Suntem o comunitate.
De fapt ar trebui să spun că suntem o ,familie”. O familie formată din frați, surori și părinți spirituali. De regulă într-o familie este (sau ar trebui să fie) iubire, armonie, înțelegere reciprocă. Nici într-un caz nu trebuie neglijate, „ ...și foloasele altora”.(Fil. 2/4)
Însă în realitate lucrurile nu stau chiar așa... Primează interesul personal, totul fiind pe cont propriu. Aceste afirmații sunt justificate și biblice. Pavel constată și scrie: „Ce-i drept toți umblă după foloasele lor...” (Fil.2/21) Așa a fost atunci, așa este și acum. Deși cântăm că suntem o familie reală, familia care iubește, familia Domnului Isus, lucrurile nu sunt chiar atât de reale și nici în totalitate specifice unei familii adevărate, ci mai degrabă în unele cazuri chiar seamănă cu o familie formată din frați vitregi. Totul pentru sine. În această situație termenul „familie” este exagerat și dus la extrem. Așa că cel mai bine și mai corect este să ne limităm la denumirea de „comunitate”.
Dar și-n această situație se face apel insistent ca membrii să fie dominați de același spirit de înțelegere, toleranță și simțiri reciproce.
Apostolul Pavel scrie romanilor: „Bucurați-vă cu cei ce se bucură și plângeți cu cei ce plâng”. Aveți același simțăminte unii față de alții. Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora”... (Rom. 12/15,16a; 15//2)
În fața acestor îndemnuri, depășiți de situație probabil că ar trebui să ne rugăm ca și psalmistul: „Doamne du-mă pe stânca ce n-o pot ajunge căci este prea înaltă pentru mine”. Cu alte cuvinte: „Doamne sunt lucruri la care aspir, dar care nu le pot realiza”.
Pavel merge mai departe cu învățătura și scrie și el filipenilor: „..în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuși.” (Filip. 2/3b) Un obiectiv foarte greu de realizat deoarece de la vorbă la faptă este un drum lung și anevoios. Și cum să privesc pe altul mai pe sus de mine însumi când eu aș dori ca totul să se învârtă în jurul prea importantei mele persoane...?
Moise a fost un om puternic de care Dumnezeu s-a folosit într-un mod deosebit, dar nu era un înger. Era și el om ca toți oamenii. Făcea parte din acea categorie de care Dumnezeu a zis: „Omul nu este decât care păcătoasă.” Avea în jur de 100 de ani - destul de înaintat în vârstă din moment ce el a spus că viața omului se încheie la 70 de ani, iar pentru cei mai tari la 80 de ani. (Ps. 90/10) Cu toate acestea stătea de dimineață până seara pentru a face judecata poporului. Tot poporul stătea la rând pentru a ajunge în fața judecătorului. Socrul său a privit la poporul epuizat de timpul de așteptare, dar și la judecătorul supra-obosit și a intervenit: „Ce faci tu acolo cu poporul acela? De ce stai singur și tot poporul stă înaintea ta de dimineață până seara? Ce faci tu nu este bine.” A fost îndemnat să împartă responsabilitățile și cu alții, iar el să se ocupe doar de cele mai grele. Probabil că Moise nu s-a gândit niciodată că în mulțime ar mai fi cineva capabil să fie judecător. Dar erau... Dar să nu fi știut un judecător cu pregătire „în drept” cum să procedeze? Era necesar să intervină cineva din afara sistemului? Cu câtă strângere de inimă o fi primit Moise această propunere? Din moment ce citim că l-a trimis pe socrul său Ietro acasă înseamnă că n-a fost prea încântat de vizită...
Prin asemenea stări trec foarte mulți duhovnici. Probabil că este ceva specific vremurilor din urmă când oamenii sunt iubitori de sine, iar iubirea de sine nu are nici o legătură cu lepădarea de sine deoarece sunt stări potrivnice una față de cealaltă. Iubirea de sine mă va determina să-i văd pe cei din jurul meu „pitici spirituali”, neștiutori și incapabili. Editarea continuă... (nepublicat)
Cu câtă strângere de inimă predau cei bătrâni ștafeta celor tineri. În Vechiul Testament preoții erau înlocuiți din slujbă la 50 de ani. Se pare că la această vârstă erau încă în putere să ducă slujba mai departe. Vremurile s-au schimbat. N-ar renunța nici la 80 de ani. Deși viața omului este stabilită la 70. La această vârstă trebuie să ai „bagajul” făcut și să stai în așteptare... Să mai aspiri la funcții? Nici vorbă. Potențialul este scăzut. Vederile și auzul slăbește. Ca să nu mai spunem că Dumnezeu ia mintea celor bătrâni.(Iov. 12/ Și totuși...
(În una din biserici păstorul era înaintat în vârstă. Auzul îi slăbise aproape complet Nu mai realiza ce se vorbește în biserică. Nu concepea însă că ar trebui să cedeze locul altuia. Într-o zi biserica a votat prin ridicarea mâinii. A ridicat spre surprinderea celorlați și el. Acasă nevastă-sa l-a întrebat: Te-ai hotărât să renunți? Nu, dar când s-a discutat asta? )
