roma:
„Păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor” . (Rom.6/12) Odată intrat duhul rău te va pune în slujba stăpânului său. Despre Saul citim că era „...muncit de un duh rău”. Și sunt așa de mulți oameni stăpâniți de puterea întunericului. .. Până acolo că Mântuitorul i-a atenționat chiar și pe ucenici: „Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți”! ( Luca 9/55)
Unii doresc să fie eliberați, Alții nu. Singur nu poți ieși de sub această dominație. Îi întreb pe unii: de ce nu te lași de alcool? Nu pot. De ce nu renunți la tutun? aș vrea dar nu pot. Oameni aparent „nevinovați” robiți de tot felul de patimi. Spun „robiți” deoarece fiecare este rob lucrului de care este stăpânit. Este absolut necesar să strigi în rugăciune ca și psalmistul la Cel ce are stăpânirea asupra duhurilor:
„Doamne ajută! Doamne dă izbândă!” Te rog trimite pe Duhul Tău cel Sfânt să mă elibereze!
Și Dumnezeu va da Duhul Sfânt celor ce-L cer în acest scop - pentru că așa a promis.
Așadar contează pentru ce anume cerem Duhul Sfânt. Care sunt nevoile noastre stringente? Toată doctrina penticostală privitor la Duhul Sfânt se „blochează” și se limitează la vorbirea în alte limbi. Credincioșii sunt „setați” să creadă că dacă rostesc câteva cuvinte în altă limbă merg în direcția cea bună. Dar pentru aceasta ai cerut Duhul Sfânt să te învețe să vorbești în alte limbi? Erai demn de apreciat dacă cereai Duhul sfânt să te învețe să vorbești corect românește sau să ai o „vorbire” dreasă cu har și cu sare specifică unui om duhovnicesc. E un mod copilăresc de a percepe lucrarea Duhului Sfânt iar modul acesta de gândire precum că Duhul Sfânt înseamnă doar „vorbire în alte limbi” poate fi o ofensă la adresa Duhului Sfânt care face o amplă lucrare în viața credincioșilor.
Dumnezeu a dat Duhul Sfânt evreilor pentru ai face înțelepți. (Neemia 9/20)”Înțelepți în ce privește binele ți neștiutori în ce privește răul” (Rom.16) Tu nu vrei să fii un creștin înțelept mai ales că primul și cel mai important dar al Duhului Sfânt este înțelepciunea? (1Cor. 12/8a)Fecioarele înțelepte au intrat în odaia de nuntă tocmai pentru că au fost înțelepte și au știut să-și chibzuiască bine viața.
Unii au cerut Duhul Sfânt pentru a fi călăuziți pe „calea cea nouă și vie”. Și dacă oamenii în călătoriile lor apelează la serviciile unui ghid sau folosesc GPS-sul oare n-ar trebui și noi să cerem Duhul Sfânt să ne călăuzească? Pavel scria romanilor: „Toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii a lui Dumnezeu”.
Alții au cerut Duhul Sfânt pentru ai „lumina” în scopul de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Apostolul se roagă personal pentru creștinii din Efes „... ca Dumnezeu să le dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui...” Noi nu avem nevoie de acest duh? (Efes. Alții l-au dorit pe Duhul Sfânt pentru a le schimba viața. Toată starea de „metamorfoză” prin care trece omul este lucrarea Duhului Sfânt. Singur n-o vei putea face indiferent cât te-ai strădui. Pavel scrie acest adevăr pe paginile Sfintelor Scripturi: „El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci prin îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea lucrată de Duhul Sfânt”. (Tit 3/5) Mai sunt cauze pentru care ar trebui să-L dorim pe Duhul Sfânt în viața noastră? Sigur că da... Domnul Isus a „legiferat” dovada unui creștin autentic: „Orice pom se cunoaște după roada lui”. (Luca7/44a) Să fii pomul sădit lângă izvorul de apă care își dă rodul la vremea lui. În epistola către Galateni este pusă lista roadelor Duhului Sfânt. Împotriva acestor virtuții nu există lege. Nimeni nu te poate condamna că ești plin de dragostea lui Dumnezeu, sau de bucuria mântuirii, sau de pacea lui Hristos, sau răbdarea sfinților... Nu... Dar aceasta numai Duhul Sfânt o poate face. E foarte important să știi în ce scop l-ai cerut. Iar dacă L-ai cerut într-un scop nobil El promite că-L va da. Să nu ceri cu gând rău ca Simon și nici „... cu gând rău de a risipi în plăceri”.
Cere-L într-un scop bun și-L vei primi deoarece Domnul Isus a promis:
„Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce-L cer”.
„Deci dacă voi care sunteți răi știți să dați daruri bune copiilor voștri cu cât mai mult Tatăl vostru v-a da Duhul Sfânt celor ce i-L cer”.
Nu ni se spune absolut nimic despre poziția sau opțiunea religioasă a celor celor ce i-L cer. Ci doar „celor ce i-L cer”...
Contextul în care Domnul Hristos a rostit aceste cuvinte vitale pentru viața spirituală capătă un orizont mai larg și mai luminos din moment ce citim că Mântuitorul l-a eliberat pe un îndrăcit de sub stăpânirea demonică. Apoi citim cuvintele Domnului Isus pe aceiași temă:
„Când omul cel tare și bine înarmat își păzește casa averile îi sunt la adăpost, dar dacă vine unul mai tare decât el și-l biruiește... Duhul cel rău iese afară din om...” (Luca 11/21, 22, 24)
Deci vine unul mai tare decât el...
Nu este o noutate pentru nimeni că omul este asemănat cu o casă. Această „casă” este intens disputată în scopul de a fi locuită atât de Duhul Sfânt cât și de duhurile întunericului. Hotărârea aparține fiecărui om... Modalitățile de ocupare a „casei” sunt foarte diferite:
Deși ne vrea cu gelozie pentru sine (conf Iacov 4/5) Duhul Sfânt nu intră în mod abuziv ci se poziționează la „ușă” și bate. El „bate” folosind Cuvântul lui Dumnezeu (Efes.6/17b)Dacă cineva aude este bine dar nu-i suficient, trebuie să deschizi și nu numai atât, trebuie să-L inviți să intre...
Nu tot așa procedează și duhurile întunericului. Ele caută toate posibilățile să intre chiar dacă nu sunt invitate. În 1Petru 5/8 citim un avertisment: „Fiți treji și vegheați, pentru că protivnicul vostru diavolul dă târcoale...” El caută o fisură. Și dacă intră? El pune stăpânire pe inima omului.
Cain a fost atenționat: „Păcatul pândește la ușă dar tu să-l stăpânești” - să nu intre - în caz contrar el te va stăpâni pe tine. Același îndemn îl scrie și Pavel celor din Roma:
„Păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor” . (Rom.6/12) Odată intrat duhul rău te va pune în slujba stăpânului său. Despre Saul citim că era „...muncit de un duh rău”. Și sunt așa de mulți oameni stăpâniți de puterea întunericului. .. Până acolo că Mântuitorul i-a atenționat chiar și pe ucenici: „Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți”! ( Luca 9/55)
Unii doresc să fie eliberați, Alții nu. Singur nu poți ieși de sub această dominație. Îi întreb pe unii: de ce nu te lași de alcool? Nu pot. De ce nu renunți la tutun? aș vrea dar nu pot. Oameni aparent „nevinovați” robiți de tot felul de patimi. Spun „robiți” deoarece fiecare este rob lucrului de care este stăpânit. Este absolut necesar să strigi în rugăciune ca și psalmistul la Cel ce are stăpânirea asupra duhurilor:
„Doamne ajută! Doamne dă izbândă!” Te rog trimite pe Duhul Tău cel Sfânt să mă elibereze!
Și Dumnezeu va da Duhul Sfânt celor ce-L cer în acest scop - pentru că așa a promis.
Așadar contează pentru ce anume cerem Duhul Sfânt. Care sunt nevoile noastre stringente? Toată doctrina penticostală privitor la Duhul Sfânt se „blochează” și se limitează la vorbirea în alte limbi. Credincioșii sunt „setați” să creadă că dacă rostesc câteva cuvinte în altă limbă merg în direcția cea bună. Dar pentru aceasta ai cerut Duhul Sfânt să te învețe să vorbești în alte limbi? Erai demn de apreciat dacă cereai Duhul sfânt să te învețe să vorbești corect românește sau să ai o „vorbire” dreasă cu har și cu sare specifică unui om duhovnicesc. E un mod copilăresc de a percepe lucrarea Duhului Sfânt iar modul acesta de gândire precum că Duhul Sfânt înseamnă doar „vorbire în alte limbi” poate fi o ofensă la adresa Duhului Sfânt care face o amplă lucrare în viața credincioșilor.
Dumnezeu a dat Duhul Sfânt evreilor pentru ai face înțelepți. (Neemia 9/20)”Înțelepți în ce privește binele ți neștiutori în ce privește răul” (Rom.16) Tu nu vrei să fii un creștin înțelept mai ales că primul și cel mai important dar al Duhului Sfânt este înțelepciunea? (1Cor. 12/8a)Fecioarele înțelepte au intrat în odaia de nuntă tocmai pentru că au fost înțelepte și au știut să-și chibzuiască bine viața.
Unii au cerut Duhul Sfânt pentru a fi călăuziți pe „calea cea nouă și vie”. Și dacă oamenii în călătoriile lor apelează la serviciile unui ghid sau folosesc GPS-sul oare n-ar trebui și noi să cerem Duhul Sfânt să ne călăuzească? Pavel scria romanilor: „Toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii a lui Dumnezeu”.
Alții au cerut Duhul Sfânt pentru ai „lumina” în scopul de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Apostolul se roagă personal pentru creștinii din Efes „... ca Dumnezeu să le dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui...” Noi nu avem nevoie de acest duh? (Efes. Alții l-au dorit pe Duhul Sfânt pentru a le schimba viața. Toată starea de „metamorfoză” prin care trece omul este lucrarea Duhului Sfânt. Singur n-o vei putea face indiferent cât te-ai strădui. Pavel scrie acest adevăr pe paginile Sfintelor Scripturi: „El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci prin îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea lucrată de Duhul Sfânt”. (Tit 3/5) Mai sunt cauze pentru care ar trebui să-L dorim pe Duhul Sfânt în viața noastră? Sigur că da... Domnul Isus a „legiferat” dovada unui creștin autentic: „Orice pom se cunoaște după roada lui”. (Luca7/44a) Să fii pomul sădit lângă izvorul de apă care își dă rodul la vremea lui. În epistola către Galateni este pusă lista roadelor Duhului Sfânt. Împotriva acestor virtuții nu există lege. Nimeni nu te poate condamna că ești plin de dragostea lui Dumnezeu, sau de bucuria mântuirii, sau de pacea lui Hristos, sau răbdarea sfinților... Nu... Dar aceasta numai Duhul Sfânt o poate face. E foarte important să știi în ce scop l-ai cerut. Iar dacă L-ai cerut într-un scop nobil El promite că-L va da. Să nu ceri cu gând rău ca Simon și nici „... cu gând rău de a risipi în plăceri”.
Cere-L într-un scop bun și-L vei primi deoarece Domnul Isus a promis:
„Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce-L cer”.
Duhul Sfânt... mai mult decât vorbirea în alte limbi.
Doctrina privitor la lucrarea Duhului Sfânt nu poate fi definitivată deoarece este una deosebit de complexă. Pentru unii ea se limitează doar la vorbirea în alte limbi. Credincioșii sunt „setați” să creadă că dacă spun câteva cuvinte în altă limbă relația lor cu Duhul Sfânt este perfectată. Din moment ce a fost „activat acest program” pierdem interesul de a mai cerceta Sfintele Scripturi pe această temă, mulțumindu-ne să „funcționăm” asemeni unui robot. Pentru minima noastră cunoștință în acest domeniu fundamental pentru viața spirituală, este bine să știm că menirea Duhului Sfânt nu este să ne
învețe să vorbim în alte limbi și nu aceasta este nevoia noastră stringentă? Este adevărat că El se poate implica și în vorbire, deoarece Domnul Isus a spus ucenicilor săi să nu se îngrijoreze de ce anume vor vorbi deoarece Duhul Sfânt le va aduce aminte. Da, este de dorit ca Duhul Sfânt să ne învețe să vorbim corect românește deoarece e posibil să nu știm și să avem o vorbire „dreasă cu har și sare” specifică unui om duhovnicesc. Iar din momentul în care vom „...cunoaște lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. ... vorbim despre ele nu cu vorbiri învățate de la înțelepciunea omenească ci cu vorbiri învățate de la Duhul Sfânt”. E un
mod copilăresc însă de a limita lucrarea Duhului Sfânt la simpla vorbire în alte limbi, iar modul acesta de
gândire
poate fi o ofensă la adresa Lui care face o amplă lucrare în
viața credincioșilor și nu numai...
Este necesar să știm:
Lucrarea Duhului Sfânt n-a început la „cincizecime”. Ea s-a desfășurat și pe perioada Vechiului Testament chiar dacă nu se manifesta vorbirea în alte limbi. În această perioadă Duhul Sfânt a fost dat evreilor pentru manifestarea darului profetic (David, Saul, Samuel, Baalam, Ioan Botezătorul, Zaharia.) pentru săvârșirea minunilor (Ilie, Elisei ) pentru ai călăuzi (Isaia 63/10) pentru ai face înțelepți ( Neemia 9/20)
În Noul Testament conform profeției prorocului Ioel și actualizată de apostolul Petru, Duhul Sfânt a fost turnat din abundență peste orice făptură (Fapte 2/17) Faptul că El va fi acceptat sau respins, decizia aparține fiecărei persoane. Este greșită învățătura precum că Duhul Sfânt nu are nici o legătură cu lumea. Este însă adevărat că lumea nu-l poate primi, dar nu pentru că n-ar vrea Dumnezeu, ci datorită faptului că lumea nu-L cunoaște ...(Ioan 14/17) În acest sens Ștefan rostește un adevăr care n-ar fi trebuit să aibă loc: „Voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt”. Așadar ținta numărul unul a Duhului Sfânt este lumea. În Ioan 16/8 citim cuvintele Domnului Isus: „Și când va veni El va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul...” Acest cuvânt profetic s-a împlinit începând cu sărbătoarea cincizecimii când apostolii au vorbit mulțimii prezente pe limba lor „...lucrurile minunate a lui Dumnezeu”. (Fapte 2/11)
Rezultatul? „...mulțimea a rămas încremenită”. Petru explică fenomenul iar sabia Duhului străpunge inima auditorului: „Fraților ce să facem?”. Finalul: „... la numărul ucenicilor s-au adaus aproape 3000 de suflete”. Profeția că Duhul Sfânt va dovedi lumea vinovată a devenit realitate, scopul Său a fost atins, iar „...Biserica cu ajutorul Duhului Sfânt se înmulțea”. (Fapte 9/31)
Procesul de mântuire n-ar fi dus cu bine până la capăt doar prin dovedirea vinovăției. El continuă prin schimbarea , transformarea și înnoirea vieților celor convertiți. Nicodim era un evreu interesat de Împărăția lui Dumnezeu așa că Mântuitorul i-a spus: „Dacă cineva nu se naște din nou din apă și din Duh nu poate intra în ea”. Să încercăm să refacem portretul biblic al omului născut din nou într-o singură frază: Un om nou a început o viață nouă, iar prin intermediul Duhului Sfânt a devenit o făptură nouă, slujește într-un duh nou, deoarece s-a „îmbrăcat” în omul cel nou, este părtaș la legământul cel nou, merge pe calea cea nouă și vie.
Această stare de înnoire deși implică și aportul nostru, putem spune că este lucrarea Duhului Sfânt,
(Tit 3/5)
dar nu se încheie aici. Călătorind pe calea cea nouă și vie avem nevoie de călăuzirea Duhului Sfânt. Apostolul Pavel îndeamnă: „Umblați călăuziți de Duhul și nu împliniți faptele firii pământești”. (Gal. 5/16)
Benificii: „Toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii a lui Dumnezeu”. (Rom.8/14) Acceptând această sursă de călăuzire avem ca rezultat roadele Duhului Sfânt. Totul se limitează la roade deoarece „Pomul bun se cunoaște după roade”. Plini de roada neprihănirii. (Fil. 1/11)
Dar pentru o eficiență cât mai mare în rodire este nevoie de darurile Duhului Sfânt. Apostolul Pavel îndeamnă: „... umblați și după darurile duhovnicești”. Darurile sunt împărțite după cum voiește El și nu după cum voim noi, pe care voiește El și nu pe care voim noi. Totul în funcție de gradul de maturitate a individului doritor să-l primească.
„Vorbim despre ele nu cu vorbiri învățate de la înțelepciunea omenească ci cu vorbiri învățate de la Duhul Sfânt, întrebuințând o vorbire duhovnicească pentru lucruri duhovnicești. Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu căci pentru el sunt o nebunie și nici nu le poate înțelege deoarece trebuiesc judecate duhovnicește.”
Dacă am parcurs acest itinerar este cea mai bună dovadă că suntem oameni duhovnicești deoarece Duhul Sfânt locuiește în noi.(Rom.8/9) și este un mare har să am de aici înainte o vorbire duhovnicească specifică oamenilor duhovnicești... Da, dar eu vreau să vorbesc în alte limbi... Este dreptul tău. Poate e și un moft. Nu știu...
Reține: Vorbirea în alte limbi este darul Duhului Sfânt. Se găsește pe lista darurilor din 1Cor. 12. și este urmat totdeauna de darul tălmăcirii. Aceasta „obligă” ca la cererea acestui dar să ceri și darul tălmăcirii (1Cor. 14/13) Fără acest dar vorbirea în alte limbi în public Pavel o numește „vorbire în vânt”. (1 Cor. 14/9) Înainte de a cere acest dar trebuie să te asiguri că prima roadă a Duhului Sfânt care este dragostea este vizibilă de la distanță: „dragostea să se arate în toate” Apostolul mai îndeamnă: „Urmăriți dragostea, apoi darurile duhovnicești”. (1 Cor.14/1)Folosirea acestui dar fără „dragoste„ te aseamănă cu o „aramă sunătoare și un chimval zăngănitor”. Adică un om gălăgios care vrea să-i impresioneze pe alții... Sunt îndreptățit să mă întreb și să te întrebi: Mi se potrivește mie acest dar? Dacă da, ce vreau să fac cu el? Dar oare n-ar trebui să las la hotărârea Duhului Sfânt deoarece El știe cel mai bine ce dar mi se potrivește...? Deși pretindem ca toți să vorbească în alte limbi, Pavel este surprins de acest mod de gândire și întreabă nedumerit: „Toți vorbesc în alte limbi”? Cu siguranță că nu...
Foarte important: Fără Duhul Sfânt nu poți fi mântuit deoarece înnoirea, (Tit 3/5)rodirea, (Gal. 5/22)călăuzirea, (Rom.8/14) sfințirea (1Petru 1/3) îi aparțin Duhului Sfânt. Pe propriile noastre puteri nu este izbândă. Dar fără vorbirea în alte limbi se poate deoarece proorociile se vor sfârși iar limbile vor încete având un caracter temporar. (1Cor 13/8) Deși modelul nostru suprem Domnul Isus a fost botezat cu Duhul Sfânt în mod public, El nu a vorbit în alte limbi. Așadar această practică nu are caracter obligatoriu și universală pentru toți.
Concluzie finală: Dacă aș fi găsit în Cuvântul lui Dumnezeu scris o fericire de felul: „Ferice de cei ce au vorbit în alte limbi”, eu eram primul care promovam această fericire. Dar am găsit o fericire care îți asigură mântuirea sufletului și nu te va dezamăgi niciodată. „Ferice de cei cu inima curată căci ei vor vedea pe Dumnezeu”.
Fii și tu unul din ei...
Este necesar să știm:
Lucrarea Duhului Sfânt n-a început la „cincizecime”. Ea s-a desfășurat și pe perioada Vechiului Testament chiar dacă nu se manifesta vorbirea în alte limbi. În această perioadă Duhul Sfânt a fost dat evreilor pentru manifestarea darului profetic (David, Saul, Samuel, Baalam, Ioan Botezătorul, Zaharia.) pentru săvârșirea minunilor (Ilie, Elisei ) pentru ai călăuzi (Isaia 63/10) pentru ai face înțelepți ( Neemia 9/20)
În Noul Testament conform profeției prorocului Ioel și actualizată de apostolul Petru, Duhul Sfânt a fost turnat din abundență peste orice făptură (Fapte 2/17) Faptul că El va fi acceptat sau respins, decizia aparține fiecărei persoane. Este greșită învățătura precum că Duhul Sfânt nu are nici o legătură cu lumea. Este însă adevărat că lumea nu-l poate primi, dar nu pentru că n-ar vrea Dumnezeu, ci datorită faptului că lumea nu-L cunoaște ...(Ioan 14/17) În acest sens Ștefan rostește un adevăr care n-ar fi trebuit să aibă loc: „Voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt”. Așadar ținta numărul unul a Duhului Sfânt este lumea. În Ioan 16/8 citim cuvintele Domnului Isus: „Și când va veni El va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul...” Acest cuvânt profetic s-a împlinit începând cu sărbătoarea cincizecimii când apostolii au vorbit mulțimii prezente pe limba lor „...lucrurile minunate a lui Dumnezeu”. (Fapte 2/11)
Rezultatul? „...mulțimea a rămas încremenită”. Petru explică fenomenul iar sabia Duhului străpunge inima auditorului: „Fraților ce să facem?”. Finalul: „... la numărul ucenicilor s-au adaus aproape 3000 de suflete”. Profeția că Duhul Sfânt va dovedi lumea vinovată a devenit realitate, scopul Său a fost atins, iar „...Biserica cu ajutorul Duhului Sfânt se înmulțea”. (Fapte 9/31)
Procesul de mântuire n-ar fi dus cu bine până la capăt doar prin dovedirea vinovăției. El continuă prin schimbarea , transformarea și înnoirea vieților celor convertiți. Nicodim era un evreu interesat de Împărăția lui Dumnezeu așa că Mântuitorul i-a spus: „Dacă cineva nu se naște din nou din apă și din Duh nu poate intra în ea”. Să încercăm să refacem portretul biblic al omului născut din nou într-o singură frază: Un om nou a început o viață nouă, iar prin intermediul Duhului Sfânt a devenit o făptură nouă, slujește într-un duh nou, deoarece s-a „îmbrăcat” în omul cel nou, este părtaș la legământul cel nou, merge pe calea cea nouă și vie.
Această stare de înnoire deși implică și aportul nostru, putem spune că este lucrarea Duhului Sfânt,
(Tit 3/5)
dar nu se încheie aici. Călătorind pe calea cea nouă și vie avem nevoie de călăuzirea Duhului Sfânt. Apostolul Pavel îndeamnă: „Umblați călăuziți de Duhul și nu împliniți faptele firii pământești”. (Gal. 5/16)
Benificii: „Toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii a lui Dumnezeu”. (Rom.8/14) Acceptând această sursă de călăuzire avem ca rezultat roadele Duhului Sfânt. Totul se limitează la roade deoarece „Pomul bun se cunoaște după roade”. Plini de roada neprihănirii. (Fil. 1/11)
Dar pentru o eficiență cât mai mare în rodire este nevoie de darurile Duhului Sfânt. Apostolul Pavel îndeamnă: „... umblați și după darurile duhovnicești”. Darurile sunt împărțite după cum voiește El și nu după cum voim noi, pe care voiește El și nu pe care voim noi. Totul în funcție de gradul de maturitate a individului doritor să-l primească.
„Vorbim despre ele nu cu vorbiri învățate de la înțelepciunea omenească ci cu vorbiri învățate de la Duhul Sfânt, întrebuințând o vorbire duhovnicească pentru lucruri duhovnicești. Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu căci pentru el sunt o nebunie și nici nu le poate înțelege deoarece trebuiesc judecate duhovnicește.”
Dacă am parcurs acest itinerar este cea mai bună dovadă că suntem oameni duhovnicești deoarece Duhul Sfânt locuiește în noi.(Rom.8/9) și este un mare har să am de aici înainte o vorbire duhovnicească specifică oamenilor duhovnicești... Da, dar eu vreau să vorbesc în alte limbi... Este dreptul tău. Poate e și un moft. Nu știu...
Reține: Vorbirea în alte limbi este darul Duhului Sfânt. Se găsește pe lista darurilor din 1Cor. 12. și este urmat totdeauna de darul tălmăcirii. Aceasta „obligă” ca la cererea acestui dar să ceri și darul tălmăcirii (1Cor. 14/13) Fără acest dar vorbirea în alte limbi în public Pavel o numește „vorbire în vânt”. (1 Cor. 14/9) Înainte de a cere acest dar trebuie să te asiguri că prima roadă a Duhului Sfânt care este dragostea este vizibilă de la distanță: „dragostea să se arate în toate” Apostolul mai îndeamnă: „Urmăriți dragostea, apoi darurile duhovnicești”. (1 Cor.14/1)Folosirea acestui dar fără „dragoste„ te aseamănă cu o „aramă sunătoare și un chimval zăngănitor”. Adică un om gălăgios care vrea să-i impresioneze pe alții... Sunt îndreptățit să mă întreb și să te întrebi: Mi se potrivește mie acest dar? Dacă da, ce vreau să fac cu el? Dar oare n-ar trebui să las la hotărârea Duhului Sfânt deoarece El știe cel mai bine ce dar mi se potrivește...? Deși pretindem ca toți să vorbească în alte limbi, Pavel este surprins de acest mod de gândire și întreabă nedumerit: „Toți vorbesc în alte limbi”? Cu siguranță că nu...
Foarte important: Fără Duhul Sfânt nu poți fi mântuit deoarece înnoirea, (Tit 3/5)rodirea, (Gal. 5/22)călăuzirea, (Rom.8/14) sfințirea (1Petru 1/3) îi aparțin Duhului Sfânt. Pe propriile noastre puteri nu este izbândă. Dar fără vorbirea în alte limbi se poate deoarece proorociile se vor sfârși iar limbile vor încete având un caracter temporar. (1Cor 13/8) Deși modelul nostru suprem Domnul Isus a fost botezat cu Duhul Sfânt în mod public, El nu a vorbit în alte limbi. Așadar această practică nu are caracter obligatoriu și universală pentru toți.
Concluzie finală: Dacă aș fi găsit în Cuvântul lui Dumnezeu scris o fericire de felul: „Ferice de cei ce au vorbit în alte limbi”, eu eram primul care promovam această fericire. Dar am găsit o fericire care îți asigură mântuirea sufletului și nu te va dezamăgi niciodată. „Ferice de cei cu inima curată căci ei vor vedea pe Dumnezeu”.
Fii și tu unul din ei...
joi, 13 decembrie 2018
„Prietene, cum ai intrat aici fără să ai haina de nuntă”?
„Împăratul a intrat să-și vadă oaspeții și a zărit acolo pe un om care nu avea haina de nuntă. Prietene, i-a spus el, cum ai intrat aici fără să ai haina de nuntă? Omul acela a amuțit”.
Ne așteptam să se dezvinovățească: „N-am știut că-i necesar să am o haină de nuntă”. Dar nu există posibilitate de dezvinovățire deoarece „nuntașii” au fost bine „informați” cu privire la cerințele împăratului.
Omul în dreptul căruia s-a oprit împăratul, n-a primit reproșuri că a fost lacom de avere, sau iubitor de bani, răpăreț, preacurvar sau închinător la idoli, ci i s-a reproșat că nu era îmbrăcat în mod corespunzător. Așadar suntem nevoiți să ne punem întrebarea:
Este atât de importantă „îmbrăcămintea”?
Și dacă vrem să luăm seama la citire și la învățătura pe care o dăm altora - cum îl îndeamnă Pavel pe Timotei - vom observa că procurarea „hainei”se făcea înainte de a intra în odaia de nuntă și nu după...
Aceasta ne determină să stabilim: Ce înseamnă „odaia de nuntă”?
Odaia de nuntă este Împărăția Lui Dumnezeu de care Mântuitorul a vorbit mereu în pildele Sale, Împărăție care a ajuns până la noi, avem posibilitatea să intrăm în ea și este caracterizată prin „...neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt”.
Foarte important:
Intrarea în această Împărăție se face doar pe „ușa cea strâmtă” care este Domnul Isus. De aici înțelegem că la „ușa de la intrare” există o „garderobă” de unde fiecare nuntaș își lua haina de nuntă.
Dar întrebarea decurge de la sine: Omul care nu avea haina de nuntă nu era îmbrăcat, sau ce fel de haine avea pe el? Sigur că nu era dezbrăcat, iar „hainele” de pe el erau probabil foarte frumoase și scumpe, iar el se simțea bine în ele... Haine de firmă ca pentru nuntă. Nici într-un caz nu era îmbrăcat cu salopete...
Numai că erau „hainele lui personale” iar lăuntru nu era permis să fie la vedere, indiferent cât de bune erau. (Firește vorbind pentru vizitarea unui bolnav la spital ai obligația ca la intrare să îmbraci un halat ce aparține spitalului.) Acestea sunt regulile și ele trebuie respectate.
„Hainele personale nu trebuie să fie la vedere”... Pavel explică și de ce, în epistola scrisă către Tit:
„El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci prin îndurarea (harul) Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea lucrată de Duhul Sfânt”. (Tit 3/5)
Faptele noastre bune arătau ca o „haină mânjită” (Isaia 64/6) așa că ele nu au fost luate în considerare în procesul de mântuire, iar intrarea noastră în Împărăția lui Dumnezeu nu s-a putut face pe baza lor... Nu.
În epistola scrisă fraților din Efes este clarificat cum a fost posibilă mântuirea noastră și nu numai...:
”Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte ca să nu se laude nimeni”. (Efes.2/8,9)
Însă evreii au refuzat această ofertă considerându-se buni pe baza faptelor personale, dar împăratul a poruncit să-i silească să intre în odaie pe cei „buni” (evrei) cât și pe cei răi (neamurile) Matei 22/10. - dar ei au refuzat să folosească unica intrare, „sărind” prin altă parte (Ioan 10/1)
Totuși și în acest mod odaia s-a umplut de oaspeți. Însă aceasta prezență nu i-a ajutat la nimic.
Atenție: Împăratul a intrat să-și vadă „oaspeții” și nu să vadă mireasa. E clar că mireasa nu era în odaia de nuntă, ci doar oaspeții - dar acesta este alt subiect...
Revenim: În Evrei 4/2: „Căci și nouă ni s-a adus o veste bună ca și lor, dar cuvântul propovăduit nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credință la cei ce l-au auzit”.
Dar la ce anume le-ar fi folosit credința?
„Căci Hristos este sfârșitul legii, pentru ca oricine crede în El să capete neprihănirea. (haina de nuntă) Numai că unii „pentru că n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credință au căutat să-și pună înainte o neprihănire a lor însăși și nu s-au supus neprihănirii pe care o dă Dumnezeu.( Rom. 10/3)
Pavel explică mai în detaliu: „Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea...”.
Iar „cel neprihănit va trăi prin credință” (Evrei 10/38)
Împărăția lui Dumnezeu este neprihănire dar nu a noastră ci a Lui... Regulile din interior nu sunt ale noastre ci a Lui. Noi suntem doar oaspeți la această nuntă și ca atare trebuie să ne conformăm.
Doi oameni s-au urcat la templu. Fariseul și-a etalat faptele personale, iar vameșul a făcut apel la îndurarea lui Dumnezeu recunoscându-se că n-are nici un merit fiind un om păcătos. Rezultatul este cea mai frumoasă lecție de teologie:
Omul s-a întors acasă socotit neprihănit și nu neprihănit de drept. Neprihănire dobândită în urma unei socoteli.
Avraam a crezut pe Dumnezeu pe cuvânt și credința i-a fost socotită ca neprihănire. Matematic: câtă credință atâta neprihănire. Tocmai de aceea Domnul Isus avertiza: „dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și fariseilor nu veți intra în Împărăția cerurilor”. (Matei 5/20)
Concluzie generală: „Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui” . (Evrei 10/6a) deoarece neprihănirea (haina de nuntă) este rezultatul credinței.
Prietene: Știu că pretinzi că faci parte din cei „buni”, și consideri că n- ai nici un motiv să te pocăiești. Da... Nu cei sănătoși au nevoie de doctor. Nici Domnul Isus n-a venit să cheme la pocăință pe cei neprihăniți ci pe cei păcătoși. ( Luca5/32) Însă bucurie în cer este pentru un păcătos care se pocăiește decât pentru 99 de oameni neprihăniți care n-au nevoie de pocăință și o resping...
Măcar acum la sfârșit de an ai posibilitatea să-ți verifici credința. M-aș bucura să nu fie una falsă, înșelătoare, ci să fie „credința tuturor sfinților”.
Era un om cu numele de Naaman. Deși era general, el era bolnav de lepră. S-a deplasat la proroocul din Samaria în scopul de fi vindecat. A fost foarte aproape de a pierde ocazia deoarece el a venit cu credința lui proprie: „Eu credeam ...” (2Împ. 5/11) dar regulile erau altele... și a refuzat să se conformeze. Dar tovarășii care-l însoțeau l-au sfătuit: „...trebuie să faci ce ți s-a spus...” Și s-a vindecat de o boală incurabilă.
A fost șansa lui. Astăzi este șansa ta...
”
Ne așteptam să se dezvinovățească: „N-am știut că-i necesar să am o haină de nuntă”. Dar nu există posibilitate de dezvinovățire deoarece „nuntașii” au fost bine „informați” cu privire la cerințele împăratului.
Omul în dreptul căruia s-a oprit împăratul, n-a primit reproșuri că a fost lacom de avere, sau iubitor de bani, răpăreț, preacurvar sau închinător la idoli, ci i s-a reproșat că nu era îmbrăcat în mod corespunzător. Așadar suntem nevoiți să ne punem întrebarea:
Este atât de importantă „îmbrăcămintea”?
Și dacă vrem să luăm seama la citire și la învățătura pe care o dăm altora - cum îl îndeamnă Pavel pe Timotei - vom observa că procurarea „hainei”se făcea înainte de a intra în odaia de nuntă și nu după...
Aceasta ne determină să stabilim: Ce înseamnă „odaia de nuntă”?
Odaia de nuntă este Împărăția Lui Dumnezeu de care Mântuitorul a vorbit mereu în pildele Sale, Împărăție care a ajuns până la noi, avem posibilitatea să intrăm în ea și este caracterizată prin „...neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt”.
Foarte important:
Intrarea în această Împărăție se face doar pe „ușa cea strâmtă” care este Domnul Isus. De aici înțelegem că la „ușa de la intrare” există o „garderobă” de unde fiecare nuntaș își lua haina de nuntă.
Dar întrebarea decurge de la sine: Omul care nu avea haina de nuntă nu era îmbrăcat, sau ce fel de haine avea pe el? Sigur că nu era dezbrăcat, iar „hainele” de pe el erau probabil foarte frumoase și scumpe, iar el se simțea bine în ele... Haine de firmă ca pentru nuntă. Nici într-un caz nu era îmbrăcat cu salopete...
Numai că erau „hainele lui personale” iar lăuntru nu era permis să fie la vedere, indiferent cât de bune erau. (Firește vorbind pentru vizitarea unui bolnav la spital ai obligația ca la intrare să îmbraci un halat ce aparține spitalului.) Acestea sunt regulile și ele trebuie respectate.
„Hainele personale nu trebuie să fie la vedere”... Pavel explică și de ce, în epistola scrisă către Tit:
„El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci prin îndurarea (harul) Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea lucrată de Duhul Sfânt”. (Tit 3/5)
Faptele noastre bune arătau ca o „haină mânjită” (Isaia 64/6) așa că ele nu au fost luate în considerare în procesul de mântuire, iar intrarea noastră în Împărăția lui Dumnezeu nu s-a putut face pe baza lor... Nu.
În epistola scrisă fraților din Efes este clarificat cum a fost posibilă mântuirea noastră și nu numai...:
”Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte ca să nu se laude nimeni”. (Efes.2/8,9)
Însă evreii au refuzat această ofertă considerându-se buni pe baza faptelor personale, dar împăratul a poruncit să-i silească să intre în odaie pe cei „buni” (evrei) cât și pe cei răi (neamurile) Matei 22/10. - dar ei au refuzat să folosească unica intrare, „sărind” prin altă parte (Ioan 10/1)
Totuși și în acest mod odaia s-a umplut de oaspeți. Însă aceasta prezență nu i-a ajutat la nimic.
Atenție: Împăratul a intrat să-și vadă „oaspeții” și nu să vadă mireasa. E clar că mireasa nu era în odaia de nuntă, ci doar oaspeții - dar acesta este alt subiect...
Revenim: În Evrei 4/2: „Căci și nouă ni s-a adus o veste bună ca și lor, dar cuvântul propovăduit nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credință la cei ce l-au auzit”.
Dar la ce anume le-ar fi folosit credința?
„Căci Hristos este sfârșitul legii, pentru ca oricine crede în El să capete neprihănirea. (haina de nuntă) Numai că unii „pentru că n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credință au căutat să-și pună înainte o neprihănire a lor însăși și nu s-au supus neprihănirii pe care o dă Dumnezeu.( Rom. 10/3)
Pavel explică mai în detaliu: „Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea...”.
Iar „cel neprihănit va trăi prin credință” (Evrei 10/38)
Împărăția lui Dumnezeu este neprihănire dar nu a noastră ci a Lui... Regulile din interior nu sunt ale noastre ci a Lui. Noi suntem doar oaspeți la această nuntă și ca atare trebuie să ne conformăm.
Doi oameni s-au urcat la templu. Fariseul și-a etalat faptele personale, iar vameșul a făcut apel la îndurarea lui Dumnezeu recunoscându-se că n-are nici un merit fiind un om păcătos. Rezultatul este cea mai frumoasă lecție de teologie:
Omul s-a întors acasă socotit neprihănit și nu neprihănit de drept. Neprihănire dobândită în urma unei socoteli.
Avraam a crezut pe Dumnezeu pe cuvânt și credința i-a fost socotită ca neprihănire. Matematic: câtă credință atâta neprihănire. Tocmai de aceea Domnul Isus avertiza: „dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și fariseilor nu veți intra în Împărăția cerurilor”. (Matei 5/20)
Concluzie generală: „Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui” . (Evrei 10/6a) deoarece neprihănirea (haina de nuntă) este rezultatul credinței.
Prietene: Știu că pretinzi că faci parte din cei „buni”, și consideri că n- ai nici un motiv să te pocăiești. Da... Nu cei sănătoși au nevoie de doctor. Nici Domnul Isus n-a venit să cheme la pocăință pe cei neprihăniți ci pe cei păcătoși. ( Luca5/32) Însă bucurie în cer este pentru un păcătos care se pocăiește decât pentru 99 de oameni neprihăniți care n-au nevoie de pocăință și o resping...
Măcar acum la sfârșit de an ai posibilitatea să-ți verifici credința. M-aș bucura să nu fie una falsă, înșelătoare, ci să fie „credința tuturor sfinților”.
Era un om cu numele de Naaman. Deși era general, el era bolnav de lepră. S-a deplasat la proroocul din Samaria în scopul de fi vindecat. A fost foarte aproape de a pierde ocazia deoarece el a venit cu credința lui proprie: „Eu credeam ...” (2Împ. 5/11) dar regulile erau altele... și a refuzat să se conformeze. Dar tovarășii care-l însoțeau l-au sfătuit: „...trebuie să faci ce ți s-a spus...” Și s-a vindecat de o boală incurabilă.
A fost șansa lui. Astăzi este șansa ta...
”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)