Pilda comorii ascunse este cea mai frumoasă pildă. Este o adevărată poveste de dragoste. Protagonistul este omul ce a fost dispus să plătească cu propria viață pentru recuperarea comorii pierdute, găsită în urma căutării pe proprietatea altui stăpân.
Dar în ce constă această comoară?
Este bine să o definim mai întâi: Comoara este un lucru de valoare (preț). Comoară mai înseamnă și persoană iubită. (conf. DEX) Sunt comori pământești și comori cerești. Vorbind despre ele, Isus a spus astfel: „Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut...” (2Cor. 4/7)
Nu ar trebui să ne mire faptul că însuși Dumnezeu deține comori. Dacă comoara noastră este (sau ar trebui să fie) în cer, comoara lui Dumnezeu este aici pe pământ. Omul făcut după chipul și asemănarea Sa, este propria comoară. „...jucând pe rotocolul pământului, găsindu-mi plăcerea în fii oamenilor...” (Prov.8\31) Comoara Sa a fost așezată în grădina Edenului. Privirea îi era îndreptată permanent acolo. Dar într-o omul a devenit nevăzut. L-a chemat: „Unde ești? El a răspuns: Ți-am auzit glasul în grădină și m-am ascuns.” (Gen. 3\10) Pentru prima dată comoara lui Dumnezeu este ascunsă. De atunci a devenit parcă o regulă: Omul se ascunde - Dumnezeu îl caută. Nu întâmplător sunt scrise cuvintele: „...nelegiuirea voastre pun un zid de despărțire între voi și Dumnezeul vostru, păcatele voastre vă ascund Fața Lui...” Isaia 59/2. Împăratul David întreabă ca și când ar dori și el să se ascundă: „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău și unde voi fugi departe de Fața Ta?”. (Ps 39\7) Fuga lui Iona nu l-a putut ascunde de Fața Domnului.
Însă comoara lui Dumnezeu nu era doar un om, ci o națiune pe care El a numit-o „Fiica Sionului” (Ierusalimului) Ea a fost asemănată cu o cetate (Apoc.21/10) Valoarea acestei comori era incomensurabilă din moment ce a mărturisit despre ea: „De aceea, pentru că ai preț în ochii Mei, pentru că ești prețuită și iubită, dau oameni pentru tine și popoare pentru viața ta.” Isaia 43/4 El i-a făcut cea mai frumoasă declarație de dragoste (credincioșie): „ Pot să se mute munții, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine.” (Isaia 54/10) Chiar dacă i-a făcut acest angajament, Dumnezeu constată că Israel nu dovedește credincioșie, săvârșind păcatul preacurviei. Mai mult, ea tinde să-L părăsească. dar Dumnezeu o avertizează: „ ...vei vedea ce rău și amar este să părăsești pe Domnul Dumnezeul tău.” (Ier. 2/19) Cu toate aceste atenționări, părăsirea a devenit realitate: „M-au părăsit fără temei.”.
Relația dintre Dumnezeu și Fiica Sionului nu s-a oprit aici. În dragostea Sa, trimite proroci să medieze întoarcerea ei. Osea a fost împuternicit să o aducă înapoi, însă Dumnezeu constată că el nu înțelege durerea Sa față de această pierdere. De fapt nimeni nu poate înțelege ce este in sufletul unui bărbat sau unei femei când aude că tovarășul de viață îi este necredincios. Nimeni nu putea înțelege ce era în sufletul lui Dumnezeu. Așa că a fost necesar să-l introducă pe proroc în „școală” pentru a învăța o lecție ce depășea logica și imposibil de procesat cu mintea omenească: Dumnezeu îi cere prorocului Osea să iubească și chiar să se căsătorească cu o femeie curvă. Iar el se conformează. O găsește pe „Gomera” ea devenindu-i nevastă. Ea îi naște doi fii. Al treilea copil constată că nu era al său. „Dar Domnul i-a zis: Pune-i numele Lo-Ami...” - ce înseamnă: Nu este al meu. Lecția continuă. Intr-o zi Gomera l-a părăsit întorcându-se la vechii ei ibovnici. Nu știm, dar poate prorocul a spus: „Bine că a plecat. Am scăpat de ea.” Dar nu. Dumnezeu îi impune să o caute, să o găsească, să o răscumpere și să o aducă înapoi. Oare a găsit-o prorocul, a acceptat Gomera să se întoarcă?
De aici înainte Fiica Sionului, va purta numele de „Gomera”.
Dacă toți prorocii n-au reușit să o convingă, Dumnezeu trimite pe însuși Fiul Său să-i ceară „Gomerei” să se întoarcă. De unde să o ia, deoarece ea era ascunsă în lume. S-a făcut în asemănare cu lumea și era imposibil de găsit. Când un creștin renunță la chipul lui Dumnezeu și își însușește chipul lumii este greu de identificat. „Gomera” era comoara pierdută, ce trebuia găsită. La venirea Sa în lume, El, trimisul cerului a spus: „Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut”. (Luca 19/10) Comoara n-a fost găsită din întâmplare și nici nu s-a împiedecat de ea, ci a fost căutată și găsită. Un lucru interesant după ce a fost găsită: „Omul” o ascunde. Dar unde putea să o ascundă?
Unde ascunde omul cel mai bine un lucru? Inima (mintea) este totdeauna locul unde omul ține lucruri ascunse. De aceia ni se spune: „...lucrurile ascunse ale oamenilor.” Acolo nimeni nu poate pătrunde: „...În adevăr, cine dintre oameni cunoaște lucrurile omului, afară de duhul omului care este în el?” (1Cor. 2/11) „Tainele inimii lui sunt descoperite...” (1 Cor. 14:25) Când un tânăr se îndrăgostește de viitoarea lui soție, o păstrează ascunsă în inimă, apoi face tot cei stă în putință să o convingă să devină soția sa. Flămând și însetat, prin arșița soarelui - dar „neobosit” - Prințul cerului străbătea satele și cetățile de dragul comorii pierdute. Misiunea Sa era clară și bine definită: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.” Cum de ni se spune că a iubit lumea, când El a promis Israelului credincioșie? (Isaia 54/10) Comoara era în lume. A plătit prețul pentru întreaga lume, dar de dragul comorii din lume. (Mi-a plăcut mărturia unui francez. Am venit în România să-mi găsesc sufletul pereche. Am găsit-o, m-am îndrăgostit de ea, dar nu aveam curajul să intru în vorbă cu ea și să-i spun care este dorința inimii mele. Micuța societate în care lucra ea era de vânzare, așa că m-am hotărât să o cumpăr. Practic am „cumpărat-o” și pe ea. Astăzi este soția mea.)
În urma căutării „Gomera” a fost găsită. Altădată era ca o cetate zidită dintr-o bucată. Acum arăta ca o cetate părăsită. El ar fi dorit să fie ca o cetate așezată pe un munte și să nu rămână mereu ascunsă. (Matei 5/14) Cu toate acestea ea a refuzat să se întoarcă. Prințul a plâns la vederea ei și i-a spus: „Ierusalime, Ierusalime, dacă ai cunoscut și tu măcar acum lucrurile care puteau să-ți dea pacea. Dar acum ele rămân ascunse de ochii tăi.” Au rămas ascunse în același loc unde au fost ascunse înainte de a fi găsită. Inainte de a merge să plătească prețul „țarinei” Prințul îi cântă o cântare tainică de dragoste ce a rămas consemnată ca fiind „Cântarea Cântărilor.” În versurile ei apare și motivul refuzului: „Mi-am scos haina, cum să mă îmbrac iarăși? Mi-am spălat picioarele, cum să le murdăresc iarăși? Dar iubitul meu a vârât mâna pe gaura zăvorului și mi-a fost milă de el atunci. Am deschis iubitului meu, dar iubitul meu se făcuse nevăzut. L-am căutat dar nu l-am găsit, l-am strigat, dar nu mi-a răspuns.” (Cântarea Cântărilor 5/2-6) Era prea târziu...
Trimisul cerului era plecat să plătească prețul răscumpărării. Iar prețul a fost însuși viața Sa...
Prețul a fost plătit, dar comoara pierdută n-a fost recuperată. „Gomera” refuzând să se întoarcă pentru că n-a cunoscut ziua cercetării. Nu era „ziua” ei. Deși plecat la cer dar prințul nu renunță deoarece ia jurat credincioșie. El pregătește o altă zi: „El hotărăște din nou o zi: ASTĂZI, dacă auziți glasul Lui, nu vă mai împietriți inimile.”. La această zi „Astăzi” se referă profeția din cartea Maleahi 3/17: „Ei vor fi ai Mei zice Domnul oștirilor. Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu.” Romani 11/26: „Și atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: Izbăvitorul va reveni în Sion (Ierusalim) și va îndepărta toate nelegiuirile lui Iacov.”
Atunci se vor împli cuvintele: „Domnul te cheamă înapoi ca pe o femeie părăsită și cu inima întristată, ca pe o nevastă din tinerețe, care a fost izgonită zice Domnul. Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi din nou cu mare dragoste. Într-o izbucnire de mânie, îmi ascunsesem o clipă Fața de tine, dar mă voi îndura de tine cu O DRAGOSTE VEȘNICĂ, zice Domnul, RĂSCUMPĂRĂRORUL tău.” (Isaia 54/6,7,8)
Aceasta a fost modul în care comoara a fost răscumpărată, dar fără să fie recuperată. Dar este pregătită o nouă zi numită Astăzi”. In aceea zi comoara va ajunge din nou în posesia Celui ce a pierdut-o. Până atunci „fecioarele” - adică nuntașii sunt chemați să îmbrace haina de nuntă, să intre în odaie și să aștepte Mirele ce va veni împreună cu Mireasa Sa.
Da, va fi: „Ferice de cei chemați la ospățul nunții Mielului.” Acestea sunt adevărate cuvinte a lui Dumnezeu.” (Apoc. 19/9)
Fiți binecuvântați!
