Învierea de apoi

            Subiectul nr. 1 care a generat cele mai multe controverse, a fost, este și va fi cel  privitor la înviere. O parte din religioșii de pe vremea Domnului Isus s-au organizat și au format o grupare numită „Saduchei” pentru a contracara învățătura învierii.

Chiar și ucenicii au fost reținuți atunci când li s-a vorbit despre ea, iar când Mântuitorul a revenit între ei în urma învierii unii din ei s-au îndoit.   (Matei 28/17).

Doctrina învierii a devenit o învățătură de bază în mediul creștin, iar apostolii în calitate de martori au încercat să o promoveze, însă Pavel  constată că ea este respinsă chiar de unii din biserică.

Așa că apostolul este nevoit să scrie corintenilor:

„Iar dacă se propovăduiește că Hristos a înviat din morți, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morților? Și dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea este zădarnică, și zădarnică este și credința voastră. (1 Cor. 15/12,14).

Așadar: La baza credinței  este învierea, iar la baza învierii este credința. Ele nu pot fi separate.

La evanghelizarea din Atena, Pavel a fost ascultat până în momentul în care  amintește despre învierea morților ( Fapte 17/31). Când a început acest subiect, mulțimea s-a divizat în trei categorii:

1)  unii au refuzat să mai asculte (vers. 32b).

2)  alții au devenit batjocoritori ( vers. 32a).

3)  totuși, unii (foarte puțini) au crezut (vers. 34)

Exact aceste trei categorii se regăsesc și-n ziua de astăzi.

Puțini sunt cei ce acceptă învierea. Aceasta se datorează  faptului că pentru o convingere din inimă este necesară trecerea  unui „prag psihologic”, deoarece o simplă credință de pe buze nu este suficientă. Un „Hristos a înviat” rostit în mod formal, nu ajută la nimic.

Domnul Isus i-a mustrat pe Saduchei când au pus întrebări privitor la înviere spunându-le că se rătăcesc deoarece nu cunosc Scripturile și nici puterea lui Dumnezeu. (Matei 22/29)  

Deci ca să înțelegem  măreața înviere este necesar:

 a) să cunoaștem Scripturile.

b) să cunoaștem  puterea lui Dumnezeu. (... să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui... Fil. 3/10a)

Însă capacitatea omului de a cunoaște puterea Lui Dumnezeu este foarte limitată.

Exemplu: Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului după care i-a suflat în nări suflare de viață și el a devenit un suflet viu. Aceasta s-a realizat prin puterea Lui, însă mintea omului este imposibil să o înțeleagă.

Revenind la subiect: învățătura privitor la înviere a fost și este eronat interpretată.

Contemporanii apostolului Pavel dar și mulți din timpul actual, cred, sau mai corect spus își închipuie că la a doua venire a Domnului Isus, mormintele se vor deschide, iar trupul în forma inițială își va lua „zborul” spre patria cerească.

Pavel este surprins de această gândire deplasată și este nevoit să scrie corintenilor folosind o expresie dură: „ Nebun ce ești! (cum ai putut gândi așa ceva?) Ce semeni tu, nu înviază, dacă nu moare mai întâi?”  (1Cor. 15/36)

Concluzie: Trupul pământesc este doar o „sămânță care va încolți” și va primi un trup duhovnicesc (1 Cor. 15/44). (Ex: Când pui o sămânță în pământ ea nu va mai ieși la suprafață, ci din ea va rezulta un alt „trup”). Tot așa va fi și cu trupul omenesc. „Acolo unde va fi un trup firesc, va fi și un trup duhovnicesc” (1Cor. 25/44b)

Este semănat trup firesc și va „încolți” (învia) trup duhovnicesc. (Conf. 1 Cor. 15/52)

Această „sămânță” (trupul)  are putere de germinare datorită „embrionului” care este sufletul.
Când Pavel folosește expresia „adormit” el face referire la suflet și nu la trup.

Trupul, „țărână” a fost; țărână va rămâne.

Partea majoritară consideră că în momentul în care trupul este pus în mormânt, sufletul este deja în bucuria veșnică. Se ia ca argument  vedenia lui Ioan ce a văzut sub altar sufletele celor înjunghiați din pricina mărturiei lor .Este necesar în acest context să punem câteva întrebări:  „Sufletele” văzute de el,, erau reale?                                                                                                                                                    a)   Cum ar arăta un suflet văzut cu ochiul liber?                                                                                     b)    Dacă sufletele văzute de Ioan erau reale, înseamnă că și balaurul din Apocalipsa 12, era real.            c)   Dacă sufletele  se găseau în bucuria veșnică, nu ar fi cerut răzbunare, deoarece răzbunarea este o stare de amărăciune și nu de bucurie. „Căci iată ,Eu fac ceruri noi și un pământ nou, așa că nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute .și nimănui nu-i va mai veni în minte. Ci vă veți bucura și veseli pe vecie...”(Isaia 65/17,18) 

d) Dacă sufletul este ajuns în veșnicie ce rost ar mai avea învierea dacă bucuria veșniciei a început o dată cu moartea trupului?

e) Dacă sufletul trece direct în rai înseamnă că se anulează judecata - însă Pavel spune că toți ne vom înfățișa în fața scaunului de judecată. (2Cor. 5/10)

d) Este posibil ca sufletul să fie activ și conștient fără trup?  De ce nu raționează sau conștientizează o persoană și atunci când  trupul doarme sau se găsește în comă?

Dumnezeu nu i-a dat celui dintâi om un suflet.   Nu. Trupul are în componență un suflet... Și viețuitoarele au un suflet.  Dumnezeu i-a dat duh de viață (suflare de viață) Gen2/7- duhul de viață nefiind același cu duhul omului (1Cor 2/11).

Dar care este diferența?

Duhul de viață (Ecl. 12/7) asigură mișcarea (Fapte. 17/28a) sau „funcționarea” trupului.                  Duhul (intelectul) omului asigură rațiunea. (1Cor.5/3; 2/11) Nici într-un caz nu trebuie amestecate.  

Foarte important de reținut: Sufletul are cunoștință se sine și este activ doar atunci când este asociat cu trupul, fie cel pământesc, fie cel duhovnicesc. Independent, nici într-un caz.  

Și dacă tot discutăm de suflet este bine să știm: ce este sufletul și cum poate fi definit?

Omul este o făptură trinitară format din: Trup, duh și suflet.  

Trupul este format din totalitatea organelor interne și externe și are ca „centru de comandă” mintea.

Mintea (sau în termeni biblici - inima) este formată din două entități: duhul și sufletul.

Duhul este partea rațională și decisivă. El face alegerea între viață și moarte între bine și rău, deoarece este înzestrat cu voință proprie. Duhul hotărăște destinul omului și tot el are nevoie de înnoire în sens spiritual. Apostolul Pavel îndeamnă: „... să vă înnoiți în duhul minții voastre” (Efes. 4/23). Este bine de reținut că toată activitatea duhului, pozitivă sau negativă, se răsfrânge asupra sufletului.

Ce este sufletul?

Dacă duhul este partea rațională, sufletul este partea sentimentală. (Ex: „Și sufletul lui Ionatan s-a lipit de sufletul lui David și Ionatan l-a iubit ca pe sufletul său.” 1Sam. 18/1b) Este una și aceeași cu cugetul. (Ps19/14)

Sufletul  este „omul lăuntric” care poate fi înnobilat cu virtuții dumnezeiești: milă, dragoste, bunătate, bucurie, îndurare, pace, s. a. m. d. (Col. 3/12,14)

(După ce Pavel scrie despre „înnoirea duhului minții”, el continuă în vers. următor privitor la suflet:

„... și să vă îmbrăcați în omul cel nou făcut după chipul lui Dumnezeu, cu neprihănire și sfințenie pe care o dă adevărul”. )

Sufletul (omul lăuntric) poate fi: curat (Iov 1/1), întristat (Matei 26/38), rău (Evrei 10/22), mâhnit (Ps. 42/5), bun (1 Tim. 1/5), iubitor (1Sam. 18/1) îndurerat (Isaia 65/14), sătul (Ps 63/5), plângăreț (Isaia16/11), spurcat (Tit1/15). s. a. m. d.      

El este luminat de Duhul Sfânt (Rom. 9/1) În aceste condiții el te mustră în dorința de a te corecta. (1 Împ. 8/38; Ioan 8/9). Ceea ce numim: „mustrări de conștiință”

Este „omul” care va învia în ziua de apoi.     - „pentru că veți dobândi ca sfârșit al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre” (1Petru 1/9)

Așa că apostolul Pavel este interesat de starea sufletului și scrie filipenilor:

„Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună și orice laudă , aceea  să  vă însuflețecă. (Fil.4/8)

Este bine de reținut că „veșnicia” va începe în același moment pentru toți - atât pentru cei care vor fi în viață, cât și pentru cei care se găsesc în țărâna pământului. În acest sens Pavel scrie tesalonicenilor: „Noi cei vii, nu  vom lua-o înaintea celor adormiți”. (1Tes. 4/15) - dar nici cei adormiți înaintea celor vii, ci toți în același timp.

„Toți aceștia, măcar că au fost lăudați pentru credința lor, totuși n-au primit ce le fusese făgăduit, ca să nu ajungă la desăvârșire fără noi.” (Evrei 11/39,40).

„De acum mă așteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da în ziua aceea... ” (2Tim 4/8a)

Nu sunt argumente biblice  care să dovedească că pe măsură ce oamenii încetează din viață sufletul ajunge „în veșnicie”.

Deși Daniel a primit confirmarea că este prea iubit și sfânt, la sfârșitul vieții Dumnezeu i-a spus: „Iar tu du-te până va veni sfârșitul; te vei odihni și te vei scula iarăși în partea ta de moștenire la sfârșitul zilelor.” (Daniel12/13). De ce  nu i-o fi spus „vino”?

„La vremea sfârșitului mulți din cei ce dorm... (Dar unde?) în țărâna pământului se vor scula, unii pentru viață veșnică, iar alții pentru ocară și rușine veșnică.” (vers. 2)

„Nu vă mirați de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară din ele... ”    

Există un „crez” personal a unora dar nu și biblic, precum că Ilie a fost răpit la cer.

Dar Domnul Isus a spus: „Nimeni nu s-a urcat în cer afară de cel ce s-a pogorât din cer, adică Fiul omului care este din cer. ” (Ioan 3/13)

Nu sunt cuvintele Domnului demne de crezare?   Sau căutăm explicații colaterale?

„Singurul Stăpânitor, Împăratul Împăraților și Domnul domnilor, singurul care are nemurirea... ” (1Tim. 6/15b, 16a) „După cum toți (fără excepție) mor în Adam, tot așa, toți vor învia în Hristos” 1Cor. 15/22.

(Ilie a fost răpit în mod public către cer pentru a i se pierde urma, dar a avut parte de o înmormântare discretă ca și a lui Moise pentru a fi evitată idolatria, fiii prorocilor care știau prin Duhul Sfânt că Ilie se găsește undeva în zonă, insistau să îl caute, dar Elisei i-a oprit, dar putea să le spună: Nu vă duceți deoarece este plecat la Dumnezeu.)

Pentru unii discuția Domnului Isus cu tâlharul de pe cruce este derutantă deoarece se înțelege că i s-a promis că în acea zi va fi cu Domnul în rai. Dar cum să fii cu  Domnul în rai dacă nici El nu s-a înălțat la Tatăl?   În Ioan 20/17 citim cuvintele spuse Mariei după înviere: „Marie, nu Mă ținea, căci încă nu m-am suit la Tatăl meu.” (întoarcerea la Tatăl s-a făcut în prezența ucenicilor după 40 de zile). Cuvintele spuse tălharului: „Adevărat îți spun astăzi: Vei fi cu mine în rai.” - a fost o promisiune pentru viitor făcută în acea zi „astăzi”.

Pilda bogatului nemilostiv rămâne o pildă și nu  realitate. Pilda este o vorbă cu tâlc ( conf. Ezechiel 17/2), care are menirea de a mări imaginația omului. În acest caz ea scoate în evidență existența raiului și a iadului... Între iad și rai nu există o „prăpastie” reală, iar bogatul nu avea de unde să îl cunoască pe Avraam. Raiul nu va fi „sânul lui Avraam”.

Concluzie finală:

„Însuși, Domnul... se va pogorî din cer și întâi vor învia cei morți în Hristos, apoi noi cei vii vom fi răpiți toți împreună cu ei ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

„Mângâiați-vă cu aceste cuvinte.”

            

„In lucrurile care am ajuns de aceeași părere să umblăm la fel, si dacă in vreo privință sunteți de altă părere, Dumnezeu vă va lumina... ”(Fil.4/16)

Fiți binecuvântați!                                                                                            

Un popas la Scăldătoarea „Betesda”

         În municipiul Suceava există o clinică medicală numită „Betesda”. N-am fost niciodată în ea și nici nu mi-aș dori. Aud însă mereu lucruri bune și mă bucur, având în vedere că personalul medical este format în mare parte din oameni ce slujesc și lui Dumnezeu. Este o clinică renumită în Moldova datorită echipei de profesioniști ce-și desfășoară activitatea în ea. Amabilitatea personalului medical te determină să mai uiți de necazuri.

Dar nu despre ea voiam să vă vorbesc, ci despre o altă clinică, numită „scăldătoarea Betesda” Modul ei de funcționare este diferit și neînțeles de mintea omenească care „refuză” să proceseze felul în care erau tratați pacienții. Aici lucra o singură persoană de natură divină. „...un înger al Domnului se pogora din când în când și tulbura apa.” Nu avea nici o legătură cu pacienții, ci doar tulbura apa din scăldătoare. Dar de ce trebuia tulburată apa? În urma tulburării apa devenea murdară. Ce însemna aceasta?

  Ar fi bine să descriu în primul rând scăldătoarea și care anume a fost rostul ei:                          Era poziționată la una din porțile de la intrare în Templu. numită „Poarta oilor” Era singura poartă sfințită - deci era deosebită de celelalte porți. Poarta era destinată oilor aduse în Templu pentru jertfă.  Înainte de a ajunge în Templu oile erau trecute printr-un bazin cu apă cât să producă curățirea picioarelor. (Când eram copil am avut ocazia să văd întâmplător cum funcționa un asemenea bazin special conceput ce folosea la tratarea oilor suferinde de boli de picioare. Turmele de oi erau direcționate prin acest bazin ce conținea apă (aprox.30cm.) în amestec cu tratament) Imaginați-vă acum că mii de oi au trecut prin acest bazin de la poarta Templului. Acum bazinul era abandonat, deoarece regulile nu mai erau respectate ca oile să fie trecute pe aici...Așa că  scăldătoarea oilor a primit o altă întrebuințare - vindecarea celor bolnavi. Aceasta se realiza dacă dovedeai vigilență maximă urmărind îngerul ce tulbura apa din bazin. Trebuia să fii totdeauna primul. Doar primul era vindecat. Numai că în această „competiție” bolnavul nu se poate descurca singur, el avea nevoie de ajutor. Depindea de vigilența altora ce urmăreau tulburarea apei. Aceasta însemna că apa limpezită era amestecată mereu și mereu cu mâlul decantat, devenind o apă murdară. Aș putea spune fără să greșesc că era o baie de nămol... Dar cum să te bagi într-o asemenea apă? Aveai nevoie de multă lepădare de sine. Doar în acest mod se realiza vindecarea. Cum să mă scald în Iordan și încă de șapte ori „eu” Naaman sirianul, general de armată - om tare și viteaz? Cine nu știa că Iordanul era o apă murdară datorită deșeurilor menajere aruncate în El. Naaman știa ape mai bune (curate).  S-a mâniat și a refuzat... Era prea josnic pentru el. De ce Ioan boteza în Iordan, dacă Israelul avea ape mai bune? De ce a fost necesar ca orbul să-și spele ochii într-o știoalnă numită scăldătoarea „Siloamului”? Dar cum să ungi ochiul orbului cu tină, cânt ochiul este cel mai sensibil organ din trupul uman și necesită intervenție doar cu ostensile sterile? Doamne câte întrebări avem noi...

Da, Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, să le facă de rușine pe cele tari” - a constatat apostolul Pavel. Modul Său de lucru în multe cazuri este imposibil de înțeles de mintea noastră limitată. Aceasta se datorează faptului că felul Lui de gândire nu este identic cu a muritorului de rând. Dealtfel El Însuși a exprimat această diferență: „Cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus gândurile Mele de gândurile voastre.” (Isaia 55/9) Așa că întrebarea este bine-venită: „Cine a cunoscut gândul Domnului? O adâncul bogăției înțelepciunii și științei lui Dumnezeu. Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui.” (Rom. 11/33,34) În unele cazuri suntem determinați să credem că Dumnezeu gândește ca noi, iar deciziile noastre sunt numaidecât în acord cu voia Sa. Având în vedere că lucrările Lui sunt în unele situații împotriva naturii, aceasta trebuie să ne determine să credem că Dumnezeu nu este om. Tocmai de aceea El atenționează derapajul omenesc de subestimare: „Ai crezut că Eu sunt ca tine.” Este imposibil să mergi pe apă, dar El a făcut-o. Este imposibil să treci prin ușile încuiate, dar El a trecut. Da, modul Său de vindecare a celor bolnavi în unele împrejurări depășește limitele omenești de înțelegere.  Scăldătoarea „Betesda”este locul în care divinitatea nu poate fi înțeleasă de umanitate. Aici aflăm că în viață fiecare este pe cont propriu. Stând în „pridvor” auzim dezamăgirea unui bolnav de 38 de ani „care a mărturisit că n-avea pe nimeni.” Dar oare și aici era nevoie de relații sau de cunoștințe? E posibil să fii în mijlocul unei Comunități și totuși tu să fii singur, să n-ai pe nimeni? Aflăm că este posibil... Scăldătoarea vindeca orice boală ar fi avut cineva. Adică erau vindecați și leproșii și canceroșii? Da, dar cu condiția să fie respectate regulile: aruncarea în apă după ce era tulburată... Adică după ce pământul era activat și amestecat cu apa.  Toate acestea ne reamintesc (dacă mai era necesar) că omul creația lui Dumnezeu, nu este decât țărână. Într-o zi Creatorul a luat un bulgăre de pământ, l-a stropit cu apă, l-a modelat aidoma unui copil ce lucrează plastelina. I-a dat forma unui om, i-a suflat duh de viață (energie) și țărâna a devenit un suflet (persoană) vie. Țărâna a devenit „om”. Psalmistul exclamă: „Mă bucur că sunt o făptură atât de minunată!” Ar fi putut Creatorul să-l facă pe om din material de preț, deoarece în țara Havila se găsea aur - consemnează cartea Geneza. De ce n-a fost făcut omul din aur dacă el a fost disponibil încă de la facerea lumii?

 Există o altă întrebare care persistă: De ce ne îmbolnăvim?

 Aud tot felul de explicații care încearcă să argumenteze:  persoana bolnavă a păcătuit,  Sfânta Cină a fost luată în chip nevrednic, boala este spre Slava lui Dumnezeu,  suferința este obligatorie pentru fiii lui Dumnezeu (?) etc. Însă ne scapă din vedere faptul că „materialul” (țărâna) din care am fost făcuți este principala cauză. Dacă am fi fost structurați dintr-un material mai rezistent situația ar fi fost cu totul alta. Imaginați-vă acum un bulgăre de pământ udat de ploi, suflat de vânt, lovit de gerul aspru a iernii, la un timp el se desface - descompunere de la sine fără intervenția nimănui. Aceasta se petrece sub ochii noștri și noi încercăm pe cât posibil să împiedecăm acest curs normal, dar nedorit. Acest adevăr l-a rostit și apostolul Pavel: „Știm în adevăr că dacă se desface casa cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mâini, ci este veșnică.” (2Cor. 5/1) Numai că această casă nu se desface la 80 de ani. Procesul de „desfacere” începe în unele cazuri chiar din tinerețe. Întâi apar „fisurile” care atenționează că ea nu este veșnică. Deși unii oameni cred că veșnice le vor fi casele (Ps.49/11) Fisurile ce apar sunt dureri de picioare și de mâini. Constatăm că treptat începe să slăbească vederea și auzul. Nici organele interioare (ficat, stomac. rinichi, inimă) nu mai lucrează la parametri normali. Organismul nu mai produce suficienți anticorpi care să lupte împotriva bolilor. Încercăm prin intermediul medicamentelor să-l ajutăm să reziste. „Mașinăria” aceasta atât de complexă - omul, dă semne vizibile de uzură. Fără voința noastră, „țărîna” se întoarce în țărână. Este dovada că „omul se îndreaptă spre casa lui cea veșnică.” Ea nu a fost destinată să existe veșnic pe acest pământ. Ea a fost concepută să „funcționeze” în medie 70-80 de ani. (Ps.90/10) „El a pus anumite hotare locuinței lor și a așezat anumite vremi...” Este vorba de hotarul stabilit pentru o locuință temporară. „Dacă zilele omului sunt hotărâte, dacă i-ai numărat lunile,dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece...”(Iov 14/5) Oricât te-ai strădui, hotarul nu poate fi mutat decât de Cel care l-a fixat. 

La 39 de ani drept-credinciosul Ezechia a fost înștiințat că va muri. La rugămintea sa, viața i-a fost prelungită cu exact 15 ani. Matematic. La 54 de ani, Ezechia a plecat la cele veșnice. Tânăr. Viața este o scurtă perioadă de timp, dăruită omului să se bucure de ea și să o folosească într-un scop bun. Tocmai de aceia Eclesiastul atenționează: „Adu-ți aminte de Făcătorul tău în zilele tinereții tale, până nu...” Atenționarea „până nu” este scrisă de 13 ori. Este un „hotar” care din momentul în care ai ajuns la el prea multe lucruri nu mai poți schimba... Pentru că nu mai ai resurse...

Ai nevoie de „vindecare”? Aruncă-te singur în ”Scăldătoare” Astăzi este șansa ta. Nu aștepta ziua  când vei constata că nu mai ai pe nimeni. „Astăzi” cât se zice astăzi. Mâine e posibil să fie prea târziu...

Fiți binecuvântați!