În Evanghelia scrisă de Luca în capitolul 2 este descrisă o întâmplare reală din viața părinților celui care la vârsta de 12 ani este numit „băiatul Isus”. Această întâmplare - trecută foarte ușor cu vederea - se încheie cu cuvintele: „Dar ei n-au înțeles spusele Lui” (vers.50). Rămâne de văzut dacă noi le înțelegem sau nu, deoarece „aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră...” (1Cor.10/)
„Părinții lui Isus se duceau la templu în fiecare an la praznicul Paștilor”
O călătorie lungă și istovitoare de peste 100 km. Nu știm dacă s-a făcut pe jos, călare sau în car, potrivit cu posibilitățile vremii. Dar primul lucru scos în evidență este că la întoarcere spre casă „părinții n-au băgat de seamă” că băiatul Isus nu mai era cu ei... O călătorie de o zi fără Isus.
Din punct de vedere fizic este greu de înțeles această neglijență parentală. Să admitem totuși că au fost înșelați de „crezul personal”: „au crezut că este cu tovarășii lor de călătorie...”
Din punct de vedere spiritual lucrurile sunt mai simple și ușor de înțeles: „n-au băgat de seamă” sau din nebăgare de seamă (din neatenție)
Pericolul care trebuie accentuat este „nebăgarea de seamă” Și noi mergem la templu, și noi călătorim. Petru scria: „Vă sfătuiesc ca pe niște străini și călători...”Suntem foarte religioși.Este foarte posibil să călătorești 10-20 de ani și să nu bagi de seamă că Dumnezeu nu este cu tine...? E posibil... O tragedie din punct de vedere spiritual.O călătorie eșuată care are nevoie de întoarcere în scopul căutării celui pierdut. Așa că apostolul Pavel este nevoit să ne atenționeze: „...umblați cu băgare de seamă...”(Efes.5/15)
Viața noastră se desfășoară într-o lume care pretinde că Dumnezeu este cu noi. În decembrie 1989 mii de oameni scandau în Piața Universității din București: „Dumnezeu este cu noi”, Dumnezeu este cu noi”. Să fi fost oare adevărat? Nu știu... Dar știu că nu trebuie să ne amăgim singuri. Așa că cel mai bine ar fi să-L lăsăm pe Dumnezeu să depună mărturie în acest sens ca și în cazul lui Ghedeon:
”Domnul este cu tine viteazule” Dumnezeu a promis evreilor că El va fi cu ei câtă vreme și ei vor dori același lucru. Altfel nu... Despre Domnu Isus s-a profețit că v-a purta nunele de „Emanuel” care înseamnă „Dumnezeu este cu noi” ca un semn al legământului dintre Dumnezeu și evrei. Însă legământul a fost rupt deoarece evreii au părăsit „izvorul apelor vii”, în acest caz la nașterea Mântuitorului i s-a schimbat numele în ”Isus”.
Nebăgarea de seamă a fost favorizată de un crez greșit.
„Au crezut că este cu tovarășii lor de călătorie, și au mers cale de o zi și L-au căutat printre rudele și cunoscuții lor, dar nu L-au găsit...” (vers 44,45a) Nefinalizat...
duminică, 29 iulie 2018
luni, 26 martie 2018
Egocentrismul spiritual... cum se manifestă?
Suntem o comunitate.
De fapt ar trebui să spun că suntem o ,familie”. O familie formată din frați, surori și părinți spirituali. De regulă într-o familie este (sau ar trebui să fie) iubire, armonie, înțelegere reciprocă. Nici într-un caz nu trebuie neglijate, „ ...și foloasele altora”.(Fil. 2/4)
Însă în realitate lucrurile nu stau chiar așa... Primează interesul personal, totul fiind pe cont propriu. Aceste afirmații sunt justificate și biblice. Pavel constată și scrie: „Ce-i drept toți umblă după foloasele lor...” (Fil.2/21) Așa a fost atunci, așa este și acum. Deși cântăm că suntem o familie reală, familia care iubește, familia Domnului Isus, lucrurile nu sunt chiar atât de reale și nici în totalitate specifice unei familii adevărate, ci mai degrabă în unele cazuri chiar seamănă cu o familie formată din frați vitregi. Totul pentru sine. În această situație termenul „familie” este exagerat și dus la extrem. Așa că cel mai bine și mai corect este să ne limităm la denumirea de „comunitate”.
Dar și-n această situație se face apel insistent ca membrii să fie dominați de același spirit de înțelegere, toleranță și simțiri reciproce.
Apostolul Pavel scrie romanilor: „Bucurați-vă cu cei ce se bucură și plângeți cu cei ce plâng”. Aveți același simțăminte unii față de alții. Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora”... (Rom. 12/15,16a; 15//2)
În fața acestor îndemnuri, depășiți de situație probabil că ar trebui să ne rugăm ca și psalmistul: „Doamne du-mă pe stânca ce n-o pot ajunge căci este prea înaltă pentru mine”. Cu alte cuvinte: „Doamne sunt lucruri la care aspir, dar care nu le pot realiza”.
Pavel merge mai departe cu învățătura și scrie și el filipenilor: „..în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuși.” (Filip. 2/3b) Un obiectiv foarte greu de realizat deoarece de la vorbă la faptă este un drum lung și anevoios. Și cum să privesc pe altul mai pe sus de mine însumi când eu aș dori ca totul să se învârtă în jurul prea importantei mele persoane...?
Moise a fost un om puternic de care Dumnezeu s-a folosit într-un mod deosebit, dar nu era un înger. Era și el om ca toți oamenii. Făcea parte din acea categorie de care Dumnezeu a zis: „Omul nu este decât care păcătoasă.” Avea în jur de 100 de ani - destul de înaintat în vârstă din moment ce el a spus că viața omului se încheie la 70 de ani, iar pentru cei mai tari la 80 de ani. (Ps. 90/10) Cu toate acestea stătea de dimineață până seara pentru a face judecata poporului. Tot poporul stătea la rând pentru a ajunge în fața judecătorului. Socrul său a privit la poporul epuizat de timpul de așteptare, dar și la judecătorul supra-obosit și a intervenit: „Ce faci tu acolo cu poporul acela? De ce stai singur și tot poporul stă înaintea ta de dimineață până seara? Ce faci tu nu este bine.” A fost îndemnat să împartă responsabilitățile și cu alții, iar el să se ocupe doar de cele mai grele. Probabil că Moise nu s-a gândit niciodată că în mulțime ar mai fi cineva capabil să fie judecător. Dar erau... Dar să nu fi știut un judecător cu pregătire „în drept” cum să procedeze? Era necesar să intervină cineva din afara sistemului? Cu câtă strângere de inimă o fi primit Moise această propunere? Din moment ce citim că l-a trimis pe socrul său Ietro acasă înseamnă că n-a fost prea încântat de vizită...
Prin asemenea stări trec foarte mulți duhovnici. Probabil că este ceva specific vremurilor din urmă când oamenii sunt iubitori de sine, iar iubirea de sine nu are nici o legătură cu lepădarea de sine deoarece sunt stări potrivnice una față de cealaltă. Iubirea de sine mă va determina să-i văd pe cei din jurul meu „pitici spirituali”, neștiutori și incapabili. Editarea continuă... (nepublicat)
Cu câtă strângere de inimă predau cei bătrâni ștafeta celor tineri. În Vechiul Testament preoții erau înlocuiți din slujbă la 50 de ani. Se pare că la această vârstă erau încă în putere să ducă slujba mai departe. Vremurile s-au schimbat. N-ar renunța nici la 80 de ani. Deși viața omului este stabilită la 70. La această vârstă trebuie să ai „bagajul” făcut și să stai în așteptare... Să mai aspiri la funcții? Nici vorbă. Potențialul este scăzut. Vederile și auzul slăbește. Ca să nu mai spunem că Dumnezeu ia mintea celor bătrâni.(Iov. 12/ Și totuși...
(În una din biserici păstorul era înaintat în vârstă. Auzul îi slăbise aproape complet Nu mai realiza ce se vorbește în biserică. Nu concepea însă că ar trebui să cedeze locul altuia. Într-o zi biserica a votat prin ridicarea mâinii. A ridicat spre surprinderea celorlați și el. Acasă nevastă-sa l-a întrebat: Te-ai hotărât să renunți? Nu, dar când s-a discutat asta? )
De fapt ar trebui să spun că suntem o ,familie”. O familie formată din frați, surori și părinți spirituali. De regulă într-o familie este (sau ar trebui să fie) iubire, armonie, înțelegere reciprocă. Nici într-un caz nu trebuie neglijate, „ ...și foloasele altora”.(Fil. 2/4)
Însă în realitate lucrurile nu stau chiar așa... Primează interesul personal, totul fiind pe cont propriu. Aceste afirmații sunt justificate și biblice. Pavel constată și scrie: „Ce-i drept toți umblă după foloasele lor...” (Fil.2/21) Așa a fost atunci, așa este și acum. Deși cântăm că suntem o familie reală, familia care iubește, familia Domnului Isus, lucrurile nu sunt chiar atât de reale și nici în totalitate specifice unei familii adevărate, ci mai degrabă în unele cazuri chiar seamănă cu o familie formată din frați vitregi. Totul pentru sine. În această situație termenul „familie” este exagerat și dus la extrem. Așa că cel mai bine și mai corect este să ne limităm la denumirea de „comunitate”.
Dar și-n această situație se face apel insistent ca membrii să fie dominați de același spirit de înțelegere, toleranță și simțiri reciproce.
Apostolul Pavel scrie romanilor: „Bucurați-vă cu cei ce se bucură și plângeți cu cei ce plâng”. Aveți același simțăminte unii față de alții. Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora”... (Rom. 12/15,16a; 15//2)
În fața acestor îndemnuri, depășiți de situație probabil că ar trebui să ne rugăm ca și psalmistul: „Doamne du-mă pe stânca ce n-o pot ajunge căci este prea înaltă pentru mine”. Cu alte cuvinte: „Doamne sunt lucruri la care aspir, dar care nu le pot realiza”.
Pavel merge mai departe cu învățătura și scrie și el filipenilor: „..în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuși.” (Filip. 2/3b) Un obiectiv foarte greu de realizat deoarece de la vorbă la faptă este un drum lung și anevoios. Și cum să privesc pe altul mai pe sus de mine însumi când eu aș dori ca totul să se învârtă în jurul prea importantei mele persoane...?
Moise a fost un om puternic de care Dumnezeu s-a folosit într-un mod deosebit, dar nu era un înger. Era și el om ca toți oamenii. Făcea parte din acea categorie de care Dumnezeu a zis: „Omul nu este decât care păcătoasă.” Avea în jur de 100 de ani - destul de înaintat în vârstă din moment ce el a spus că viața omului se încheie la 70 de ani, iar pentru cei mai tari la 80 de ani. (Ps. 90/10) Cu toate acestea stătea de dimineață până seara pentru a face judecata poporului. Tot poporul stătea la rând pentru a ajunge în fața judecătorului. Socrul său a privit la poporul epuizat de timpul de așteptare, dar și la judecătorul supra-obosit și a intervenit: „Ce faci tu acolo cu poporul acela? De ce stai singur și tot poporul stă înaintea ta de dimineață până seara? Ce faci tu nu este bine.” A fost îndemnat să împartă responsabilitățile și cu alții, iar el să se ocupe doar de cele mai grele. Probabil că Moise nu s-a gândit niciodată că în mulțime ar mai fi cineva capabil să fie judecător. Dar erau... Dar să nu fi știut un judecător cu pregătire „în drept” cum să procedeze? Era necesar să intervină cineva din afara sistemului? Cu câtă strângere de inimă o fi primit Moise această propunere? Din moment ce citim că l-a trimis pe socrul său Ietro acasă înseamnă că n-a fost prea încântat de vizită...
Prin asemenea stări trec foarte mulți duhovnici. Probabil că este ceva specific vremurilor din urmă când oamenii sunt iubitori de sine, iar iubirea de sine nu are nici o legătură cu lepădarea de sine deoarece sunt stări potrivnice una față de cealaltă. Iubirea de sine mă va determina să-i văd pe cei din jurul meu „pitici spirituali”, neștiutori și incapabili. Editarea continuă... (nepublicat)
Cu câtă strângere de inimă predau cei bătrâni ștafeta celor tineri. În Vechiul Testament preoții erau înlocuiți din slujbă la 50 de ani. Se pare că la această vârstă erau încă în putere să ducă slujba mai departe. Vremurile s-au schimbat. N-ar renunța nici la 80 de ani. Deși viața omului este stabilită la 70. La această vârstă trebuie să ai „bagajul” făcut și să stai în așteptare... Să mai aspiri la funcții? Nici vorbă. Potențialul este scăzut. Vederile și auzul slăbește. Ca să nu mai spunem că Dumnezeu ia mintea celor bătrâni.(Iov. 12/ Și totuși...
(În una din biserici păstorul era înaintat în vârstă. Auzul îi slăbise aproape complet Nu mai realiza ce se vorbește în biserică. Nu concepea însă că ar trebui să cedeze locul altuia. Într-o zi biserica a votat prin ridicarea mâinii. A ridicat spre surprinderea celorlați și el. Acasă nevastă-sa l-a întrebat: Te-ai hotărât să renunți? Nu, dar când s-a discutat asta? )
vineri, 2 februarie 2018
„Omul a răspuns: Femeia...”
Influența feminină este ceea mai veche formă de manipulare, deoarece femeia deține toate pârghiile și capacitatea de a influența pe bărbat în direcția dorită de ea. Se spune că femeia a acceptat poziția privilegiată a bărbatului de a fi capul familiei doar cu condiția ca ea să fie recunoscută ca fiind „gâtul”.
Prima familie și-a început viața de căsnicie în grădina Edenului. Mediul de viață era superb. Nimic nu prevestea că viața lor va lua o întorsătură nefericită.Cineva a dorit să strice armonia dintre ei și Creatorul lor. Planul ar fi eșuat dacă ar fi fost amândoi. Și dacă ar fi fost bărbatul singur este posibil și așa să fi eșuat. Dar într-un moment de singurătate a femeii, ea a fost convinsă să mănânce, și ea la rândul ei l-a convins și pe bărbat. Mai târziu s-a scris în acest sens: „...și nu bărbatul a fost amăgit, ci femeia.” Rezultatul: „Omul s-a dezvinovățit: Femeia ...m-a convins (tr. nouă) și am mâncat.
Ce n-a reușit să facă diavolul, a reușit să facă femeia... Sunt multiple situații când bărbatul nu reușește să opună rezistență valurilor de ademenire feminină. Pentru a trece cu bine este nevoie de multă tărie de caracter.
Exemplu: „Nevastă-sa i-a spus lui Iov: Blestemă pe Dumnezeu și mori”. Dar Iov a refuzat. Se pare că nevastă-sa a fost prea brutală și nu și-a folosit toată „strategia” feminină. Ori Iov a fost prea puternic. Altfel este posibil ca rezultatul să fi fost altul.. Cazul lui Iov este printre puținele cazuri din Biblie când un bărbat rezistă în fața valului de ademenire feminină.
La fel de puternic a fost și Samson. Mii de filisteni în frunte cu domnitorii țării au fost mobilizați împotriva lui și n-au reușit să-l învingă. Dar o femeie cu mâinile goale (neînarmată) dar „înarmată” cu cuvintele „iubirii” și în „numele dragostei”,Samson a fost învins.
Versul cântării spune astfel:
/Căzuta-u în luptă și oameni viteji
Răpuși de ispite când nu erau treji/
David a reușit să învingă leul și să-i smulgă oaia din gură. A reușit să-l doboare pe Goliat, dar a fost învins de o femeie ce se afla pe acoperișul casei. Și cum un păcat nu vine niciodată singur, de aici un șir de fărădelegi încât David a recunoscut: „Mă copleșesc nelegiuirile...”
Societatea actuală promovează relația dintre bărbat și femeie ca fiind pe picior de egalitate. Se corectează în acest mod o nedreptate care s-a creeat de-a lungul timpului când femeia era privită cu mult inferioară bărbatului. Chiar fiind tratată ca o sclavă. În cultura poporului evreu femeia a fost totdeauna devalorizată. Pe lângă faptul că ei mulțumeau lui Dumnezeu pentru faptul că nu sunt femeie, dar au disprețuit-o prin faptul că nu le-au recunoscut nici în scrierile biblice ca fiind cele care au dat naștere copiilor. Astfel citim: „Adam a născut un fiu și i-a pus numele Set, Set a născut pe Enos, Enos a născut pe Cainnan, s.a.m.d. Dar știm că bărbații nu nasc.
Atunci unde este locul femeii?
Ea a fost luată din coasta lui Adam. Foarte aproape de inimă. Dacă bărbații ar conștientiza acest adevăr nu le-ar fi greu să le iubească. Ea n-a fost luată nici de la cap, dar nici de la picioare, ci de la mijloc. Această pozițieo găsim în familie unde domnește o anumită ierarhie: Hristos - bărbatul - femeia.
Dar în biserică unde este locul ei? Ce poziție poate să ocupe?
Fariseii au adus la Domnul Isus o femeie. Ea a fost prinsă pe când săvârșea păcatul. Cei ce au adus-o au justificat că după Lege astfel de femei ar trebui omorâte cu pietre. Dar păcatul săvârșit nu-l putea comite singură. Unde era partenerul? De ce n-a fost adus și el? Iar vorbim despre discriminare? Apostolul Pavel clarifică: „Aici nu mai este nici bărbat, nici femeie, nici rob, nici slobod...” Nici...
Sigur că în momente cheie sunt folosite cele mai frumoase și mai alese cuvinte. Chiar și Domnul Isus a fost surprins de jocul de cuvinte rostite de femeia cananeancă și a reacționat: „Pentru vorba aceasta... O femeie, mare este credința ta - facă-se cum voiești. (Matei 15/28
Nu putem să nu spunem aici că cel mai mare proces din istorie a fost întrerupt de o femeie. Pe când Pilat se afla pe scaunul de judecată, iar cel judecat era Împăratul împăraților, cineva i-a „strecurat pe masă un bilețel, după care i-a șoptit: „din partea soției.” Pe el scria: „Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta pentru că am suferit mult în vis din pricina Lui.” Procesul a fost încheiat, Pilat s-a spălat pe mâini, iar cel judecat a fost declarat nevinovat.
Prima familie și-a început viața de căsnicie în grădina Edenului. Mediul de viață era superb. Nimic nu prevestea că viața lor va lua o întorsătură nefericită.Cineva a dorit să strice armonia dintre ei și Creatorul lor. Planul ar fi eșuat dacă ar fi fost amândoi. Și dacă ar fi fost bărbatul singur este posibil și așa să fi eșuat. Dar într-un moment de singurătate a femeii, ea a fost convinsă să mănânce, și ea la rândul ei l-a convins și pe bărbat. Mai târziu s-a scris în acest sens: „...și nu bărbatul a fost amăgit, ci femeia.” Rezultatul: „Omul s-a dezvinovățit: Femeia ...m-a convins (tr. nouă) și am mâncat.
Ce n-a reușit să facă diavolul, a reușit să facă femeia... Sunt multiple situații când bărbatul nu reușește să opună rezistență valurilor de ademenire feminină. Pentru a trece cu bine este nevoie de multă tărie de caracter.
Exemplu: „Nevastă-sa i-a spus lui Iov: Blestemă pe Dumnezeu și mori”. Dar Iov a refuzat. Se pare că nevastă-sa a fost prea brutală și nu și-a folosit toată „strategia” feminină. Ori Iov a fost prea puternic. Altfel este posibil ca rezultatul să fi fost altul.. Cazul lui Iov este printre puținele cazuri din Biblie când un bărbat rezistă în fața valului de ademenire feminină.
La fel de puternic a fost și Samson. Mii de filisteni în frunte cu domnitorii țării au fost mobilizați împotriva lui și n-au reușit să-l învingă. Dar o femeie cu mâinile goale (neînarmată) dar „înarmată” cu cuvintele „iubirii” și în „numele dragostei”,Samson a fost învins.
Versul cântării spune astfel:
/Căzuta-u în luptă și oameni viteji
Răpuși de ispite când nu erau treji/
David a reușit să învingă leul și să-i smulgă oaia din gură. A reușit să-l doboare pe Goliat, dar a fost învins de o femeie ce se afla pe acoperișul casei. Și cum un păcat nu vine niciodată singur, de aici un șir de fărădelegi încât David a recunoscut: „Mă copleșesc nelegiuirile...”
Societatea actuală promovează relația dintre bărbat și femeie ca fiind pe picior de egalitate. Se corectează în acest mod o nedreptate care s-a creeat de-a lungul timpului când femeia era privită cu mult inferioară bărbatului. Chiar fiind tratată ca o sclavă. În cultura poporului evreu femeia a fost totdeauna devalorizată. Pe lângă faptul că ei mulțumeau lui Dumnezeu pentru faptul că nu sunt femeie, dar au disprețuit-o prin faptul că nu le-au recunoscut nici în scrierile biblice ca fiind cele care au dat naștere copiilor. Astfel citim: „Adam a născut un fiu și i-a pus numele Set, Set a născut pe Enos, Enos a născut pe Cainnan, s.a.m.d. Dar știm că bărbații nu nasc.
Atunci unde este locul femeii?
Ea a fost luată din coasta lui Adam. Foarte aproape de inimă. Dacă bărbații ar conștientiza acest adevăr nu le-ar fi greu să le iubească. Ea n-a fost luată nici de la cap, dar nici de la picioare, ci de la mijloc. Această pozițieo găsim în familie unde domnește o anumită ierarhie: Hristos - bărbatul - femeia.
Dar în biserică unde este locul ei? Ce poziție poate să ocupe?
Fariseii au adus la Domnul Isus o femeie. Ea a fost prinsă pe când săvârșea păcatul. Cei ce au adus-o au justificat că după Lege astfel de femei ar trebui omorâte cu pietre. Dar păcatul săvârșit nu-l putea comite singură. Unde era partenerul? De ce n-a fost adus și el? Iar vorbim despre discriminare? Apostolul Pavel clarifică: „Aici nu mai este nici bărbat, nici femeie, nici rob, nici slobod...” Nici...
Sigur că în momente cheie sunt folosite cele mai frumoase și mai alese cuvinte. Chiar și Domnul Isus a fost surprins de jocul de cuvinte rostite de femeia cananeancă și a reacționat: „Pentru vorba aceasta... O femeie, mare este credința ta - facă-se cum voiești. (Matei 15/28
Nu putem să nu spunem aici că cel mai mare proces din istorie a fost întrerupt de o femeie. Pe când Pilat se afla pe scaunul de judecată, iar cel judecat era Împăratul împăraților, cineva i-a „strecurat pe masă un bilețel, după care i-a șoptit: „din partea soției.” Pe el scria: „Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta pentru că am suferit mult în vis din pricina Lui.” Procesul a fost încheiat, Pilat s-a spălat pe mâini, iar cel judecat a fost declarat nevinovat.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)